Anca Brezeanu si partitura de aur a gastronomieI

Saptamana asta am invatat un lucru nou. Ori chestiunea m-a ocolit pana acum, ori i-o fi casunat pe mine, de mi-a cazut cu atata of in cap. Cert e ca, asezat absolut incomod pe un taburet, in anticamera unui cabinet medical, vad cum micul dejun se transforma intr-un pranz tocat marunt de ceasul protapit obraznic pe zidul verde-brotacel. Alaturi, doi domni in varsta discuta murmurat, dar energic, despre femei si despre probleme cosmice. Declarand ca nu e un fatalist, unul cu fular ii previne despre iminentul pericol al ciocnirii unui meteorit cu Pamantul si recomanda ca omenirea sa se mute la tara.

Nu stiu ce ar spune Duiliu Zamfirescu despre o astfel de viata la tara, dar eu ies din cabinet cu gura amortita si fara chef de nici un fel de viata, inclusiv la tara. Trag concluzia ca atunci cand te duci la dentist trebuie sa-ti iei zi libera.

Cu gura in continuare amortita, iau liftul spre apartamentul doamnei Anca Brezeanu, violonista in Orchestra de Camera Radio. Ne cunoscusem la recent incheiatul festival de chitara clasica si, dupa ce afla cu ce ma ocup, primesc inevitabil o invitatie la masa. O salut murmurat si ma pofteste sa iau loc, apoi dispare pentru cateva clipe in bucatarie. Eu profit de ocazie sa-mi arunc ochii pe fotografiile insirate de-a lungul unei etajere si fac exercitii de dictie. Viola sta in cutia ei pe un scaun. Alaturi, un teanc de partituri. Intind mana sa le rasfoiesc.

"Munca noastra nu are un program oarecare de la 8 la 4, ci o aduci inevitabil cu tine acasa", ma surprinde zambind. "Ca multe alte domenii, nu poti ca atunci cand pleci de la serviciu sa inchizi usa si sa lasi meseria acolo. A fi instrumentist presupune o munca grea, care trebuie sa te preocupe tot timpul. Nu poti lucra numai la repetitii. Fiecare trebuie sa studieze acasa pentru ca, mai apoi, impreuna cu orchestra, sa-si aduca masura de profesionalism. Pentru ca, sa stii, munca de echipa presupune acest numitor comun."

Daca stii sa citesti stii si sa gatesti

Mainile miraculoase care manuiesc arcusul cunosc la fel de bine taina care preface ingredientele unor mancaruri banale intr-un opus major al papilelor gustative

"Lucrul intr-o orchestra aduce cu sine si necesitatea unei discipline si respectarea unei structuri, chiar si ierarhice. Asa ca, simplificand, pot spune ca noi suntem ca niste soldati cu studii superioare. Nu poti pretinde a fi singurul care are dreptate, ca esti cel mai bun, iar toti trebuie sa faca precum spui. Cum, de asemenea, atunci cand toti gresesc, trebuie sa gresesti o data cu ei. Atunci, in sala, spectatorul nu va observa nici o eroare. Asta inseamna o echipa!

Apropo de studiul individual, imi amintesc ca, atunci cand sora mea era studenta si venea obosita acasa, uneori voia sa se odihneasca. Eu bineinteles ca repetam la vioara. Parca o si vad cum, inainte de a se duce in dormitor, intra tiptil in camera in care studiam si ma ruga sa cant orice, numai sa nu fac schimb de pozitii. Aceste pozitii sunt niste glisande care se aud ca niste miorlaituri si pe care ea nu le suporta defel. Putea sa doarma pe orice fel de muzica, numai pe "miorlaiturile" astea nu. Acum, n-am nici un fel de probleme, chiar si aici la bloc. Deasupra am o terasa, iar dedesubt un birou. Si, pana la urma, vioara nu-i trompeta!"

Ne mutam in bucatarie, iar doamna Anca Brezeanu scoate ceva din frigider si, cu spatele la mine, isi face de lucru pe bufetul de langa aragaz.

"Orchestra de camera radio face o muzica cu totul speciala", continua. "In plus, suntem singura orchestra de camera din tara cu stagiune permanenta. Sigur ca avem publicul nostru fidel, care vine la noi in fiecare stagiune, spectacol de spectacol. Foarte adevarat este si ca ne adresam unui segment redus de public, unei nise de marketing, cum a spus cineva, dar la fel de adevarat este ca, prin reclama si prin recunoasterea deschisa a meritelor acestei orchestre, aceasta nisa poate fi largita. La urma urmei, daca nu-ti place muzica, poti foarte bine sa-ti etalezi ultima toaleta si la concertele noastre, la pretul unui bilet normal, nu numai la recitalul lui Pavarotti, contra catorva milioane de lei. Cine vrea mai mult sa fie vazut decat sa vada un spectacol n-are decat!", concluzioneaza amuzata, dar un zambet amar ii flutura pe buze.

Orchestra de Camera a Radiodifuziunii Romane

"Totusi, lasand jocurile de cuvinte la o parte, trebuie recunoscute niste merite absolut deosebite. Un exemplu poate fi si aparitia pe piata a integralei concertelor pentru pian de Mozart, cu Dana Borsa. Dar, dincolo de orice discutii principiale despre promovarea orchestrei, trebuie sa-ti pui problema cati au auzit de aceste aparitii. Se face o lansare in holul Salii Radio, care de multe ori nici nu e anuntata pe post, si punct. Or, toate acestea, merita sa fie cunoscute. Sunt acte de cultura facute cu profesionalism si riscam ca ele sa treaca pe langa noi neobservate.

Daca ar fi sa vorbesc doar de concertele cu prime auditii, as aminti recent incheiatul festival de chitara clasica, in al carui recital de final am cantat lucrari simfonice pe teme Beatles. Acum pregatim un concert cu lucrari de George Enescu, toate prime auditii, care va avea loc pe la sfarsitul lui mai sau inceputul lui aprilie, iar repertoriul nostru variaza de la Hyden la piese de ultima ora. Insa lucrurile astea nu trebuie sa mire. E normal sa putem canta aceste piese, din moment ce suntem una din putinele orchestre de camera din tara. La fel de normal este totusi sa fim si recunoscuti pentru asta", incheie cu oarecare tristete doamna Brezeanu. "Serveste!", ma indeamna asezand o farfurie pe masa frumos aranjata si ia loc in celalalt capat al mesei, vizavi de mine. "Sper sa-ti placa", adauga intinzandu-mi painea.

"Eu am gatit prima data foarte tarziu, pe la 27-28 de ani, si asta pentru ca pana atunci mama nu ma lasa sa ma apropii de bucatarie. Asa cum ai invatat sa canti la vioara, asa o sa inveti si sa gatesti, spunea ea, ca cine stie sa citeasca stie sa si gateasca. Si a avut dreptate. Exista si carti de bucate, exista si telefon... Cate mancaruri n-am gatit eu sunand-o pe mama", spune razand. "Ei, iti place?". Eu ma multumesc sa dau din cap.

Afara ninge. Dar cui ii mai pasa?

PERFORMANTA INSEAMNA MUNCA

Vioara inseamna la inceput durere. Insasi pozitia in care trebuie sa canti nu e fireasca. Atunci cand, la inceput, degetele mici, cu pielea subtire, apasa sarma corzii, intra in carne si doare, iar cand ajungi sa scoti primul sunet, e sarbatoare. Abia dupa ce toate astea se transforma intr-un firesc, descoperi placerea. Pana atunci, esentiala este tenacitatea parintilor. Faima e ultimul lucru la care te gandesti. In limba romana de astazi, cuvantul vedeta este uzat si golit de orice sens adevarat. Cum sa accepte un mare actor sa fie numit vedeta si, astfel, sa fie adus la rang de egalitate cu ce stiu eu ce personaj efemer, o fatada lipsita de continut, care azi e, maine nu e? Eu, ca artist, m-as simti jignita de o asemenea comparatie. Totul e o chestiune de reclama. O mata care e prezentata drept solista, dar pe care, daca o lasi libera, se duce pe campii si canta cele mai false note cu putinta, este produsul reclamei. Nu e deloc o chestiune de talent, ci una foarte stricta de bani! Performanta adevarata inseamna in primul rand cheltuiala. Sacrifici bani, timp si efort pentru a fi cel mai bun!

CREMA DE BRANZA CU NUCI

Pentru aceasta reteta avem nevoie de branza de vaci si de telemea, smantana, unt, nuci si usturoi. Se amesteca branza de vaci cu telemeaua in proportii egale. Daca telemeaua vi se pare prea sarata pentru aceasta reteta, se poate folosi doar branza de vaci, caz in care vom pune putina sare, pentru a-i da gust. Adaugam unt si smantana si frecam bine pana ce amestecul se omogenizeaza, devenind o pasta. Apoi adaugam nucile pe care e bine sa le pisam in piulita, nu sa le dam prin masina de macinat, unde s-ar face o faina de nuci. Astfel, bucatelele de nuca vor absorbi apa din compozitie si se vor inmuia. Acest lucru este important, deoarece date prin masina se maruntesc prea tare. Acum punem cativa catei de usturoi, tot pisati, si amestecam. Pentru ornare putem folosi jumatati de miez de nuca, pentru a pune in valoarea caracterul deosebit al acestui preparat. Sfat Ideal este sa lasam compozitia la rece de azi pe maine. Astfel nucile se vor inmuia si vor face "casa mai buna" cu compozitia.