x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Zoo - Animalele mumificate

Zoo - Animalele mumificate

05 Mar 2006   •   00:00

Desi de cele mai multe ori cand se vorbeste despre mumii ne gandim la oameni, exista si mumii care reprezinta animale.

Animalele care au fost mumificate au fost imortalizate cu o foarte mare grija de egipteni. Cele mai multe animale erau catei, pisici si maimute. Faraonii doreau sa aiba in preajma si dupa moarte animalele credincioase lor. Ei ordonau ca acestea sa fie si ele mumificate si inmormantate impreuna cu ei. Astfel, unele dintre ele erau simple animale de companie, altele erau considerate sacre. (R. R.)

×
Subiecte în articol: pagina lui zdreanta