Unirea Principatelor Romane de la 1859 si obtinerea independentei de stat in urma razboiului din 1877-1878 s-au rasfrant pozitiv asupra vietii bisericesti de la noi.

Arhiva profesor Ionel Zanescu

Unirea Principatelor Romane de la 1859 si obtinerea independentei de stat in urma razboiului din 1877-1878 s-au rasfrant pozitiv asupra vietii bisericesti de la noi.

In noul context istoric, mitropolitul Ungrovlahiei, care din 1865 a primit rangul de "primat", trebuia recunoscut de Patriarhia ecumenica de la Constantinopol, iar ambii mitropoliti romani aveau obligatia sa-l pomeneasca la Sfanta Liturghie pe patriarhul ecumenic si sa primeasca de la Constantinopol Sfantul si Marele Mir. Proiectul aprobat in anul 1865 cu titlul "Legea organica pentru alegerea mitropolitilor si episcopilor eparhioti, cum si a constituirii Sfantului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Romane" reprezinta primul pas spre recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane. Autocefalia este libertatea deplina in organizarea si administrarea problemelor interne, fara nici un amestec sau control al vreunei autoritati bisericesti din afara. Au fost insa cateva obstacole de trecut pana la capatarea independentei bisericesti.

AUTOCEFALIE. Legea secularizarii averilor manastiresti inchinate locurilor sfinte (din 1863) l-a suparat destul de mult pe Patriarhul Ecumenic Sofronie al III-lea, care, impreuna cu Sinodul sau, a incercat obstructionarea obtinerii autocefaliei de catre Biserica Ortodoxa Romana. Se intelege de ce: consecinta acelei legi era recuperarea unei suprafete mai mari de un sfert din cea a tarii de sub stapanirea fanariota. Legea data de Cuza privind alegerea mitropolitilor si episcopilor crease destule framantari in interior, pentru ca el isi aroga dreptul de a numi ierarhi, asa ca abdicarea sa din 1866 a detensionat lucrurile. Carol I a promulgat Constitutia din 30 iunie 1866, unde era inclus si artocolul 21: "Biserica Ortodoxa Romana este si ramane neatarnata de orice chiriahie straina, pastrandu-se insa unitatea cu Biserica Ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor". La 14 decembrie 1872 s-au pus bazele Sfantului Sinod al BOR. Dovada ca obtinerea autocefaliei devenise acum doar o problema de ordin formal s-a petrecut la 25 martie 1882, in Joia Mare a Sfintelor Pasti, cand membrii Sfantului Sinod sfintesc pentru prima data Sfantul si Marele Mir in Catedrala Mitropolitana din Bucuresti fara a mai cere permisiunea Patriarhiei Ecumenice. Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea a trimis un protest scris. Raspunsul catre acesta dat de Episcopul Melchisedec al Romanului, la 23 noiembrie 1882, a devenit "Act Sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane si relatiile ei cu Patriarhia de Constantinopol". La 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea a confirmat autocefalia Bisericii noastre.

La 30 mai 1885, mitropolitul primat al Romaniei, Calinic Miclescu, a trimis o scrisoare de multumire Patriarhiei Ecumenice, anuntand deopotriva celelalte biserici surori autocefale despre recunoasterea oficiala a autocefaliei.

Antim Ivireanul, unul dintre marii mitropoliti ai Bisericii noastre, inainte ca aceasta sa-si fi castigat autoritatea si independenta

PATRIARHAT. Dupa Marea Unire de la 1918, Biserica noastra era acum a doua ca marime si pondere in randul celorlalte biserici surori, astfel incat ridicarea ei la rang de patriarhie a devenit o necesitate. La 4 februarie 1925, Sfantul Sinod a hotarat in unanimitate infiintarea demnitatii de patriarh si ridicarea scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei la demnitatea de Patriarhie pentru Biserica Ortodoxa Autocefala Romana. Guvernul si Parlamentul Romaniei au ratificat aceasta hotarare prin legea votata in Senat si in Adunarea Deputatilor si promulgata prin Decretul regal din 23 februarie 1925. La 4 mai 1925 s-a aprobat Legea organica si Statutul Bisericii Ortodoxe Romane, prin care se uniformiza organizarea ei unitara. Biserica, ridicata la rangul de Patriarhie, a fost recunoscuta prin Tomosul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea, la 30 iulie 1925.

ALEGEREA. Multi ne intrebam poate cum se alege un patriarh. Dupa ce regula? In Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane se refera la articolul 129 in care se spune: "Patriarhul se alege dintre mitropolitii, arhiepiscopii sau episcopii in functiune.

Mitropolitii, arhiepiscopii, episcopii, episcopii eparhioti, episcopii vicari se aleg dintre doctorii sau licentiatii in teologie, episcopi, episcopi-vicari, arhierei-vicari, arhimandriti sau preoti vaduvi prin deces, care sunt cetateni romani, indeplinesc conditiile canonice si sunt bine pregatiti pentru aceasta treapta".

Propunerile pentru patriarh se fac de Sfantul Sinod, spune acelasi act: "Patriarhul, mitropolitii, arhiepiscopii si episcopii se aleg prin vot secret de Colegiul Electoral, constituit din membrii Adunarii nationale Bisericesti si cei ai Adunarii eparhiale a eparhiei vacante. (…) Colegiul electoral nu se convoaca mai tarziu de trei luni de la declararea vacantei, de patriarh, pentru alegerile de episcop, arhiepiscop si mitropolit si de patriarhul locotenent pentru alegerile de patriarh", spune acelasi statut. "In cazul in care nimeni nu a intrunit majoritatea absoluta de voturi, se va proceda la o noua votare pentru alegerea unuia dintre cei care au obtinut cele mai multe voturi la primul scrutin. In caz de paritate de voturi, decid sortii".

Dincolo de vorbe, interese, framantari, ambitii sau pareri ale unora si altora, cand cineva ajunge intr-o functie de conducere trebuie sa vada lucrurile duhovniceste: a fost voia Domnului. Cu atat mai mult cand e vorba despre patriarh.

Odajdiile albe, semn al ortodoxiei noastre "Este o sugestie simbolica foarte frumoasa a ortodoxiei romanesti de limba latina, a datelor fundamentale ale poporului roman sI ale Bisericii sale." Pr. prof. Florin Serbanescu consilier patriarhal pe probleme de patrimoniu Suntem singura tara ortodoxa la care Intaistatatorul bisericii apare intr-o tinuta complet alba. Prin croiala vesmantului se aminteste apartenenta noastra la ortodoxie, iar prin culoarea acestuia, latura latinitatii poporului roman. Preotul profesor Florin Serbanescu, consilierul patriarhal pe probleme de patrimoniu, explica pe larg de unde avem traditia prin care patriarhii romani poarta vesminte albe. ISTORIC. "In ziua in care a fost inscaunat ca prim-patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, in noiembrie 1925, patriarhul Miron, dupa ce a venit de la Palatul Regal intr-un cortegiu maiestuos, care a parcurs drumul pe jos, prin centrul Bucurestiului pana pe Dealul Mitropoliei, in Catedrala, in timpul ceremoniei de inscaunare propriu-zise, a primit din partea mitropolitului Dionisie al Varsoviei o camilafca alba. Camilafca este panza aceea care la monahi se asaza peste potcap. Aceasta camilafca alba era purtata, dupa traditie, de toti mitropolitii din bisericile slave din jurul nostru. Era, asadar, un semn al acestor biserici cu autocefalie dobandita mai recent, deci dincolo de istoria veche a patriarhatelor istorice - Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim. Camilafca alba era purtata in Biserica rusa de patriarh, avand o forma rotunjita, cum purta mitropolitul Dosoftei la noi, alta forma a acoperamantului de cap decat acest potcap inalt si drept, si de mitropoliti, care purtau acest culiorn inalt imbracat in alb - mitropoliti in Biserica rusa, dar si, dupa cum vedem primatul Bisericii poloneze, acelasi obicei este in Biserica sarba etc., cum spuneam in bisericile sarbe din jurul nostru. Arhiva Patriarhiei Romane In ziua respectiva, in dupa-amiaza aceleiasi zile in care a facut niste fotografii in fata catedralei mitropolitane devenita patriarhala din acel moment si in sala mare a Parlamentului, a Camerei Deputatilor a aparut cu aceasta camilafca alba, restul vesmantului fiind negru. Ulterior insa, in timpul pastoririi sale, patriarhul Miron a aparut si pastram imagini si picturi din epoca, cu intregul vesmant alb, are reprezentari si cu tinuta de culoare inchisa, dar el este cel dintai care a extins aceasta culoare alba de la camilafca la intre-gul vesmant. Trebuie spus ca, dupa Miron, si patriarhul Nicodim este reprezentat in vesminte negre adesea, are si reprezentari in tinuta aceasta alba, si apoi patriarhul Iustinian care a folosit aceasta tinuta alba cvasi-permanent, fiind mostenit de toti ceilalti: patriarhul Iustin si de Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Deci nu este, cum s-a crezut, in buna masura ca patriarhul Iustinian a creat acest vesmant, ci este de la intaiul patriarh al Bisericii romane, Miron". (Daniela Sontica)