x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Le Figaro: Renault mizează mai mult ca niciodată pe succesul Dacia

Le Figaro: Renault mizează mai mult ca niciodată pe succesul Dacia

11 Mai 2010   •   00:00

Renault se bazează mai mult ca niciodată pe succesul Dacia, în condiţiile în care criza economică a accentuat preferinţa populaţiei pentru maşini simple şi ieftine, potrivit publicaţiei franceze Le Figaro.

Dacia este maşina cu cel mai mare progres în Europa în ultimii trei ani. Criza a accentuat o tendinţă de fond: consumatorii vor maşini mai simple, care nu le depăşesc nevoile, şi mai ieftine. Renault a răspuns acestui trend lansând Loganul, Sandero şi, recent, Duster 4X4, care se bucură de cerere foarte mare. Vom îmbogăţi gama în viitor", a declarat directorul delegat pentru operaţiuni al Renault, Patrick Pelata, într-un interviu acordat Le Figaro.

El menţionează, totodată, că Renault se va concentra pe îmbunătăţirea operaţiunilor din Rusia şi India.

Astfel, grupul francez va încerca, alături de Nissan şi Lada, să acopere 40% din piaţa auto rusească, ceea ce va presupune restructurarea companiei Avtovaz, la care deţine o participaţie de 25%. Avtovaz a înregistrat anul trecut pierderi de aproape un miliard de euro, potrivit publicaţiei Kommersant.

"Piaţa rusă ar putea reprezenta patru milioane de automobile în perioada 2015-2016", a spus Pelata.

El a amintit că Renault a ieşit fără probleme din parteneriatul cu producătorul auto indian Mahindra, care va construi în continuare, singur, maşini Logan. În schimb, grupul francez va produce Logan la uzina Chennai, tot din India.

×
Subiecte în articol: auto