x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Sahelul, aici

Sahelul, aici

08 Aug 2005   •   00:00

Caldura migreaza spre nord: Sahelul se transfera undeva prin sudul Europei, iar Europa Centrala incepe sa traiasca in plin bazin climateric subtropical.

MUTATII
Caldura migreaza spre nord: Sahelul se transfera undeva prin sudul Europei, iar Europa Centrala incepe sa traiasca in plin bazin climateric subtropical.

Europa de Sud-Vest a cam uitat ce inseamna ploaia. Consecinte: incendii devastatoare in Spania sau Portugalia, chiar si in Franta. Pentru viitorul secol, prognozele nu sunt deloc optimiste.

Statistic s-ar putea vorbi despre evenimente rare. Efectul de sera afecteaza insa zone extinse, iar caracteristici climaterice ecuatoriale ar putea sa se regaseasca, intr-un viitor nu foarte indepartat, chiar si in nordul Europei. La Potsdam, in cadrul Institutului pentru Studiul Climei, cercetatorii au comparat situatiile din regiunile tropicale si din bazinul mediteranean, descoperind ca atmosfera se incinge in zonele continentale si ca seceta din Africa de Nord se deplaseaza, incet, dar sigur, inspre sudul Europei si chiar mai departe, dincolo de Alpi. Aceasta inseamna veri fierbinti si uscate si ierni blande, mai mult ploioase decat albe - o parere confirmata si de Christoph Schär, profesor de Stiinte atmosferice si ale mediului inconjurator la Universitatea Tehnica (ETH) din Zürich.

SECETA. Mai mult, anticipeaza expertul elvetian: verile europene vor fi mai lungi cu o luna sau chiar doua, astfel ca "rezervele de apa pentru perioada estivala se vor reduce simtitor, critic chiar". Specialistii cauta solutii tehnice pentru a stoca, peste sezoanele calde, apa provenita din ploile iernilor. Martin Beniston este de parere ca si fluviile Europei, in special cele ce coboara din Alpi, ar putea suferi modificari de curs si debit. Profesorul elvetian da doua exemple: Rinul si Dunarea ar urma sa coboare involburate, iarna, pentru ca, spre vara, albiile sa ajunga uneori sa sece.

VICTIME. Peste 20.000 de europeni si-au pierdut viata, in urma secetei, caldurilor si inundatiilor din ultimii doi ani. "Europa", comenteaza Jacqueline McGlade, "are datoria morala de a presa discutiile pe marginea protocolului de la Kyoto", convingand Rusia sa adere la acordul international referitor la schimbarile climaterice. (Dagmar Röhrlich, Regina König - Deutsche Welle)

DANEMARCA VA FI PRODUCATOR DE VINURI
Nici viitorul Alpilor nu arata mai fericit. Ghetarii de astazi risca sa ramana doar o amintire, este de parere Jacqueline McGlade, coordonatoarea Agentiei Europene pentru Mediul Inconjurator. Anotimpul cald se va prelungi, astfel ca, prognozeaza McGlade, "fermierii pot lua in calcul sezoane cu doua recolte in loc de una; chiar si tipurile de culturi se vor modifica, astfel ca, intr-o buna zi, Danemarca ar putea deveni producator de vinuri". "Costurile incalzirii sunt prea mari. Doar inundatiile provocate de Dunare au insemnat cheltuieli de 20 miliarde de euro. De unde sa scoatem in fiecare an acesti bani?", conchide, interogativ, profesorul englez devenit, in 2003, director executiv al organismului european cu sediul la Copenhaga.
×
Subiecte în articol: diverse