Armata la Canal

Inainte de ’89, cea mai mare spaima a recrutilor era cea de a nu fi trimisi la canal.

Ce mana de lucru era mai ascultatoare si mai muncitoare decat cea a soldatului in termen?

CRITERII ETNICE. Bela K. a fost incorporat in septembrie ’89. "Eu trebuia sa merg la Dinamo Brasov, pentru ca faceam sport de perfomanta. Un ofiter a venit la mine acasa sa discutam, dar am uitat sa spun ca aveam rude in Ungaria si Canada, fapt care a reiesit dupa cercetarile facute de securitate. Trei luni am fost chemat de doua-trei ori pe saptamana la securitate sa dau detalii despre familia mea."

N-a mai ajuns la Dinamo, a fost trimis la canal. "De fapt, cam 75% dintre colegii mei de unitate erau unguri, majoritatea din secuime. Daca aveai rude prin strainatate sau aveai alta natie, destinatia cea mai probabila era canal sau mina. Si asa am ajuns la regimentul de artilerie grea de la Mihai Bravu, langa Giurgiu. Acolo am facut primele trei luni de instructie, adica am fost la porumb si la morcovi, si dupa aceea am fost detasati la o unitate din Medgidia, de geniu, unde se facea pregatire pentru a deveni mecanici de utilaj - excavatoare, buldozere, dragline - pentru canal. Am insa un prieten care a facut armata in ’86. Tot ungur, tot la canal. El descarca vagoane. Nu mai vrea sa-si aminteasca de vremurile alea."

ROBUSTI SAU TALHARI. In afara acestor calitati care faceau din noul recrut candidatul ideal pentru canal, alte criterii de selectionare erau structura fizica si locul de obarsie. Tinerii proveniti din medii satesti, baieti voinici, sanatosi, care erau formati de-acasa pentru constructii, zidari, lemnari, pietrari, erau selectionati la geniu. Iar geniu era arma canalului.

O alta categorie de tineri, candidatii perfecti pentru geniu - canal, erau tinerii care proveneau "din zona pegrei orasenesti: talhari, violatori, hoti de buzunare, bisnitari. Toata scursura asta a tinerimii fara o ocuptie serioasa. Oameni carora nu li se putea incredinta arma, nici sub juramant. Ca sa fie folositi intr-un fel erau inclusi la geniu. Nu erau discriminati acut de colegii lor care lucrau in operativ direct, dar erau izolati intr-un fel, ca sa nu ia contact cu armele. Ei erau repartizati acolo unde era nevoie de munca bruta: la ridicat pietre, la spart, la lucruri grosiere", ne-a povestit colonelul Gheorghe Ionita, care a lucrat impreuna cu acestia o lucrare de arta monumentala. Acestea erau trupele de la dilibau, cum li se spune in jargonul soldatesc, a caror arma era lopata.

MANDRIE. In 1981, revistele de profil militar zugraveau un tablou idilic al luptei zilnice pe care-o duceau ostasii cu betoanele si termenele ce se cereau a fi devansate. Mascat de umflaturile de epoca mai rasufla pe ici, pe colo si cosmarul realitatii in care munceau "voiosi" soldatii "in pofida zapezii abundente si a gerului din decembrie, au indeplinit si chiar au depasit zi de zi normele de productie, facand economii de 1.200.000 de litri de motorina..."

INCEPUTUL COSMARULUI In 1949, la un an dupa ce tarnacoapele primilor detinuti politici au inceput sa sfarme piatra, 5.000 de militari munceau deja la canal. Iar dupa doi ani, numarul lor ajunsese deja la 18.000. Prin munca la terasamentele de cale ferata, la drumuri si sosele, la cladiri, la descarcarea si incarcarea vagoanelor de pamant si piatra de cele mai multe ori inghetata si saparea malurilor, soldatii isi satisfaceau stagiul militar obligatoriu. Din cauza lipsurilor indurate, intr-una din zilele lui octombrie 1949, 200 de soldati au refuzat sa mai iasa la munca. DATE DESPRE VOLUMUL DE MUNCA In 1953, o data cu moartea lui Stalin, au fost sistate si lucrarile la canal. Au fost reluate in 1976, la dorinta lui Ceausescu, si tot militarii au fost mana de lucru. 91.000 de soldati in termen au muncit la Canal. Ritmul: doua schimburi a cate 10 ore pe zi. Munca lor a presupus 81 de milioane de metri cubi excavatii in pamant si roca, 102 milioane tone transporturi, 4 milioane metri patrati protectii de mal, peste un milion de metri cubi de turnari de betoane in ziduri de sprijin si alte diverse lucrari, 500 km drumuri definitive si tehnologice, 50 km de cale ferata. POVESTEA CALVARULUI, PRINSA INTR-O IMAGINE Ca recunoastere a uriasei munci depuse de soldatii ce si-au lasat la canal sanatatea, iar multi chiar viata, in ’83 a venit ordin de sus ca pe un mal al acestuia sa fie realizata o lucrare de arta monumentala. Artistul ce a proiectat si realizat lucrarea este colonelul Gheorghe Ionita. Personajele principale ale mozaicului sunt soldatul, ofiterul si canalul. "Am facut 11 proiecte, isi aminteste colonelul astazi. Pe toate mi le-a refuzat Ilie Ceausescu si nu stiam de ce. Se apropia termenul si nu stiam ce sa mai fac. Intr-o zi m-a luminat generalul Gainusa, seful Directiei Cultura. "Ma, tu esti prost sau faci pe prostu’?" "Mi-am dat seama imediat la ce se refera, dar am tacut malc." "Pai, de ce nu faci acolo pe tovarasul si tovarasa?" I-am zis ca n-am cum sa fac portrete cu piatra cu care lucram, ca nu lucram cu Murano. Portretele soldatilor le-am facut din decupaj de marmura. Si m-am gandit: "Se schimba vremurile…, dau oamenii cu tunul in lucrare". I-am zis ca nu pot sa fac portretele Ceausestilor din bolovani. A doua zi, Ilie Ceausescu a aprobat proiectul."