x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Evenimente: Apicultura azi

Evenimente: Apicultura azi

de Carmen Dragan    |    19 Aug 2010   •   00:00
Evenimente: Apicultura azi

La 10 august, Institutul de Cercetări Apicole a organizat în sala de consiliu o conferinţă de presă. Tema de discuţie a fost "4 decenii de apiterapie românească", prezentată de dr bioch. Cristina Mateescu. Cei prezenţi s-au deplasat apoi la stupina din Băneasa, unde s-a discutat pe tema "Apicultura - între teorie şi practică". S-a făcut o scurtă prezentare a biologiei familiei de albine şi a principalelor tehnologii de obţinere a produselor apicole (miere, polen, apilarnil, propolis, lăptişor de matcă, venin de albine), precum şi a mătcilor selecţionate de rasa "Apis maliifera carpatica". Subiectul a fost prezentat de dr ing. Adrian Siceanu.

În ţară
20-22 august. Zilele oraşului Haţeg, judeţul Hunedoara. Localnicii vor petrece cu muzică, dans şi mâncăruri tradiţionale.

În lume
19 august. Bucuria sake-lui. Honolulu, Hawaii. Cei prezenţi vor putea alege din cele 300 de sortimente de sake-uri care se prepară în restaurantele din Honolulu.

20-21 august. Festivalul tomatei. Reynoldsburg, Ohio. Acest festival se organizează de acum 45 de ani. Cei prezenţi vor avea parte de multe... roşii.

21-22 august. Festivalul florilor comestibile. Atlanta, Georgia. Cei prezenţi vor putea savura salate, grătare, deserturi şi băuturi pe bază de flori.

22-24 august. Concurs culinar. Auckland, Noua Zeelandă. Se vor organiza 60 de competiţii culinare şi numeroase expoziţii cu preparate.

19-21 august. Festivalul piersicilor. Patrick Country, Virginia. Muzica, îngheţata cu piersici, grătarul sunt doar câteva dintre atracţiile evenimentului.

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda