x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Fara foc

Fara foc

17 Apr 2005   •   00:00

Exista o categorie de persoane care, pe langa faptul ca nu consuma carne, are obiceiul de a nu pregati mancarea la foc, prin fierbere, coacere sau prajire si nici nu consuma alimente pasteurizate sau congelate. Acesti oameni mananca legume si fructe proaspete, lapte, branza (netratata termic), oua, tarate de grau, miere, gris, hrisca. Intr-un cuvant, nimic tratat termic sau chimic.

  • de DANIELA SONTICA
  • HRANA VIE
  • Conform celor care se hranesc natural, principiile alimentatiei naturale sunt acestea: se consuma produsul, si nu producatorul, temperatura prepararii hranei nu trebuie sa depaseasca 37 grade Celsius si sunt excluse produsele chimice si de sinteza. In Romania, alimentatia naturala are un promotor fervent in persoana doamnei Rodia Tilianu, care editeaza revista Amaltheia, fiind in acelasi timp si autoarea cartilor "Bucataria fara bucatarie. Gustul evolutiei" si "Noua cultura a comunicarii".

    SISTEME INCOMPATIBILE. Rodia Tilianu a aflat despre acest mod de viata, cum ii place sa il numeasca, in 1987, dintr-o carte a medicului elvetian Ernst Gunter, iar de 17 ani studiaza efectele benefice ale alimentatiei naturale asupra sanatatii umane. "Am pornit de la matematica, de la teoria sistemelor si am constatat ca doua sisteme nu se pot intalni daca nu sunt compatibile. Sistemul meu viu este incompatibil cu unul mort, oricare ar fi el, de la carne la rosia fiarta", spune Rodia Tilianu. In toti acesti ani pe care si i-a dedicat acestui mod de viata, a "facut tot ce a fost uman si financiar posibil" pentru a face cunoscute beneficiile alimentatiei naturale. A explicat oricui a avut interesul sa inteleaga acest fenomen, a facut demonstratii de gatit hrana neprelucrata la foc in diverse restaurante, targuri de carte sau la alte evenimente, precum si in licee. In 1994, de Ziua Romaniei, ambasada noastra de la Viena a acceptat ca protocolul sa fie asigurat cu alimente preparate in mod natural. A fost un succes, iar directoarea liceului de fete din Graz a invitat-o sa-i invete elevele sa gateasca astfel. A refuzat, preferand sa faca acest lucru cunoscut stand in tara. Acum ii pare rau: "Nu ca s-ar opune cineva, dar nimeni nu ne sprijina in nici un fel". Ministerul Sanatatii sau alte foruri nu sunt interesate de subiectul alimentatiei naturale. Si-ar dori foarte mult sa poata deschide un restaurant cu astfel de meniuri, dar se bucura ca macar Federatia Bucatarilor din Romania a acreditat-o in meseria de bucatar in alimentatia naturala. Ne-a spus ca in Romania ar exista cam un milion de adepti ai hranei naturale.

    NU DISTRUGETI ENZIMELE! De hrana neprelucrata la foc sau prin congelare, adica de "alimentele vii" este preocupata si dr. Gillian McKeith, renumit medic nutritionist englez de origine scotiana, care ii trateaza pe membrii familiei regale britanice si unele staruri de la Hollywood. In cartea sa "Esti ceea ce mananci", aparuta recent la Editura Curtea Veche, autoarea face apologia alimentelor vii sau crude, explicand ca alimentele care au fost gatite, fierte, coapte, innabusite, puse la cuptorul cu microunde nu mai contin enzime. "Organismul nostru are nevoie de o cantitate considerabila de astfel de enzime pentru a se hrani, pentru a avea energie si pentru un metabolism echilibrat", scrie dr. McKeith.

    "Alimentatia naturala nu este regim. Este un mod de viata atat de frumos, atat de mirific, incat bucatareasa familiei poate deveni printesa bucatariei. Nu mai exista aragaz, nici cuptoare, poate sa gateasca in sufragerie, fara sort. Imi vine foarte usor sa spun oricui: gestul nostru alimentar egal sanatatea sau boala noastra. Daca vrei sa fii sanatos, fii atent la farfuria ta!"
    Rodia Tilianu promotor al hranei vii

    MOTORUL TURAT PERMANENT
    "Am descoperit ca indivizii care consuma numai mancare gatita au celulele sangvine intr-o permanenta stare de alerta (ca si cum s-ar lupta in mod constant cu o infectie). Ca rezultat, globulele albe sunt suprasolicitate, actiune care se numeste leucocitoza. Aceasta este extrem de nociva pentru sistemul imunitar. In aceste conditii, atunci cand in organism apare o infectie reala, sistemul imunitar nu va mai fi capabil sa reactioneze. Este ca si cand ati tura permanent motorul automobilului; s-ar putea sa explodeze si sa nu mai porneasca deloc" (din cartea "Esti ceea ce mananci", de dr. Gillian McKeith, Editura Curtea Veche).

    PIZZA-SURPRIZA FARA CUPTOR
    Pentru a realiza o pizza naturala, deci fara a fi pusa in cuptor, iata o reteta: se amesteca 1 kg de faina integrala de grau cu 100 ml de ulei si cu foarte putina apa rece, cu 50 grame de cascaval ras. Acesta e blatul, care se intinde pe un platou. Se face o compozitie din: 50 ml de ketchup, 300 grame de ceapa taiata foarte fin, 300 grame de morcovi, 350 grame de sfecla rosie rasa, condimente, 100 grame cascaval dat prin razatoare fina, 250 grame gogosari feliati si putin patrunjel tocat. Peste compozitie se asaza un strat de morcovi, sfecla rosie si cascaval cubulete. Se orneaza cu masline si ketchup si se portioneaza. Reteta se gaseste in cartea "Bucatarie fara bucatarie. Gustul evolutiei", de Rodia Tilianu.

    LA INCEPUT E MAI GREU
    Efectele benefice ale modului de hrana natural se vad aproape imediat de la inceperea acestuia. Un practicant al alimentatiei naturale ne-a confirmat nu numai acest lucru, ci si faptul ca alimentele negatite sunt mult mai bune decat cele gatite. "La inceput era mai greu, mai ales sa renunt la carne. Dupa un timp, am incercat sa mananc o friptura si mi s-a parut ca ori de as fi mancat acea carne ori de muscam din talpa pantofului, era acelasi lucru", ne-a spus Viorel Oachesu.
    ×
    Subiecte în articol: rodia tilianu diverse