Marea si rozmarinul

Puitoarele de peste

O calatorie spre sud, acolo unde Argesul se varsa in Dunare, mi-a reamintit de "plamanii" batranului fluviu, lacurile si baltile ce ii insoteau cursul. "Erau puitoarele de peste", imi spunea cineva de curand. Dupa care a continuat: "In baltile astea, cand se umpleau ele de apa, primavara, veneau crapii, stiucile si salaii si isi depuneau icrele". Pestele crestea apoi in apele linistite, pline de stufaris, iar o data ajuns in putere, se aventura in fluviu. "Erau vremuri de bogatie", mi-a mai zis. "Baltile ne asigurau hrana. Nici cel mai sarman om nu ducea grija zilei de maine, cat balta avea peste. Dupa ce le-au secat, n-a mai fost bogatia aceea..." Apoi, ca orice Moromete din sud, inteleptit de viata, mi-a vorbit despre climatul distrus de interventia in forta pentru desecarea baltilor - in matca unora sunt acum lanuri de grau ori de floarea-soarelui, iar de la o vreme, din ce in ce mai des, ciulini... -, despre nevoia de repopulare cu peste a Dunarii si de reintoarcere la "bogatia aceea" sinonima cu amintirea copilariei.