x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

de Simona Chiriac    |    17 Sep 2008   •   00:00

Delicii la malul mării. La sfîrşitul lunii august, în Pattaya (Thailanda) a avut loc cea de-a doua ediţie a expoziţiei “Food & Hoteliers”. Adresată profesioniştilor din cadrul restaurantelor, firmelor de catering sau hotelurilor, expoziţia, găzduită de unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Pattaya, şi-a propus să etaleze cele mai noi produse şi tehnici de lucru, constituindu-se într-un dinamic schimb de experienţă.



Delicii la malul mării. La sfîrşitul lunii august, în Pattaya (Thailanda) a avut loc cea de-a doua ediţie a expoziţiei “Food & Hoteliers”. Adresată profesioniştilor din cadrul restaurantelor, firmelor de catering sau hotelurilor, expoziţia, găzduită de unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Pattaya, şi-a propus să etaleze cele mai noi produse şi tehnici de lucru, constituindu-se într-un dinamic schimb de experienţă. Cei care s-au bucurat cel mai mult de eveniment au fost chiar turiştii aflaţi în staţiune. Punctul central al manifestării l-a reprezentat concursul gastronomic, la care au participat echipe de bucătari de la cele mai importante hoteluri şi restaurante din această zonă. Concursul s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: barmani, bucătărie thailandeză, europeană, fusion, decoruri pentru torturi, prăjituri, sculpturi în fructe şi legume, salate cu papaia, mic dejun şi preparate picante cu paste sau orez.

ÎN ŢARĂ
20-21 septembrie. Festivalul caşcavelei. Valea Doftanei, judeţul Prahova. Cea de-a VII-a ediţie vă propune expoziţii cu vînzare, spectacole şi multe sortimente de caşcavea.

20-23 septembrie. Rustica. Bucureşti. Degustările de vinuri din Vrancea, preparate gastronomice tradiţionale şi brînzeturi din zona Branului sînt atracţiile manifestării.

19-21 septembrie. Festivalul sarmalelor. Praid, judeţul Harghita. “Maeştrii sarmalelor” se vor întrece să pregătească cea mai mică, cea mai mare, cea mai picantă şi cea mai gustoasă sarma.

ÎN LUME
19-20 septembrie. Festivalul fructelor. Orange County, SUA. Zeci de sortimente de fructe, dintre care avocado este de departe preferata tuturor.

19-28 septembrie. Festivalul Vinului. Niagara, Canada. Se vor desfăşura peste 100 de evenimente, incluzînd degustări, seminarii, artă culinară, dar şi parade.

20 septembrie-8 octombrie. Oktoberfest. München, Germania. Desfăşurat pentru prima dată în 1810, festivalul atrage astăzi vizitatori din mai toate ţările Europei.

×
Subiecte în articol: agenda