Săptămâna aceasta, piaţa auto românească primeşte două noi modele: este vorba despre Ford Fiesta şi Ford Ka, expresii ale designului kinetic din clasa mică şi mini.
MOTORIZĂRI. Noul Fiesta marchează un capitol important în istoria Ford, asumându-şi rolul de cea mai distinctivă versiune Fiesta lansată începând din anul 1976, când a fost prezentată publicului pentru prima dată.
Noul model Fiesta vine pe piaţă cu trei motorizări pe benzină (1,25 litri de 82 CP, 1,4 litri de 96 CP şi 1,6 litri de 120 CP) şi două motorizări diesel TDCi (1,4 litri de 68 CP şi 1,6 litri de 90 CP). Pentru ca alegerea să fie cât mai diversificată, toate versiunile de motorizare sunt disponibile în trei şi cinci uşi, iar gama de echipare destinată acestui model cuprinde cinci niveluri.
IMPRESII. Acestea fiind zise, să împărtăşim câteva impresii personale. Motorizarea pe motorină la 68 CP este extrem de economică şi maşinuţa poate face faţă cu succes fluxului de autostradă, deşi în prima fază ai crede că va sta liniştită “parcată” pe banda camioanelor. Senzaţia este confirmată şi multiplicată atunci când mergi cu un motor de benzină de 96 CP. Deşi cutia automată încetineşte întrucâtva reacţia motorului, curând, după ce te obişnuieşti cu “micuţa”, te gândeşti că nu trebuie neapărat să te cheme Turcu şi să ai Bentley ca să fii prins rulând cu... dar nu mai contează, hai să nu mai spunem cifre. Şi un sfat: ştiu că e criză, dar încercaţi să apelaţi la o maşină cu o gamă de echipare superioară. Nu o să vă pară rău!
Noi am testat
Motorizare: 1,4 TDCi/68 CP
Cutie: 5+1
Consum: 5,3/3,5 l
NEWS
Premiile autovot. Publicul din România a ales în cadrul concursului Autovot, pentru al treilea an consecutiv, cele mai apreciate maşini lansate în România. În urma celor trei săptămâni deschise votului în ediţia 2009, câştigător a ieşit modelul Opel Insignia. Participanţii la vot şi-au ales maşinile favorite la două categorii: Best Design (Design) şi Best Buy (Raport Calitate-Preţ). Opel Insignia a primit locul 1 prin adunarea rezultatelor la cele două categorii. La categoria Design, câştigător a fost modelul Volkswagen Scirocco. La categoria Raport Calitate-Preţ, locul 1 a fost ocupat de Dacia Sandero.GT. Continuând succesul înregistrat de C-Métisse în 2006, conceptul GTbyCitroën a fost premiat cu Louis Vuitton Classic Concept Award 2008 pentru cel mai reuşit concept car al anului. Premiul a fost decernat la 2 martie la Geneva. Cu acest model, Citroën a devenit primul constructor care a făcut un salt în lumea virtuală, GTbyCitroën fiind prima replică a unui vehicul conceput pentru lumea digitală. Modelul este rezultatul parteneriatului dintre Citroën şi Polyphony, creatorul jocului Gran Turismo 5 pentru Playstation 3.
Precizare. Dintr-o regretabilă eroare, în numărul de săptămâna trecută, dedicat Noului Avensis, maşina a trecut drept un face lift. Noul Avensis reprezintă o nouă generaţie Toyota, cu motorizări şi design diferite. Ca să-i fie clar şi autorului, şi cititorului şi să le intre la cap!
Citește pe Antena3.ro