Painea impacarii

Festivalul National de Teatru "I.L. Caragiale" a ajuns la cea de-a XV-a editie, care se doreste a fi "o reverenta fata de creator si valoarea lui", dupa cum dezvaluia Marina Constantinescu, directorul artistic al festivalului. Asadar, regizorul si creatia lui se afla in centrul proiectului din acest an...

In prima seara a festivalului, pe scena Teatrului Odeon din Bucuresti: "Electra", un spectacol de Mihai Maniutiu, in interpretarea trupei Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. Regizorul rescrie tragedia antica a lui Oreste si a surorii sale Electra, plecand de la textele lui Sofocle si Euripide, incercand sa descopere acel fond comun al firii din care ne revendicam cu totii. In mod surprinzator, Maniutiu inlocuieste corul antic cu un taraf maramuresean, trimitand la o lume arhaica in care civilizatiile se intalnesc si se contopesc. In acelasi scop amesteca si ritualuri crestine de inmormantare cu unele precrestine, incercand sa ii traseze spectatorului contemporan un drum catre inima mitului.

Scena din final, in care cei doi copii, ucigasi ai propriei mame, impart bucati de paine cersetorilor ingenuncheati, este poate liantul principal al spectacolului. Painea "cea de toate zilele", cu trimitere directa la crestinism, mancata intru pomenirea unei fiinte plecate in lumea de dincolo, devine un simbol al inceputurilor lumii. La rascrucea drumurilor dintre om si divinitate (oricare ar fi ea), dintre civilizatii, dintre Antichitate si contemporaneitate se afla Painea, simbol al impacarii.

Povestea ce se regaseste in opera tuturor marilor scriitori ai Antichitatii isi are inceputurile in celebrul razboi troian, pornit si el la randul lui din pricina unui mar, caruia pana azi i-a ramas numele de "al discordiei", si a frumusetii femeii. De-acolo, din strafundurile mitului se naste povestea Electrei si a fratelui ei Oreste, siliti sa-si razbune tatal ucigandu-si mama. Vina lor este uriasa si fara de iesire, caci propria mama le-a ucis tatal...

Maniutiu puncteaza fiecare dintre momentele importante ale spectacolului cu interventia muzicala a grupului maramuresean Iza, ce se constituie ca un contra-discurs. Suferinta, moarte, intelegere si acceptare a propriei sorti, toate sunt cuprinse in comentariul muzical. Bine dezvoltat scenic pe parcursul intregii montari este si discursul actoricesc, de la Marian Ralea, un Oreste matur si convingator, la Ioana Craciunescu in rolul Clitemnestrei, mama cea vinovata, sau Mariana Prisecan, in Electra.

Vizual si aglomerat in simboluri (dintre care cel mai puternic pare a fi painea), spectacolul lui Mihai Maniutiu este o incercare de a descifra tragedia antica printr-un alt fel de lectura...

INGREDIENT TEMPERA

"Toamna", de Giuseppe Arcimboldo Nici un pictor renascentist nu a socat mai mult de-a lungul vremii ca Giuseppe Arcimboldo (1527-1593)! El a pictat in Italia si la Curtea de la Viena, unde s-a specializat in "capricii" artistice care i-au consacrat prestigiul de "saman". Este inventatorul portretului compus, in care foloseste animale, flori, fructe sau obiecte studiate cu grija pentru a sugera forme umane in raport exact cu subiecte sau caractere. Ciclurile sale celebre sunt: Anotimpurile, Materia, Meseriile. Aici, Arcimboldo compune portrete prin juxtapunerea elementelor diverse, sugerand apartenenta la acelasi cosmos viu. Uneori satirice, dar foarte decorative, tablourile sale sunt vesele si ciudate, trecand drept curiozitati. Suprarealistii vad in el un precursor al modernismului, in timp ce termenul "in maniera lui Arcimboldo" defineste azi obiecte care, privite din unghiuri diferite, prezinta ipostaze multiple. In tabloul "Toamna", daca privim de aproape, vedem fructe si legume; de la distanta vedem doar un om ciudat, cu trasaturi ingrosate nefiresc. "Departarea si proximitatea sunt, la Arcimboldo, fondatoare de sens", spunea criticul francez Roland Barthes. (Tudor Cires)