Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Destinul este şi cel pe care ţi-l faci singur, şi eu cu siguranţă l-am împins puţin. De multe ori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă după o aşteptare de trei ani nu aş fi primit paşaportul...
România a fost întotdeauna şi probabil va rămâne o ţară a contradicţiilor, a extremelor. În general, aceasta este o caracteristică a ţărilor mari, ca SUA sau China, sau a imperiilor, unde societatea creează polarităţi extreme datorită unei ample mişcări centrifuge în jurul unei axe ideologice imaginare. În aceste ţări se găsesc bogăţii mari, dar şi sărăcie cruntă, cele mai frumoase locuri, dar şi unele uitate de Dumnezeu, persoane foarte spirituale, dar şi foarte mulţi criminali.
Faptul că România arată această dihotomie probabil că se datorează poziţiei sale unice în istorie, aceea de a fi fost înconjurată şi influenţată de imperii de-a lungul secolelor. Asta nu înseamnă că România are veleităţi de imperiu, dar, pentru a urma o logică naturală a evoluţiei (culturale, economice, spirituale etc.), România ar trebui mai întâi să devină un nucleu relativ omogen înainte de o eventuală expansiune.
Eu am părăsit România în urmă cu 20 de ani, când, încă sub dictatura lui Ceauşescu, aveam impresia că şi gândurile îmi erau ascultate. Pe de altă parte, simţeam o presiune enormă din partea mamei mele de a mă integra în cultura macedoneană, pe când eu doream să aflu ce pot să realizez în viaţă dacă aş avea libertatea să descopăr cu adevărat cine sunt EU.
Destinul este şi cel pe care ţi-l faci singur, şi eu, cu siguranţă, l-am împins puţin. De multe ori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă, după o aşteptare de trei ani, nu aş fi primit paşaportul cu numai cinci luni înainte de Revoluţie! Poate că viaţa mea ar fi fost mai uşoară, fără atâtea sacrificii, fără atâtea zile şi nopţi în care mă gândeam „Oare ce se va întâmpla cu mine şi cu fiica mea, Claudia (care avea atunci 11 ani), amândouă pierdute parcă pe o altă planetă?".
Când mă uit înapoi în timp, îmi dau seama că am făcut multe lucruri din nebunie şi disperare, lucruri pe care numai dorinţa de a supravieţui te obligă să le faci. Prin circumstanţe chiar mai grele a trecut şi sora mea, Cornelia, care a plecat cu patru luni înaintea mea în Austria. Cu toate acestea sau poate chiar din cauza acestor sacrificii, eu şi Cornelia am reuşit să ne descoperim o identitate şi un scop în această lume. Acum noi revenim des în România, atrase de polarităţile unei ţări care, precum şi noi acum 20 de ani, îşi caută o nouă axă ideologică. (Va urma)
