Cetatea lui Bucur

Capitala de astazi a Romaniei sa fi fost infiintata de ciobanul Bucur? Legenda spune ca da.

Intemeierea orasului Bucuresti face parte din acele momente din viata Romaniei pierdute in negura. Din punct de vedere istoric exista foarte putine izvoare.

CIOBANUL. Legenda spune ca demult, demult, pe cand prin luncile Dambovitei traiau putini oameni, a venit un cioban. Numele sau era Bucur. Si-a asezat stana pe langa apele Dambovitei. Avea multe oi si alte animale, dar si multe slugi. Din cand in cand viata ciobanului Bucur si a familiei sale era cutremurata de vizitele nedorite ale unor pradatori. Tatarii si alte neamuri atacau si jefuiau stana lui Bucur.

Azi asa, maine asa, pana intr-o zi cand nemernicii de jefuitori au indraznit sa o rapeasca si pe fata ciobanului. Atunci Bucur impreuna cu slugile sale au plecat sa o salveze pe fata. Dupa lupte grele care s-au dat prin smarcurile care domneau atunci prin zona, i-au ucis pe toti dusmanii si au salvat-o pe preafrumoasa fiica a lui Bucur.

Ciobanul si oamenii lui s-au intors la stana. Ca sa nu se mai intample si alta data asemenea nenorociri, ciobanul si-a imprejmuit stana cu stalpi grosi din lemn, ca pe o cetate, si asa a luat nastere cetatea lui Bucur. Iar ciobanul, pentru ca era un bun gospodar, a ridicat si o biserica, bisericuta cunoscuta astazi cu numele "Biserica Bucur". In timp, au venit si alti oameni si au cerut adapost in cetate, si asa a inceput istoria actualei capitale a Romaniei.

OPINII. Un oras infiintat de un cioban e o poveste draguta, dar nu este de ajuns. Au fost curiosi oamenii care au cercetat sa afle adevarul. Printre primii care si-au dat seama ca Bucurestiul are nevoie de o probare a intemeierii sale a fost locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu. Acesta a scris, la 1891, lucrarea "Istoria fondarei orasului Bucuresti - capitala Regatului Roman - de la 1330 pana la 1850 - culeasa dupa mai multi scriitori vechi". Lucrarea a fost reeditata de curand de Editura Curtea Veche. Pentru istorici, cartea lui Papazoglu este o adunatura de diverse povesti, care mai mult te induc in eroare. Macar colonelul a avut curajul sa intreprinda ceva ce nici astazi specialistii nu au reusit sa faca: o istorie a orasului Bucuresti.

INEXACTITATI. Chiar si Papazoglu se indoia de fondarea orasului de Bucur ciobanul. "Traditiile ce se zic de Bucur ciobanul, ca el a fondat o bisericuta a Sf. Tanasie de la Radu Voda si ca dupa numele sau s-a numit orasul, sunt cu totul neexacte, fiindca toate observatiunile ce am putut face (...) arata ca - bisericuta - este in adevar facuta de Alexandru Voda la anul 1568, fiul lui Mircea Voda, zis Ciobanu, pe locul cimitirului, langa manastirea cladita de el intre balta si Dambovita, in marginea Bucurestilor."

Dar greseste si cu datarea mai tarzie a bisericutei, ne spune profesor universitar doctor Marcel-Dumitru Ciuca, cel care a ingrijit aparitia ultimei editii a lucrarii lui Papazoglu.

Legenda dupa care numele orasului Bucuresti vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit si biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se intalneste inca de la 1761, intr-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Tarii Romanesti, Banatului si Transilvaniei. Pana in 1974 s-a sustinut ca legenda a aparut abia la 1820, in monografia consulului britanic William Wilkinson asupra Principatelor.

Kleiner scria "Se spune ca acest oras isi trage numele de la un oarecare cioban sau, dupa cum spun altii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta isi pastea oile in acea campie de pe marginea raului Dambovita si poate ca pe acolo isi facea si haiduciile lui. In urma a cladit o biserica (...) si a inceput sa construiasca si cateva case pentru el si pentru altii". Legenda este preluata de diversi calatori straini pentru care Bucur este cioban, haiduc, boier sau negustor bogat.

In definitiv, spune domnul profesor Marcel Ciuca, ce ne impiedica sa admitem existenta unui stramos intemeietor cu numele de Bucur, stapanul locului de pe malurile Dambovitei, unde s-a infiintat la inceput satul Bucuresti. Constituirea si continua dezvoltare a targului Bucuresti in secolul al XV-lea nu pot fi explicate fara analiza acestui proces in cadrul general al cresterii rolului economic al Campiei Romane in acea perioada. Bucurestii, ca si Targsorul, Gherghita, Cornatelul si alte targuri feudale, se profileaza ca o asezare cu elemente de caracter urban intr-o etapa in care regiunile inconjuratoare inregistreaza o sustinuta dezvoltare economica.

Daca inceputurile secolului al XIV-lea sunt atestate pe teritoriul de azi al Bucurestilor prin descoperirea catorva obiecte arheologice la Pantelimon si lacul Tei, sfarsitul acestui secol si in special prima jumatate a veacului al XV-lea pot fi urmarite cu mai multa temeinicie atat pe baza descoperirilor arheologice, cat si a izvoarelor scrise. Cercetarile efectuate in ultimii ani pe malurile Dambovitei si Colentinei au scos la iveala numeroase dovezi asupra existentei unor asezari satesti, confirmandu-se astfel datele obtinute din documentele vremii, care mentioneaza pe teritoriul Bucurestilor de la sfarsitul secolului al XV-lea pana in 1625 un numar de 41 de sate.

Pe harta istorica a Bucurestilor au putut fi localizate pana in prezent vetrele unor astfel de asezari la Straulesti, Militari, Bragadiru, Dealul Spirii, pe malul lacului Fundeni, in apropierea Bisericii Dobroteasa, in cartierul Damaroaia s.a.

Mahalaua Radu Voda, in care se vede si Bisericuta Radu Voda sau cea numita astazi a lui Bucur

MESTESUGURI. Lipsa unor asezari urbane in zona de centru a Campiei Romane era suplinita de functionarea unor targuri ocazionale, in cadrul carora avea loc desfacerea produselor locale si a acelora aduse din alte parti. Un astfel de iarmaroc se tinea probabil si in vecinatatea asezarii Bucuresti. Cresterea importantei lui a facut ca unii dintre mestesugarii satelor invecinate sa-si aseze atelierele in apropierea locului de targ, unde produsele lor erau mai usor desfacute. Activitatea mestesugareasca, precum si procesul de schimb au creat conditii de baza ale trecerii Bucurestilor de la stadiul rural la cel urban.

NUMELE. Problema numelui Bucurestilor a fost si continua sa ramana amplu dezbatuta in cadrul istoriografiei romanesti. Capitala face parte din acea categorie de localitati in jurul carora traditia si fantezia populara sau culta au creat de-a lungul secolelor numeroase interpretari din care cu greu se poate desprinde un sambure de adevar. La jumatatea secolului al XVII-lea calatorul oriental Evlya Celebi nota in memorialul sau ca numele resedintei de scaun al Tarii Romanesti se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris - Bucuresti. In secolele care au urmat, calatorii straini sau locuitorii orasului au imbogatit cu sarguinta, dar si cu o surprinzatoare varietate de solutii aceste probleme. La 1781 I.Fr. Sulzer - calator elvetian pe meleagurile noastre - considera ca numele Bucuresti vine de la "bucuria, bucuros, a bucura, deci «Bucuresti»", iar trei decenii mai tarziu, intr-o carte tiparita la Viena, se consemna faptul ca denumirea orasului de pe Dambovita se trage de la padurile de fag ce se numesc "Bukovie". Prima mentiune scrisa despre un intemeietor al Capitalei de azi, Bucur, este intalnita in insemnarile consulului Angliei la Bucuresti, Wilkinson, publicate in 1820 la Londra. In scurt timp, aceasta ipoteza isi gaseste o larga circulatie, concomitent cu legendele pseudoistorice care considerau ca intemeietor al orasului pe Radu Negru sau pe Mircea cel Batran. In ceea ce priveste lacasul de cult atribuit legendarului pastor, Biserica "Bucur", el va fi mentionat cu acest rol pentru prima data in Manualul de geografie al profesorului Iosif Genilie de la Colegiul "Sf. Sava", care a vazut lumina tiparului in anul 1835.

ORIGINE TRACA. Analiza atenta a toponimelor, atat din tara noastra, cat si din tarile vecine, a dovedit ca majoritatea localitatilor, raurilor, vailor etc. isi datoreaza denumirea unei persoane sau unor cuvinte care caracterizeaza terenul si regiunea. Adeseori insa asezarea isi ia numele de la stapanul satului, cneazul sau intemeietorul sau, care deseori se confunda cu cel dintai. Tinand seama de faptul ca in Campia Romana numeroase asezari si-au luat numele de la persoane existente pe aceste meleaguri, este posibil ca de la Bucur, cuvant de origine traca, sa fi derivat si numele orasului. Astfel de exemple sunt frecvente in zona Argesului si Dambovitei. Numele satului Maicanesti, atestat documentar inca din secolul al XVI-lea, el fiind mult mai vechi, deriva de la un Maican, Giulesti de la un Giulea, Lupesti de la un Lupu, Carstinesti de la un Carstea, Grozavesti de la un Grozav s.a. Mai multe asezari din Teleorman, Valcea, Putna se numeau in trecut Bucuresti. Un Bucur pe care traditia si legenda l-a inzestrat cu ocupatii si stari sociale diferite - pastor, pescar, fiu de voievod, mare feudal etc. - trebuie sa stea la originea numelui acestei asezari de pe Dambovita. Dar el nu are nici o legatura cu bisericuta aflata pe colina de la Radu Voda, modesta constructie de la jumatatea secolului al XVIII-lea, si nici cu terenul de acolo, unde sapaturile arheologice n-au putut preciza indicii de locuire stabilita decat din a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

JEFUITORII. Factorul economic s-a impletit, in prima jumatate a secolului al XV-lea, cu o serie de evenimente politice, fapt care a grabit constituirea si consolidarea noii asezari urbane de pe malurile Dambovitei. Zona Bucurestilor de azi a fost probabil jefuita de turci in anul 1417, cand ostiri otomane, trecand Dunarea, ocupa Giurgiu si Turnu si pustiesc asezarile intalnite in campie. Astfel, inca din primele decenii ale secolului al XV-lea, reiesise in mod limpede ca una din directiile principale ale expeditiilor otomane in Tara Romaneasca o reprezenta bazinul Argesului, cu satele si targurile existente. Oricum, legenda si marturiile arheologice intaresc afirmatia ca Bucurestii stau pe o straveche vatra de locuire si ca, desi nu au o intemeiere spectaculoasa, cu o data fixa in calendar si in cronica, s-au izvodit totusi prin marele efort al oamenilor bastinasi, intr-un lung si anevois proces istoric. Un domnitor ori un dregator va fi cautat sa-i sporeasca puterea de aparare, construind si aici, asa cum s-a facut in multe locuri din aceasta parte a Europei, un mic, iar apoi un mare castel, inaltat pe terasa Dambovitei cea cu apa dulce, inconjurat cu o palanca de pamant, apoi cu intaritura de lemn si, in sfarsit, cu zid de caramida si piatra.

Obarsia Bucurestilor ca asezare istorica a stat, de fapt, in cetatea care s-a construit aici, ca un loc de straja intr-un larg de campie. Dar in dezvoltarea rolului politic si administrativ a avut si de infruntat concrenta Curtii de Arges, a Campulungului, a Targovistei. O vreme chiar au existat doua cetati pe raul Dambovita: una la Rucar-Dambovita de sus, alta aici, la Bucuresti - o cetate a "Dambovitei de jos". O vor spune chiar documentele: "Castro fluvii Dombovichsa", "Castro Bokarest", "Za grad Bucuresti".

CETATEA. In aceste conditii, pe teritoriul Bucurestilor voievodul Vlad Tepes ridica, in primul deceniu al celei de-a doua jumatati a secolului al XV-lea, un punct fortificat numit fie "Cetatea Bucuresti", dupa asezarea din apropiere, fie "Cetatea Dambovita", denumire intalnita mai mult in izvoarele externe, fapt care dovedeste ca intaritura se afla in vecinatatea raului omonim. Istoriceste vorbind, nucleul orasului Bucuresti se afla in zona Curtii Domnesti sau a Curtii Vechi. Era asezat pe un mic promontoriu aparat de raul Dambovita, de Bucurestioara, de lacul de pe locul unde se afla acum Spitalul Coltea si viroagele care se profilau atunci pe terenul din spatele Muzeului National de Istorie a Romaniei. Toate aceste forme si accidente de teren azi au disparut: Bucurestioara a fost astupata, lacul de la Coltea a secat, viroagele s-au nivelat si peste nivelare s-au inaltat zidiri noi.

Cetatea Bucurestilor a fost construita la mijlocul secolului al XV-lea in conditiile pregatirii planului de ridicare antiotomana preconizata de Vlad Tepes. Arheologii au scos la iveala pretioase marturii din acea vreme. Intre altele, se pot vedea zidurile din bolovani de rau si caramida din partile de nord si de est ale complexului de la Curtea Veche, inaltate in aceasta etapa. Specialistii demonstreaza ca acest castel, cu o suprafata de peste 900 metri patrati, avea un parter mult inaltat deasupra unor pivnite, a unor hrube foarte incapatoare. De asemenea, sapaturile arheologice au fixat dimensiunile si forma patrata a curtii interioare ce acoperea o suprafata de peste 100 metri patrati. (Profesor Ionel ZANESCU, Muzeul de Valori si Arte al Municipiului Bucuresti)

"Nici un roman nu trebuie sa fie descuragiat de intunerecul ce invaluie primitivul inceput al orasului Bucuresti, capitala Romaniei; desi istoricii trecutului nu ne-au lasat ca cunostinta pozitiva decat niste descrieri in diferite epoce, ici si colea, despre acest frumos nume al orasului nostru, caci poate ei au tinut mai mult la fapte decat la descrieri" - Dimitrie Papazoglu

"Literatura istorica de pana acum a tratat cu mijloace variate de documentare problemele inceputurilor Bucurestilor si ale numelui orasului. In legatura cu stabilirea locului acelei asezari satesti care a atins stadiul urban in urma unui proces ce se desfasoara de-a lungul mai multor decenii, dand numele sau orasului de resedinta domneasca de mai tarziu, au fost emise numeroase ipoteze. Colinele de la Radu Voda, Mihai Voda, cartierul Dobroteasa si, in fine, centrul de azi al Capitalei au fost considerate, de diferiti cercetatori, vetre ale satului Bucuresti"

ATESTARI DOCUMENTARE ALE CASTRULUI DE LANGA RAU

Documentele - cel de pe timpul lui Vlad Tepes (stanga) si cel emis de cancelaria domnitorului Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti" Inca din 13 iunie 1458, voievodul Vlad Tepes se adresa de langa apa Dambovitei (iuxta fluvium aque Domboviche) brasovenilor, fara a preciza existenta vreunei cetati, pe cand doi ani mai tarziu, in 1460, el scrie din "castrul de langa raul Dambovita". Astfel, izvoarele documentare intaresc ipoteza referitoare la ridicarea cetatii Bucuresti in cursul anilor 1458-1459. HRISOVUL LUI TEPES. Prima mentiune scrisa referitoare la existenta Bucurestilor dateaza de la 20 septembrie 1459, fiind cuprinsa intr-un hrisov acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia intaririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) si a scutirii lor de obligatiile fata de domnie: vama oilor, a porcilor, albinaritul, galetarit, vinarici, dijme, cositul fanului, posade, podvoade si caraturi. In textul documentului asternut pe pergament in limba slava, in redactie medio-bulgara, limba oficiala a cancelariei Tarii Romanesti, se mentioneaza ca s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalandu-se astfel indiscutabil existenta la acea data a Bucurestilor. Incercarile unor istorici de a sustine ridicarea cetatii Bucuresti in secolul al XIV-lea, pe baza informatiilor referitoare la evenimentele din toamna anului 1368, cand ostile maghiare conduse de Nicolae Lackfy au fost zdrobite de Dragomir, parcalabul cetatii Dambovita, nu-si gasesc temeinicie, nici arheologic si nici documentar. Acelasi lucru se poate spune si despre incercarea de a identifica Bucurestii cu "Castrum Dombovichia", unde in 1397 a fost asediat si prins de catre Stibor, voievodul Transilvaniei, Vlad dusmanul lui Mircea cel Batran si aliat al politicii turcesti. In acest sens, informatiile referitoare la vama Dambovita, ce functiona inca din secolul al XIV-lea in cetatea cu acelasi nume, sunt incontestabile, dovedind ca aceasta se afla intre Rucar si Targoviste si nu pe teritoriul de azi al Capitalei. Construirea cetatii la Bucuresti, precum si prezenta voievodului si a curtii sale, la inceput temporara, au constituit importante conditii de continua crestere a rolului economic, politic si militar ale Bucurestilor. Transformarea Bucurestilor in scaun domnesc, inaugurata de domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, s-a dovedit a fi o necesitate a acestui voievod supus turcilor pentru a fi cat mai aproape de raialele de la Dunare. Cel mai vechi document cunoscut pana in prezent, in care Bucurestii apar ca resedinta domneasca, dateaza din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462. In acest sens, este de mentionat ca in timp ce de la Radu cel Frumos se cunosc 16 documente emise in Bucuresti, nu se stie nici unul dat la Targoviste, un alt oras de scaun domnesc.