40 de grade la finalul toamnei

In luna octombrie 1952, la Armasesti, in judetul Ialomita, termometrele au aratat 39 de grade Celsius. Nici in luna lui Cuptor nu mai simtisera satenii atatea grade pe propria piele. Dar nici in zilele noastre nu o duc prea bine.

In luna octombrie 1952, la Armasesti, in judetul Ialomita, termometrele au aratat 39 de grade Celsius. Nici in luna lui Cuptor nu mai simtisera satenii atatea grade pe propria piele. Dar nici in zilele noastre nu o duc prea bine.

Caldura, mare caldura! Cu un automobil mai fierbinte ca un cuptor am ajuns pe la orele amiezii in localitatea ialomiteana Armasesti. De atata caldura iti vine sa calaresti o camila pe autostrada cu viteza maxima ca sa te racoresti. Daca tine vremea tot asa o veni si momentul camilei! Revenind la sat, Armasestiul... e gol. Nu vezi nici om, nici zburatoare nu vezi nimic! Pana si la biserica satului sunt puse lacate, unul la poarta, unul la intrarea in lacasul de cult.

IN CURTEA CU CATEL NEGRU. O parte insemnata a satenilor se ocupa cu agricultura. Unii au pamantul dat la "Asociatie", altii, precum Mos Gheorghe, sunt particulari si isi ingrijesc singuri "lotul". Din poarta-n poarta - goala, si curti cu pasareturi, ajungem si la o curte cu un catel negru la poarta. Animalutul e al lui Nea’ Gheorghe si al lui Tanti Elena, doi proprietari de pamant independenti ajunsi la vreo 80 de ani. Sunt tare mandri de catelul lor. "Cum a fost cu caldura aia mare din octombrie ’52?" "Pai a fost... foarte mare! Dar n-a fost doar aia. Cand traia nasa Mita, acum vreo 17 ani, umblam in rochie in ianuarie", isi aminteste Tanti. Amintirile calduroase sunt inlocuite de prezentul si mai calduros. "Nu mai putem, noroc ca nu suntem rai de caldura, nu vezi ca nu e nimeni pe strada? Daca te prinde o vreme de asta la sapa... acolo ramai! Bine ca mi-am recoltat graul ca-l topea acolo pe tarla", afirma Nea Gheorghe. "Nu vedeti ca din patru anotimpuri am ramas cu doua? Iesim din iarna direct in vara si din vara intram direct in iarna? Pai ce, inainte asa era?", se intreaba retoric "Colonelul Neagu", un satean toropit de caldura.

NOI CU FUNDUL, EI CU STIINTA. Relatia om-natura s-a schimbat in ochii satenilor. Omul a intrat "cu talpa bocancului" in sufletul naturii si aceasta nu a ramas mai prejos. "Nu vedeai inainte ce vezi acum, nu erau caldurile astea mari si atatea inundatii. Au fost ape mari in ’75 dar nici chiar ca anul asta n-au fost!", afirma Nea Gheorghe.

Amintirile vremurilor "mai bune si sanatoase" nu-i lasa in pace pe sateni. "Cand facea bunica paine la cuptor mirosea pe toata ulita. Acum treci pe langa brutarie si nu-ti dai seama daca au sau nu paine inauntru. Inainte 1.500 de kilograme de grau erau suficiente la o gospodarie, acum nu-ti mai ajung de niciunele. Nici graul nu mai e ce-a fost...", mediteaza baba Elena. Era odata un banc in care un indian, un oltean ori poate Bula, depinde de povestitor, punea urechea pe sina de tren sa "vada" daca vine "caruta de pe sine". Taranii din Armasesti au ridicat bancul la grad de adevar. "Ce faceam noi cu fundul fac astia acum cu stiinta. Se punea omul in fund pe sol si in functie de caldura pe care o simtea stia daca poate sa insamanteze sau nu. Acum astora le trebuie tot felul de aparate pentru o treaba ce o poti face cu fundul", explica Neagu.

PACATELE SI VREMEA. In fata unei gospodarii, sprijinindu-se de-un gard am intalnit-o pe baba Dumitra, o sateanca de vreo saptezeci de ani. In maini are cateva pastai de fasole uscata, mancarea de azi, poate si de maine. Stiti de caldura aia mare din octombrie ’52? "Nu. Eram prea mica. Dar astea de acum nu va ajung? Nu vedeti ca moare lumea? Sunt prea multe pacate in lume si d’asta se intampla ce se intampla. Ne vede Dumnezeu", explica suparata batrana.

PAPARUDELE CU BOZII VERSUS CALOIENII DIN PAMANT

Paparudele, caloienii si caldura din octombrie 1952 sunt printre ultimele griji ale babei Dumitra. Saracia e prima problema Incet-incet lumea se strange la poarta cu un catel negru. Patrupedul nu este prea interesat, caldura inabusitoare l-a dat gata. Somnul este ultimul lui refugiu. Oamenii vin sau pleaca, altii se uita dupa umbra vreunui copac pletos numai bun sa-i apere de soare. Cum scapati de seceta pe timpuri? "Cu paparude sau caloieni. Paparudele erau tiganci de vreo 10-15 ani. Isi prindeau la brau frunze de lipan sau bozie si mergeau din usa-n usa sa le stropeasca lumea. Invocai puterile supranaturale pentru oprirea secetei", afirma... de fapt spun toti in cor! Si Caloianul? "Caloianul era o papusa din pamant sau carpe. O impodobeam si-i dadeam drumul pe apa. Se aprindeau si lumanari pe apa, putea sa slujeasca si preotul la nevoie", explica Nea Gheorghe. "Poate dumitale nu-ti vine sa crezi, dar dupa ce faceam paparudele astea se simtea. De cele mai multe ori incepea sa ploua si se termina cu seceta", afirma Neagu. Si daca ploua prea mult, ce faceati? "Baiatule, in caz de ploaie... te pui si astepti, nu ai ce face. Noi aici avem noroc, nu prea ne-au afectat inundatiile", afirma un alt satean. Am intrebat-o si pe batrana cu fasolea-n poarta de paparude si caloieni. Tanti Dumitra nu vrea insa sa-mi vorbeasca despre traditiile astea pagane. Alege fasolea si-mi vorbeste despre saracie, despre pensia de 400 de lei noi pe care o are de la CAP. "Cum sa ma descurc cu banii aia, poti oare sa traiesti din ei?", ma intreaba suparata femeia. Tind sa-i dau dreptate. O butelie costa mai mult de jumatate din pensia ei de lucratoare CAP-ista. A intepenit pensia asa cum e intepenit satul Armasesti de caldura.

PAMANTUL MOLDOVEAN USCAT Conform gazetei Universul de la 1 septembrie 1946, cea mai crunta regiune lovita de seceta a fost Moldova. "Au fost locuri unde productia nu a depasit 10 kg la hectar, iar la fermele statului, unde s-a lucrat in conditii optime, abia s-a ajuns la 80 kg la hectar, ceea ce nu reprezinta nici jumatate din samanta pusa in ogor. In tara, 16 judete asteapta ajutor imediat, 10 judete-s excedentare, iar restul au productie normala. Aspectul jalnic din Moldova e marit de plaja numerosilor speculanti". Din Adevarul, cei interesati au aflat cum se vor acorda scutirile si reducerile la impozite in regiunile lovite de seceta. (Mihai Stirbu) APARAREA PATRIOTICA SARE IN AJUTORUL PLUGARILOR Dupa monitorizarea ziarului Universul din anul 1946, am aflat care au fost efectele secetei septembrie 1946, ziarul Universul titra pe pagina a treia: "Grau pentru plugari". Luand parte activa la campania pentru sprijinirea regiunilor lovite de seceta, duminica 1 septembrie, Apararea Patriotica a trimis in comuna Radulesti, grau pentru invalizi, vaduve de razboi si plugari. "Comuna Radulesti din judetul Ilfov a suferit enorm de pe urma secetei. Pamanturile de acolo si din imprejurimi sunt arse de seceta. Acolo unde s-a semanat porumb, plugarii au cules coceni, arsi de soare. Productia de grau a fost de 10% fata de cei mai slabi ani. Satenii se duceau dupa faina peste sase-sapte sate. Camioanele incarcate cu grau au sosit in Radulesti la ora 13:30. In fata scolii era prezent tot satul. S-a inceput distribuirea graului. Au primit grau 190 de familii. Vaduvele au primit cate 10 kg, invalizii si plugarii cate 15 kg. Situatia din Radulesti ca si din alte numeroase comune e foarte serioasa". (Mihai Stirbu) CAND NEAUA ERA CAT BRADUL Locuitorii comunei Armasesti n-au avut parte numai de calduri extreme ci si de zapezi de 5-6 metri!!! Potrivit colonelului Neagu, in anul 1954 "zapada era asa de inalta incat oamenii mergeau peste liniile de curent. Erau stalpi din lemn si noi mergeam peste ei". Tanti Elena tine minte ca "intindeam si rufele pe liniile alea inalte. Totul era acoperit de zapada de nu stiam ce sa mai facem. Abia puteam sa ne mai hranim animalele prin cotete si grajduri. Mai venea lume din alte sate sa ne ajute sa iesim din case, n-am mai vazut niciodata asa ceva!