x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Concert VH2, la Zone Arena în Oraşul Fotbalului

Concert VH2, la Zone Arena în Oraşul Fotbalului

24 Iun 2010   •   00:00
Concert VH2, la Zone Arena în Oraşul Fotbalului

Sâmbătă, 26 iunie, la ora 20:30, nu trebuie să ratezi întâlnirea cu VH2!

VH2 ­ Gabi Cotabiţă, Mihai Pocorschi Soe, Lapi (Răzvan Lupu) Cătălin Tuta Popescu şi Vladimir Pocorschi ­ ne va delecta cu hiturile lor într-un concert special ţinut înainte de începerea meciului din optimi de la Campionatul Modial între SUA şi Ghana. Concertul are loc la Zone Arena, Barbu Văcărescu 164D, în Oraşul Fotbalului. Dacă vii mai devreme, ai distracţie din belşug: jocuri playstation pe ecran de 70 mp, teren de footvoley şi voley pe nisip, oferte speciale pentru cei care-şi sărbătoresc ziua de naştere pe perioada campionatului şi pentru cei care vin cu colegii de la firmă. Detalii gaseşti pe www.zone-arena.ro

×
Subiecte în articol: zone arena