Clujul ciumat

Clujul nu a fost un oras ocolit de boli. Insa, dintre toate epidemiile care au infricosat omenirea, ciuma a fost cea mai rea.

Evul Mediu s-a asternut in Transilvania, ca peste tot in Europa, cu tot cu Moartea Neagra. Clujul a fost lovit de trei valuri de ciuma care merita amintite si care au sadit groaza in sufletul oamenilor. Prima dintre acestea a bantuit intreaga Transilvanie un an, intre 1661-1662. In anale este inscrisa ca "Marea epidemie de ciuma". In acel an numai pe Poarta de Sud a Clujului au fost scoase 1.038 de cadavre, dupa cum arata documentele vremii. Pe langa lupta cu boala, care in lipsa unui leac facea ravagii, la acele vremuri localnicii trebuiau sa tina piept si altor nenorociri sau sa se fereasca de raidurile turco-tatare. Orasul tocmai fusese secatuit de doua incendii cumplite (1655 si 1656), cand politica externa nechibzuita a principelui Gyorgy Rákoczi I a adus nenorociri cu mult mai mari.

GROAZA. O alta epidemie de ciuma a lovit Clujul si in 1718, cand localnicii au fost nevoiti sa deschida noi cimitire. Pe atunci Guberniul Transilvaniei, aflat la Sibiu, a trebuit sa fie mutat de mai multe ori din cauza faptului ca moartea neagra se muta dintr-un oras in altul. Apoi, iar in 1738, o alta epidemie de ciuma a decimat Clujul. "Nu trecusera nici 20 de ani de cand Transilvania a fost lovita ultima oara de ciuma, ca toamna anului 1738 a gasit orasul Cluj sub umbra mortii. Ciuma se infrupta din vietile locuitorilor acestuia, fara a tine seama de bogatie sau de pozitia sociala. Din loc in loc se intalneau usi si geamuri inchise, batute cu scanduri noi pe care era desenata cu var o cruce, semn ca acolo a locuit un bolnav infestat de groaznica maladie. Pana spre sfarsitul lunii septembrie, o mare parte a nobilimii, dar si o parte a orasenilor de rand, a parasit orasul. Scolile care functionau in Cluj au fost inchise.

Intr-o asemenea situatie de criza, consiliul orasenesc a numit o comisie sanitara pentru a incerca sa reduca efectele acestei boli. Ea era formata din chirurgul Daniel Borbely si farmacistul pentru ciumati, Mihail Clemens. Dupa trei luni, chirurgul a fost contaminat de ciuma si a fost inlocuit de Stefan Fogarasi. Totodata, a fost organizata si o echipa de sapte ciocli si un organizator de inmormantari. (fragment pus la dipozitie de Vasile Lechintan, referent la Arhivele Nationale Cluj)

IGIENA PRECARA. Pana in secolul al XIX-lea Clujul nu a avut canalizare, ci doar rigole pe unele strazi, ceea ce insemna si o igiena care lasa mult de dorit. Alimentarea cu apa potabila se facea din mai multe fantani si, in plus, era adusa cu butoaie sau ciubere, ca pe o marfa, ori era luata chiar din Somes sau Canalul Morii. Probabil situatia era cu mult mai proasta decat in Antichitate, cand municipiul - devenit ulterior colonia Napoca - avea cu certitudine un sistem mai avansat, stiuta fiind preocuparea intensa a romanilor pentru igiena si pasiunea pentru bai, care in Evul Mediu ajunsesera desuete. Orasul crescuse ca numar de locuitori, de la 6.000 in 1453, la 13.900 in 1784, apoi la 24.000 in 1837, iar in 1881 numara 31.746 de locuitori, iar fantanile existente nu mai faceau fata nici cantitativ, nici calitativ, din cauza poluarii cu gunoaie si mizeriei de la latrine.

APA POTABILA. Din cauza faptului ca epidemiile se tineau lant (holera in 1873 si 1874, difterie in 1878, plus variola, scarlatina etc.), la 8 martie 1881 primaria decide forarea a 11 noi fantani, dar renunta si procedeaza doar la repararea celor existente, fiind evidenta necesitatea unei solutii mai ample (in ciuda unui nivel de trai destul de ridicat, la finalul secolului al XIX-lea mortalitatea in Cluj era destul de mare - de peste 35%). In cele din urma, dupa discutii, tergiversari, intocmiri si reintocmiri de proiecte, pe la 1885 se realizeaza primul sistem de alimentare centralizata cu apa potabila, care se baza pe o sursa de apa subterana.

SIFILISUL, BOALA MOTILOR Motii din Muntii Apuseni au avut de infruntat, de la 1890 pana aproape de sfarsitul comunismului,, o molima cumplita: se imbolnaveau pe capete de sifi-lis. Nu se stie din ce cauza, nici cei mai renumiti medici, care au acceptat sa-si desfasoare activitatea in zona, nu au putut descoperi motivele pentru care oamenii locului sufereau de cumplita boala cu transmitere sexuala. Multi au pus avalansa de cazuri pe seama faptului ca majoritatea barbatilor din Apuseni a lucrat ani intregi in exploatarile miniere din apropiere, iar apoi uitau sa se mai ocupe de igiena. DRAGOSTE PLINA DE… SIFILIS IN MUNTII APUSENI Explicatia nu o au decat batranii satelor din varful muntelui, dar ei sunt prea batrani si mult prea reticenti sa o impartaseasca. "Eu unul am lucrat ani grei in mina, am fost ocnas. Nu stiu cum m-am imbolnavit intr-o zi, dar doctoru’ mi-a zis sa am grija cum si la cine umblu noaptea, inainte de a ajunge acasa, si sa am grija sa ma mai si spal… Cred ca de aici ni s-a tras toata boala asta pacatoasa… Acum, de as mai fi tanar, as sti ce sa fac. Da’, io mi-am trait traiu’ si mi-am mancat malaiu’, si vreau sa zic ca nu-mi pare rau deloc. Nu am iertat nici o mandruta in tinerete", s-a incumetat Nelu Todea. Incidenta crescuta de sifilis din Apuseni a fost mentionata si intr-o editie a Anuarului Statistic al Romaniei, in care se preciza ca boala a fost cauzata de conditiile precare de igiena ale motilor, precum si, mai ales, de faptul ca se iubeau intre ei. De altfel, pentru a preveni recrudescenta bolii, in cele mai cunoscute orase din zona, Campeni si Abrud, statul a infiintat unitati militare de vanatori de munte. MILITARII AU FOST SOLUTIA Prezenta militarilor a fost benefica pentru diminuarea cazurilor de sifilis, moatele fiind atrase mai mult de tinerii in uniforme curate, decat de barbatii murdari din fundul minelor. La un moment dat, un medic din Bucuresti a explorat fenomenul. Dupa ce a rezistat doi ani in zona, doctorul s-a facut nevazut. Fara raspunsuri. Insa multi au venit la el pentru a le scrie retete de Viagra. "Noi am iubit viata si dragostea, nu ne-o interesat de nu stiu ce boli, asa cum se intampla in zilele astea… Amu’ vad ca pruncii nu mai stiu nici cum e aia sa se impreune", rade mos Nelu Todea. (Lucian Dobrater)