Amintirile prin intuneric

Cei 140 de ani, de cand la Timisoara a aparut primul atelier fotografic, au cazut in uitare si ignoranta. Singura colectie de fotografie veche despre istoria Banatului zace neexpusa in dulapurile Muzeului de Etnografie din oras. Cat despre istoria locala a acestei bresle, nici un cuvant in cartile sau scrierile romanesti de istorie.

Cei 140 de ani, de cand la Timisoara a aparut primul atelier fotografic, au cazut in uitare si ignoranta. Singura colectie de fotografie veche despre istoria Banatului zace neexpusa in dulapurile Muzeului de Etnografie din oras. Cat despre istoria locala a acestei bresle, nici un cuvant in cartile sau scrierile romanesti de istorie.

Nici o sursa istorica romaneasca nu mentioneaza inceputurile fotografiei, la Timisoara. Conform surselor germane insa, Joseph Kossak Bohr a fost primul fotograf profesionist care a deschis un studio foto in orasul de pe Bega, in anul 1868. Acesta a inceput ca ucenic al celebrului Fridolin Hess la Lugoj, iar dupa doi ani si-a deschis propria afacere cu fotografii la Timisoara. Intre 1872 si 1879 a lucrat la firma fotografica Waltz din Viena, apoi la Szeged in Ungaria, iar in final la celebra casa de fotografie Albert din orasul german München. Intors la Timisoara, Kossak Bohr a inchiriat atelierul profesorului sau, Fridolin Hess din Lugoj, iar in 1885 a cumparat atelierul Danilovics din Piata Sfantul Gheorghe din Timisoara. Ulterior, Bohr si-a extins reteaua de studiouri fotografice la Zrenjianin, in Serbia, in anul 1887. Doi ani mai tarziu a pus pe picioare inca patru ateliere, la Herculane, Buzias, Arad si chiar in capitala Ungariei, la Budapesta, chiar peste drum de Cazinoul Magnatilor. "Se stiu prea putine despre fotografii din aceasta zona. Istoricii nostri nu au fost preocupati de fenomen. La noi, nimeni nu stie cine a fost Kossak Bohr. Peste hotare insa, copii ale fotografiilor sale se vand foarte scump si fac parte din colectiile marilor muzee europene", povesteste istoricul Ioan Hategan.

Comoara din pod. Ceva mai tarziu, gratie aptitudinilor sale, Joseph Kossak a devenit fotograf al Curtii Imperiale, in 1896. Ulterior, in 1903, a fost numit fotograf oficial al Camerei Cezaro-Craiesti. La Timisoara, s-au mai pastrat doar cateva imagini de ale sale: portrete ale Imparatului Franz Iosef, prima vizita a Imparatului la Timisoara, precum si imagini cu manevrele militare imperiale, in poligonul de la Buzias. Totusi, in orasul de pe Bega mai exista o colectie privata, compusa din 20 de fotografii pe placa de sticla, cu imagini din "Mica Viena", dar si cu costume populare din Banat. Imaginile au fost realizate in jurul anului 1910. Din pacate, autorul a ramas anonim. Liviu Tulbure, fotograful Muzeului de Arta din Timisoara, a gasit aceste piese rare in podul unei case care urma sa fie demolata. Acum, specialistul le tine la pastrare, insa placile au nevoie de curatare si trebuie reconditionate de un specialist.

Legenda vie. Fara doar si poate, Emeric Robitsek (foto) este decanul de varsta al fotografilor banateni. La 85 de ani, el continua sa surprinda realitatea cu vechiul sau aparat Minolta. Evident, pe pelicula clasica, de 35 de milimetri. La varsta de 16 ani, Robitsek s-a angajat ca ucenic la fotograful Raitter Bella, unul dintre cei trei maestri care aveau ateliere la Timisoara in anii ’30 ai secolului trecut. "Pe atunci fotografia era o meserie rara si respectata. Eram ucenic la Raitter, apoi m-am mutat la Dorner. De alftel, ei doi si inca unul, Muller, erau cei mai cautati fotografi. Toti trei aveau atelierele in zona Traian - Fabric. Acesta era "cartierul fotografilor" si, din pacate, nici unul nu era roman. Am muncit patru ani pana sa ajung calfa si de-abia atunci mi-am permis sa imi cumpar primul aparat de fotografiat", isi aminteste Emeric Robitsek. Cariera i-a fost intrerupta brusc de venirea razboiului. Intre 1940 si 1944, Robitsek a fost "internat" pe rand in lagarele de la Pancota si Ghioroc, ambele in judetul Arad. Ulterior, a fost transferat in lagarul Doaga, din Moldova. "De aici, m-a ajutat sa scap un sergent. Un tigan de treaba, pe care nu l-am mai vazut niciodata. M-a ascuns in latrina pentru o zi intreaga, apoi m-a scos de acolo asa cum eram si m-a ajutat sa ma intorc in Romania", rememoreaza fotograful evadarea sa din lagarul de concentrare.

Remember. Dupa razboi, majoritatea fotografilor timisoreni, etnici maghiari, germani si evrei au parasit Romania. In schimb, Robitsek s-a angajat ca fotoreporter la ziarul Luptatorul banatean, in 1946. Munca la ziar i-a schimbat viata si i-a adus sute de imagini din campania de vanatoare a luptatorilor anticomunisti din Banat, la care a participat ca si fotoreporter. "Bani faceam mai mult decat destui. Faceam nunti si botezuri, dar si portrete pentru «tovarasii» care aderau la partidul comunist. Aveam rude in Germania si nevasta nemtoaica, dar nu mi s-a permis niciodata sa plec in afara tarii. Le era frica sa nu duc cu mine diverse fotografii pe care le faceam", marturiseste fotograful. De altfel, prin 1972, intreaga sa arhiva de negative, dovada muncii sale de cateva decenii, a fost complet distrusa intr-un misterios incendiu. Printre imaginile pierdute, zeci de fotografii inedite cu Nicolae Ceausescu si Gheorghe Maurer. Si, nu in ultimul rand, cu presedintele francez Valery Giscard D’Estaing, la o agapa vanatoareasca la Pischia, tinand pe picior doua "fete de protocol".

Fotografia comunista. In anii ’60, s-a infiintat Cooperativa Arta, moment in care afacerile fotografice au trecut sub controlul direct al statului roman. Peste 20 de studiouri au vazut lumina zilei in Timisoara, astfel incat fotografia a devenit un hobby accesibil maselor. Vechile aparate germane au fost inlocuite cu tehnica ruseasca, mai ieftina si inferioara calitativ. Pana astazi, a supravietuit un singur atelier fotografic, cel din Piata Traian, care a apartinut lui Bella Raiter, locul unde si-a inceput cariera si Emeric Robitsek. Acum, aici functioneaza un studio foto al unui lant privat din domeniu.

"Eu mi-am facut ucenicia aici. Pe vremea lui Ceausescu era un ritual sa vii la fotograf de ziua de nastere, pentru poza de buletin sau la diverse sarbatori. De 1 Mai, aveam intotdeauna sute de filme de developat si mii de poze de facut. Acum, aparatele digitale ne-au cam luat painea de la gura. Mai vin putini oameni, care in general vor fotografie pe ceramica, pentru monumente funerare sau pentru alte lucrari de acest gen" Renate Mereuta, fotograf-laborant la singurul studio fotografic din Timisoara, care nu si-a schimbat niciodata destinatia, de aproape 80 de ani

Munca si daruire, secretul reusitei

Artistul fotograf Andrei Pandele a fost asemanat cu maestrul francez Henri Cartier-Bresson, cel supranumit "fotograful secolului" sau "maestrul clipei decisive", pe care care romanul l-a intalnit in tren, in 1975, in timpul unei calatorii la Bucuresti si l-a insotit apoi in peregrinarile sale in Romania. In 2000 era inca seful Directiei de Urbanism a Bucurestiului. Profesia de arhitect s-a imbinat perfect cu pasiunea pentru fotografie: "In arhitectura si fotografie sau in regie, pofta vine mancand. Increderea provine din succese anterioare confirmate, bazate pe intelegere, cunoastere si anticipare. Dar si munca, daruire, pasiune."

Subiect, lumina, explorare

"In primavara anului 1973, fotografia a inceput sa ma preocupe serios. La 26 de ani faceam poze, cum vad acum la altii. Foloseam mai ales efecte de lumina, reflexe pe texturi si in obiectiv, la peisaje greu accesibile. Am ajuns sa folosesc cele mai incredibile mijloace de transport, sa ajung la unele dintre ele. Subiectul in fotografie este foarte important. Dar nu e cel mai important. Lumina in fotografie este decisiva. Dar nu este prea bine sa fie singurul element al imaginii. Mai importante, pentru formarea creatoare, sunt abordarea, proiectul personal si explorarea, in cautarea unor redari sau interpretari unice. Si formarea stilului personal", spune Andrei Pandele. (C.D.)