Antim Ivireanul cărturarul

S-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la 1650. Părinţii săi dreptcredincioşii, Ioan şi Maria, i-au dat numele Andrei.  În fragedă tinereţe a suferit cumplit. În 1680 a fost luat rob şi dus la Constantinopol, unde a îndurat amărăciuni şi umilinţe.

După o vreme, a fost răscumpărat de Patriarhia ecumenică, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă.

La recomandarea Patriarhului Ierusalimului Dositei Notara, în 1690 a fost adus în Ţara Româ­neas­că de către Constantin Brâncovea­nu ca să ajute la tipărirea cărţilor bise­riceşti. A îmbrăcat haina mo­nahală, primind numele Antim, şi a fost hirotonit ieromonah.

În vara anului 1691, dascălul lui Antim în arta tiparului, fostul episcop al Huşilor, Mitrofan, îi lăsă în grijă tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti. Ieromonahul Antim a devenit egumen al Mănăstirii Snagov în vara anului 1694 şi a creat o renumită şcoală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârşirea meşteşugului tipografiei. "Câţi dintre sutele de bucureşteni care, în zilele toride de vară, se duc să-şi petreacă un sfârşit de săptămână la Snagov mai ştiu că, în insula din mijlocul lacului, acolo unde se înalţă o străveche mănăstire, a trăit şi a muncit cândva iscusitul tipograf Antim din Iviria?", se întreabă pe bună dreptate Radu Albala în volumul "Antim Ivireanul". Împreună cu ucenicii săi, smeritul ieromonah Antim a traversat podul care pe atunci lega insula Snagovului de ţărm "pentru a lucra în liniştea şi în singurătatea mănăstirii de pe insulă, departe de zgomotul oraşului şi al lumii", după cum mărturisea părintele Antim în prefaţa lucrării "Dreaptă alcătuire a gramăticii slavoneşti", apărută în 1697. Aici, la Snagov, denumire care în traducerea din slavonă înseamnă "locul zăpezilor", a început părintele "Antim tipograful", să ducă în lumina tiparului însemnate volu­me. Mai apoi, în 1701, vechea tipografie din Dealul Mitropoliei a fost reorganizată şi a înlocuit-o pe cea din ostrovul Snagovului. În 1705 părintele Antim Ivireanul este întronizat episcop la Râmnic. "Înconjurat de ucenicii lui tipografi (zece cărţi, dintre cele şapte în limba română, sunt rodul strădaniilor acestor ani) şi de meşterii zugravi care îl îndrumă cu gust şi înţelepciune, Antim continuă să stea cu cinste în scaunul Râmnicului. Talentul şi vrednicia lui îl fac să urce mereu mai sus şi în preţuirea domnului: atunci când, la 29 iunie 1707, Brâncoveanu oficiază (...) târno­sirea Bisericii Sf. Gheorghe Nou, poftind la ceremonie pe patriarhul Ierusalimului şi atâţia alţi prelaţi străini, Antim este singurul arhiereu român pe care cronica oficială îl pomeneşte printre înalţii oaspeţi de la Bucureşti", mai aflăm din volumul "Antim Ivireanul" de Radu Albala. Din mâinile părintelui Antim au ieşit cărţi de mare preţ precum "Antologhionul" (1697); "Mărturisirea Ortodoxă" (1699); "Carte sau lumină" (1699); "Învăţături creştineşti" (1700);  "Floarea darurilor" (1701); "Liturghierul greco-arab" (1701) – prima carte imprimată cu caractere arabe. Cea mai valoroasă operă lite­rară a mitropolitului Antim Ivirea­nul este "Didahiile", 28 de predici rostite în cursul arhipăs­toririi sale la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale de la câteva evenimente importante.

La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost părintele Antim Ivireanul a fost înscăunat mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie care păstorise credincioşii din Ţara Românească timp de 40 ani. Ime­diat după întronizare, mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în limba română.

Prin smerenia şi înţelepciunea sa, părintele Antim a luminat viaţa duhovnicească a vremii. A cules înţelesurile Evangheliei din nemărginita grădină a frumuseţii duhovniceşti şi le-a exprimat în limba română, în care a vorbit şi a scris limpede şi frumos, zugrăvind în chip minunat icoana dorului şi a cunoaşterii de Dumnezeu.

Pe malul drept al Dâmboviţei, în locul numit cândva "mahalaua Popii Ivaşcu", acolo unde se afla odinioară o veche biserică de lemn ctitorită de vistierul Drăguşin, a construit Mitropolitul Antim, după propriile planuri, în primăvara anului 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, o bijuterie a stilului arhitectonic brâncovenesc. "Această sfântă biserică ce am zidit în slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu" – nota mitropolitul Antim în "Aşezământul Mănăstirii".

În 1714, când o panică îngrozitoare cuprinsese străzile Bucu­reştiului la auzul veştii că vin nemţii, "înspăimântat, Nicolae vodă Mavrocordat adună la curte pe oştenii şi pe negustorii turci, pe câţiva boieri şi pe mitropolitul Antim Ivireanul, îşi face în pripă bagajele şi, chiar în faptul serii, împunge fuga spre Giurgiu", spune Radu Albala în cartea "Antim Ivireanul". Obosiţi, călătorii se opresc peste noapte în bordeiul unui ţăran din satul Odăile, loc în care mitropolitul îl înştiinţează pe vodă că se întoarce la Bucureşti, oraş "lăsat de izbelişte". Decizia sa este fermă: nu putea lăsa turma fără păstor. Cum vestea sosirii nemţilor fusese doar un foc de paie, vodă se întoarce la Bucureşti şi trimite de urgenţă câţiva ceauşi la Mitropolie, să-l aducă degrabă pe părintele Antim. "Târât de barbă şi de păr, el vede însă, în loc de obrazul domnului, mucedul întuneric al unei temniţe", scrie Radu Albala. În martie 1716 a fost condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, un  afluent al Mariţei, lângă Adrianopol, în Bulgaria de astăzi.

La şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române organizate pentru comemorarea a 200 de ani de la moartea mitropolitului Antim Ivireanul (23-25 mai 1916) s-a propus canonizarea marelui Ierarh. Abia peste 50 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat anatema şi caterisirea ce fuseseră aruncate în mod nedrept asupra părintelui Antim. În 1992, la 27 septembrie (dată la care este şi prăznuit), mitropolitul Antim Ivireanul a fost trecut în rândul sfinţilor ierarhi şi martiri.

Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români