Cântecele moţilor

Cântecele despre libertate şi despre români s-au născut dintr-un adânc de simţire şi trăire ro­mâ­nească. Le­genda lui Avram Iancu nu avea cum să lase indiferente sufletele moţilor, cei atât de dragi lui. Ca să poţi cânta aceste cântece este nevoie de responsabilitate, de dragoste pentru cântec, de sensibilitate. Românii le-au aşezat în lada de zestre şi atunci când sufletul cere, ei cântă. Veta Biriş, cunoscută interpretă, este mândra purtătoare de stindard al cântecului patriotic. "Aceste cântece patriotice care au însoţit generaţii au fost pe rând şi şoaptă, şi strigăt, şi chemare la luptă. Au adunat lacrima şi toate speranţele noastre, au unit inimile în clipe de grea cumpănă. Foarte mulţi români s-au dus cu aceste cântece în mormânt, dar la căpătâiul eroilor noştri a rămas cântecul lumină veşnică. Eu consider că aceste cântece foarte vechi parcă niciodată nu au fost mai de actualitate ca astăzi".

Lada de zestre
În fiecare seară în rugăciunile sale, Veta Biriş mul­ţu­meşte lui Dumnezeu şi publicului fără de care nu ar fi pu­tut cânta cântecele neamului. Dragostea de cântec istoric a învăţat-o de la tatăl ei, care a  participat la cel de-al doilea război mondial. Fiind opt fraţi acasă, poveştile pe care le spunea tatăl erau despre întâmplări din timpul războiului. De peste 45 cântă "Cântecul Iancului" care a făcut-o cunoscută. În lada de zestre românească lucrurile nu sunt aşezate unele peste altele. În ea sunt sunt trăsături de neam, suflete de viteji strămoşi. Moţii sunt alt fel de oameni, sunt altfel construiţi. Tocmai din această cauză cântecele lor trezesc sentimentul naţional. Moţii au şi cântece de dragoste, satirice, vesele, dar în specificul Ţării Moţilor intră cântecele istorice, unele dintre ele interzise în perioada comunistă. Poate că societatea românească de astăzi ar avea nevoie de Avram Iancu, pentru care moţii au compus "Cântecul Iancului", "Iancu la Ţebea", "Marşul lui Iancu".

Cântecul Iancului
Din codri, pe plai, la vale,/ Venea un voinic călare,/ În suflet cu supărare./ Falnic şi viteaz fe­cior,/ Craiul mândru-al mun­ţilor/ Iancu-n fruntea moţilor.// Sus, sus, la munte sus,/ Sus, sus, române sus,/ Acolo şi Iancu-i dus,/ La Vidra de Sus.// Se opri s-adape calu,/ De sub şa scoase cavalul,/ Şi-n doină şi-a plâns amaru’./ Mureş, apă argintie,/ De-o fi să cazi în robie,/ Să trimeţi în munti solie.// Să loveşti cu malul tău/ Toţi duşmanii ce vor rău,/ Toţi duşmanii ce vor rău./ Să ştie mâna străină,/ Că şi apa ta-i română!/ Că şi apa ta-i română!// Strigă Bărnuţ din Sibiu,/ Că Ardealu’ nu-i pustiu,/ Iar români sunt zeci şi mii./ Strigă Iancu de la munte,/ Nu te teme mai Axente!/ Că şi eu viu de la munte.