Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alexandru Ioan Cuza este una din cele mai mari figuri ale istoriei neamului românesc. “Unirea Mică” rămâne pentru totdeauna alături de imaginea acestui domnitor. Primul conducător a aceea ce poate fi numită, în fond, România modernă. La 24 ianuarie 1859, Cuza a urcat pe tronul principatelor. La 11/23 februarie 1866 domnitorul a abdicat. Se împlinesc 142 de ani de la semnarea actului prin care Cuza a renunţat la domnie.
Domnitorul Principatelor Unite a abdicat la 11/23 februarie 1866. Se împlinesc 142 de ani de la semnarea actului prin care Cuza a renunţat la domnie.
Alexandru Ioan Cuza este una din cele mai mari figuri ale istoriei neamului românesc. “Unirea Mică” rămâne pentru totdeauna alături de imaginea acestui domnitor. Primul conducător a aceea ce poate fi numită, în fond, România modernă. La 24 ianuarie 1859, Cuza a urcat pe tronul principatelor. La 11/23 februarie 1866 domnitorul a abdicat. Despre acest act, care a deschis calea aducerii în ţară a lui Carol I şi a transformării Principatelor Unite în regat un lucru este cert: pierderea sprijinului partidelor i-a fost “fatală”. “Monstruoasa coaliţie”, după cum a fost denumită în acea vreme, l-a împins pe Cuza spre abdicare. Motivele sunt multe. Reformele iniţiate de domnitor, reformele spre o Românie modernă, nu erau întru totul pe placul marilor boieri ori a marilor latifundiari. Linia politică adoptată de Cuza a deranjat şi ea. Poziţia de forţă pe scena politică a nou-formatului stat pe care Cuza şi-a dorit-o, şi chiar asumat-o în unele momente, nu-i putea lăsa indiferenţi pe politicienii vremii. Lovitura de stat din 2 mai 1864, reuşită cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, poate fi considerată “picătura care a umplut paharul” faţă de politicienii liberali şi conservatori, puternicii vremurilor de atunci. Reformele de mare importanţă realizate de Cuza pot fi considerate: înfiinţarea Curţii de Conturi – lege importantă pentru controlul banului public; Legea contabilităţii; Legea cumulului de funcţii; Legea pensiilor; Legea rurală şi Legea împroprietăririi ţăranilor; Reforma învăţământului; Reforma administrativă. Alexandru Ioan Cuza spunea cu tărie că: “Eu trebuie să fac Unirea, căci sunt dator către naţia care m-a ales şi către istoria faţă de care trebuie să fiu responsabil. Unirea este credinţa mea politică”.
ACTUL ABDICĂRII. La 11/23 1866, după doar 7 ani de domnie, Cuza a renunţat la scaunul domnesc al Principatelor Unite. În actul abdicării, semnat de domnitor se scrie: “Abdicare/ Noi, Alessandru Ioan I, conform Dorinţei naţiunei întregi şi angajamentului ce-am luatu la suirea mea pe tronu, depun astăzi 11/23 Februarie Cârma în mâna guvernului în mâna unei locotenenţe Domnească şi ministerului alesu de poporu.” Un citat care se potriveşte într-o oarecare măsură actului abdicării poate fi considerat următorul: “A trăi respectat sau a muri regretat, iată ambiţia mea”. Urcarea pe scaunul domnesc a lui Alexandru Ioan Cuza nu garanta pe deplin unirea definitivă a principatelor Moldovei şi Munteniei. Unirea era recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Abdicarea lui Cuza, chiar dacă realizată sub presiunea unei “monstruoase coaliţii” a avut şi părţile ei bune. Aducerea lui Carol I pe tronul Regatului României a fost un pas important în desăvârşirea unităţii naţionale şi în istoria acestui neam românesc.
Citește pe Antena3.ro
Actul de abdicare al domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Click pe imagine pentru a mări
- Articol realizat în colaborare cu Arhivele Naţionale
