x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Viața e frumoasă și sănătoasă, chiar în izolare

Viața e frumoasă și sănătoasă, chiar în izolare

de Diana Scarlat    |    01 Apr 2020   •   10:54
Viața e frumoasă și sănătoasă, chiar în izolare

Mulți dintre cei care stau în casă în această perioadă au reușit să transforme situația de criză în oportunitate și transmit zilnic mesaje mobilizatoare pentru semenii lor. Lucrul cu cei mici, pentru școală, se transformă în adevărate „workshopuri” în familie, curățenia în propria casă poate deveni un joc de grup, iar sportul se poate face și în propriul apartament. Cu filmări „live” pe Facebook sau prin postarea fotografiilor pe rețelele de socializare, cei care au găsit variantele cele mai bune de a-și păstra tonusul ridicat îi ajută și pe ceilalți să găsească metode de depășire a situației actuale.

 

Inga Avissar Valerie, cunoscută în România și alte țări alelumii ca designer vestimentar, este una dintre vedetele care se bucură de timpul pe care-l are acum la dispoziție, pentru a sta cu familia. În fiecare zi face sport, împreună cu cei doi copii ai ei, dar fac și alte treburi gospodărești la care nici nu s-au gândit până acum o lună. „Facem sport în propria casă. Acum ne-am plimbat cu rolele pe terasă, dar când nu pot ieși, cum este acum, pentru că e mai frig, facem sport și în casă. Avem și lecții online pentru școală, facem temele pentru acasă, apoi facem curățenie împreună. I-am dat vacanță doamnei care lucrează la noi, iar acum fac eu, împreună cu ei. Și gătim împreună. Mie-mi place foarte mult să fac asta, dar până acum nu am avut timp. Astăzi am gătit un fel de sarmale, amestec de carne și orez, în interiorul legumelor – vânătă, dovlecei, ardei gras. E un amestec între mai multe rețete, cu mult usturoi, multă ceapă, multe legume, doar cu ingrediente naturale”, a explicat Inga. Născută la Sevastopol, Inga Velerie a ales România, după ce a trăit în Rusia, Israel, Australia, Marea Britanie și Franța. Spune că s-a stabilit aici pentru a-și crește copiii în liniște, dar și pentru a lansa un brand pe piața creației vestimentare – ceea ce a și făcut. Despre România a spus mereu că este o țară sigură și alegerea perfectă pentru afaceri profitabile. O țară în care designul vestimentar se dezvoltă are semne clare de potențial economic, iar România este una dintre aceste țări, chiar dacă analizele socio-economice nu sunt întotdeauna optimiste. Inga locuiește în București, împreună cu familia ei, iar carantina la nivel național nu este o corvoadă, ci o oportunitate de a face toate lucrurile pentru care nu a avut timp.

 

Pentru o viață sănătoasă, mișcare în fiecare zi

 

Cele 30 de minute de mișcare în fiecare zi se pot face și în casă. Mai multe femei cu inițiativă au început să posteze live, pe Facebook, exercițiile fizice pe care le fac, fie singure, fie împreună cu restul familiei. Exercițiul fizic și socializarea în familie, dar și comunicarea online cu restul lumii, cu cei care astfel ar putea fi, la rândul lor, mobilizați pentru a face sport, le transformă statul acasă în club sportiv la domiciliu. Alina Predescu, fost comunicator al CFR Călători, este una dintre voluntarele care în aceste zile și-a dedicat timpul propriei familii, dar și celor care o pot urmări pe Facebook și pot face mișcare acasă. Și copiii familiei participă la exercițiile fizice, care pot fi făcute în orice loc din casă, indiferent de situație. Mulți alți români, inclusiv instructori de fitness, au început să facă demonstrații de exerciții fizice în direct, pe paginile lor de Facebook, pentru a demonstra că nu doar la sala de sport și nu doar cu aparate sofisticate ne putem mișca. Sunt și clasicele exerciții fizice pe care mulți le-au făcut la orele de sport de la școală și care se pot face acasă.

 

Casetă

 

Soarele ajută starea de sănătate, chiar și la fereastră

 

Helioterapia este foarte indicată, în orice situație, însă restricțiile impuse în această perioadă îi țin pe oameni departe de razele binefăcătoare ale soarelui. Chiar și așa, cei care pot sta pe balcon la soare sau măcar în fața ferestrei o pot face. Mai avantajați sunt cei care au unde să iasă pe terasă, dar mai ales cei care au curte. Fără a intra în contact cu alți oameni și cu atenție maximă la particulele de praf, în această perioadă, expunerea la soare, atât cât se poate, chiar și din apartament, este benefică. Unii cercetători susțin că expunerea la soare rezolvă cea mai mare parte a problemelor medicale, dar contribuie și la menținerea unei greutăți reduse și ajută corpul să producă vitamina D3, esențială pentru buna funcționare a întregului organism. Practic, s-a demonstrat că avem capacitatea de a face ceea ce în regnul vegetal se numește fotosinteză, doar că organismul uman produce vitamina care îl menține sănătos și tânăr. Helioterapia este din ce în ce mai recomandată de specialiști.

 

×