x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Student anul I caut gazda

Student anul I caut gazda

25 Iun 2005   •   00:00

Locurile in camine pentru studenti acopera putin peste 50% din cerere. Ministerul Educatiei ofera o subventie de 600.000 de lei pe luna tinerilor saraci, care nu mai prind pat in camin. In Bucuresti, o garsoniera se inchiriaza insa cu 120-250 de euro pe luna.

In anul universitar 2004-2005, din totalul de aproximativ de 149.000 de solicitari de cazare facute de studentii la zi de la invatamantul superior de stat, fara taxa, au fost acoperite circa 68% din solicitari, prin cele 102.525 de locuri de cazare oferite. Dar procentul respectiv variaza intre universitati, in functie de preocuparea acestora de-a lungul anilor de a creste numarul de paturi, o data cu sporirea numarului de studenti. Spre exemplu, la Universitatea din Bucuresti, s-au inregistrat 7.067 de cereri de cazare, iar capacitatea de cazare este de 4.873 de locuri, ceea ce presupune acoperirea in proportie de 69% a solicitarilor. La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, cu sprijinul Universitatii Tehnice Gh. Asachi, s-au putut onora circa 60% din solicitari, la Universitatea Politehnica din Bucuresti, aproximativ 91%, la Universitatea Politehnica din Timisoara, in jur de 80%, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, aproximativ 44%, iar la Universitatea de Vest din Timisoara, circa 37%.

CAMINE NOI. Mai exact, in toamna anului 2004, cele 49 de universitati aflate in subordinea MEdC aveau 331 de camine. Perspective? Cu banii imprumutati de la BEI, BDCE si cu o contributie de la Guvern de 10 milioane de dolari, Ministerul Educatiei vrea sa termine pana la toamna alte 15 camine - renovate sau ridicate de la temelie -, care sa acopere un necesar de 7.057 de locuri de cazare. Cu toate acestea, multi studenti de la universitatile de stat raman fara cazare. Asta daca nu-i mai punem la socoteala si pe cei care studiaza in cadrul unei institutii de invatamant superior particular.

CU CHIRIE. Din aceasta cauza, piata imobiliara din marile centre universitare, Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, a ajuns sa se muleze in functie de cererile studentilor. O garsoniera de inchiriat la Cluj, de exemplu, a ajuns la 120-200 de euro pe luna, comparativ cu acelasi tip de imobil in Bucuresti. "Marja preturilor de inchiriere pentru garsoniere si apartamente este asemanatoare in toate marile centre universitare si variaza in functie de tipul imobilului, respectiv garsoniera, 2 camere, 3 camere si de amplasament (central, campus studentesc)", spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). Astfel, o garsoniera intr-o zona centrala din Capitala ajunge si la 300-400 de euro, iar spre periferie, la 100-120 de euro. Cei mai multi tineri se grupeaza cate 2 pana la 4 la o garsoniera sau, daca au mai multi bani, la un apartament de doua camere. Studentii mai avuti sau mai bine zis cu parinti mai instariti isi cumpara apartamente sau garsoniere in orasul in care studiaza. Dupa 3-4 ani, valoarea imobilului creste. Cu toate acestea, majoritatea studentilor inchiriaza. "Tendinta din ultima vreme arata ca studentii prefera sa cumpere o garsoniera sau un apartament cu doua camere intr-o zona apropiata de centrul universitar la care invata, in conditiile in care creditele ipotecare devin tot mai accesibile", adauga Liviu Ureche.

LA GRAMADA. Astfel, preturile la inchirieri cresc de obicei spre jumatatea lunii august si inceputul lunii septembrie. Si apoi raman asa, chiar daca cererea din partea studentilor scade evident inspre iarna. In Bucuresti, zonele preferate de tineri sunt cele cu acces facil la metrou. Cel mai simplu pentru un boboc care a aterizat in primul an la facultate in Capitala sau in alt oras mare si nu are loc in camin este sa se grupeze cu doi colegi si sa inchirieze o garsoniera.

×
Subiecte în articol: garsoniera diverse