x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Copiii fara nume

0
13 Feb 2005 - 00:00

MARTURII FEMEI
Au indurat umilinta si durerea. Fiindca au avut ghinionul sa fie pe atunci femei tinere, care isi doreau doar un copil, cel mult doi...

MIRA MUNTEAN (anul nasterii 1971)

MINCIUNI... Femeile se aratau tare fericite cand venea tovarasu’ in vizite de lucru; acasa, il injurau de mama focului...
Cand Ceausescu s-a trezit ca o familie trebuie musai sa aiba patru-cinci copii, nimeni nu si-a putut imagina ca aceasta aberatie poate sa aduca atatea nenorociri. Cine aude pentru prima data despre metodele la care recurgeau atunci femeile pentru a nu ramane gravide ori pentru a scapa de o sarcina pe care nu si-au dorit-o e indreptatit sa creada ca e o plasmuire de scenarist nebun. Ar fi fost bine. Povestile rostite mai ales in soapta ascund inca teama si chinul pe care multe femei le-au trait in "epoca de aur". Isi amintesc ingrozite de noptile in care erau nevoite sa mearga pe ascuns intr-un apartament necunoscut - devenit mai apoi pentru multe un loc obisnuit, al "sperantei", cum mi-a zis o femeie - ca sa renunte la prunci fara nume. Unele mai pot inca sa vorbeasca despre chinurile prin care au trecut... de noptile alea lungi si parca interminabile de cosmar in care se rugau pentru a ramane in viata. Faceau chiuretaje pe furis si, daca aveau noroc, scapau cu viata. Unele. Multe n-au fost atat de norocoase.

NICI UN SUNET. Asa cum s-a intamplat cu S.I. (Elena, sa-i spunem) din Bucuresti. Am cunoscut-o pe verisoara ei, Maria. Aceasta are un baiat, nascut cu vreo 10 ani inainte de decret. Apoi nu a mai ramas niciodata insarcinata. "Dupa ce am nascut, mi s-a intors uteru’. Mi-a zis doctoru’ sa merg sa ma opereze, da’ n-am fost. Asa ca io n-am avut de-a face cu raclaje... dar au fost multe femei care s-or prapadit din asta. Asa cum a patit vara-mea..." Elena avea doar 25 de ani. "Dupa ce s-a maritat, a ramas repede grea. Era tare fericita. A nascut un baiat. La nici trei luni de la nastere, a ramas iara bortoasa, cum se zice." Baiatul e nascut la inceputul anului 1980, fata, dupa un an. Atat a vrut femeia. Sa aiba un sot bun si doi copii. Si asta a avut. Dupa ce a nascut si al doilea copil, au inceput si cosmarurile. "Nu stiu ce facea, zau, ca ramanea tot timpul grea. Mi-a zis ca se fereste, da’ degeaba. Nimic nu o ajuta. Nu mai voia copii. Ce sa faci cu atatia, ca de-abia te puteai descurca cu doi! O prietena de-a ei o dus-o acasa la o doctorita mai in varsta care facea raclaje, pe care o cunostea bine si zicea ca e de incredere..." Mergea Elena tot la trei luni. "O data am fost si io cu ea. Doamne, m-am ingrozit ce-am vazut acolo. Mie-mi venea sa urlu de durere... Vara-mea n-a scos un sunet, am crezut ca a murit. Dupa ce-am plecat, mi-a zis ca nici o femeie nu are voie sa faca zgomot sa nu vina Politia... ca ne baga direct la puscarie. Acum, iti spun sincer, atunci cand m-am dus cu ea, n-am crezut ca dintr-o chestie din asta poti face puscarie. M-am speriat rau..." Elena era obisnuita insa. Stia ca a doua zi dimineata trebuie sa mearga la munca, sa se puna cu devotament in slujba patriei. Chiar daca hemoragia pe care o avea o slabea de tot. Dar isi zicea ca se va sfarsi cu bine si de data asta. Au trecut zile in sir, iar ea nu a mai fost in stare sa mearga la fabrica. Speriata, s-a dus la doctorita. Care incepuse si ea sa simta teama. I-a dat niste medicamente si i-a spus sa nu mai vina, sa nu-i faca probleme. A stat acasa. "Asta a fost prostia mare. Le-o fost frica sa o duca la spital, ca au zis sa nu-i bage pe toti la puscarie cand or afla aia ce au facut. Dupa o luna de la raclaj, a murit, biata de ea. Doamne, ce chinuita o fost..." Dupa ea, au ramas doi copii. Atat si-a dorit...

NU SE APROBA! A durat ceva timp pana cand Sorina a acceptat sa-mi spuna povestea ei. De cate ori o sunam, imi spunea: "Pentru tine e un simplu articol, iar dupa ce il scrii, il dai uitarii... la fel si cei care il citesc, pe cand eu trebuie sa traiesc mereu cu toate acele nenorociri care mi s-au intamplat... Nimeni nu poate intelege in ce situatii umilitoare erau puse atunci femeile decat daca a trecut prin asemenea momente..." Intreba apoi: "Pe cine mai intereseaza acum ceea ce s-a intamplat atunci?..." Sigur, daca spui aceste triste povesti, nu poti schimba trecutul. Dar poate nu e bine sa uitam. O istorie se poate oricand repeta. Aici nu este vorba doar de destinul Sorinei. Ci a mii si mii de femei. Iar ea a fost norocoasa intr-un fel, deoarece cei doi copii ai ei au o mama...

De-acum sunt mari, unul are 32 de ani, iar cel "mic" - 30. Victor lucreaza de mai multi ani in Italia, iar Paul are un magazin printr-un cartier bucurestean. Ea locuieste singura de aproape 10 ani. De vreo 25 de ani, este divortata. "Cand esti tanar, ai impresia ca nimic rau, urat nu ti se poate intampla... Voiam sa am copii, mi-am dorit intotdeauna doi - un baiat si o fata. Dupa ce l-am nascut pe Victor, am fost atat de slabita, incat am crezut ca mor. Desi ma ingrasasem foarte tare, ma simteam neputincioasa. Un medic endocrinolog mi-a prescris un tratament pe care l-am urmat multe luni." Sotul ei a inteles ca ea are nevoie de sprijin si i l-a oferit cat a putut. "Devenisem dependenta de pastile. Daca nu le luam, aveam impresia ca nu ma pot ridica din pat. M-am trezit insa din nou insarcinata. Atunci ma speriasem. Am incercat sa evit o sarcina prea curand, mai ales ca, dupa toate medicamentele pe care le luasem, mi-era teama ca voi naste un monstru, un copil cu handicap." Avea atunci 26 de ani. Cineva - o prietena - i-a spus ca o poate duce undeva sa faca un chiuretaj. "Mi-a fost frica. Am vorbit cu sotul meu, auzisem de multe femei care s-au infectat si au murit dupa ce au facut intreruperi de sarcina prin tot felul de locuri dubioase. Am mers la medicul meu, i-am spus despre ce este vorba, iar el mi-a spus ca oficial se poate face un chiuretaj doar daca se va obtine aprobarea unei comisii formate din medici si reprezentanti ai Ministerului Sanatatii. Apoi, se stabilea o zi in care trebuia sa merg sa ma audieze. Nu-ti pot spune ce degradant putea sa fie. Mi s-a facut sila cand i-am vazut acolo, cu fetele alea de tovarasi imbecilizati... cum stateau si te priveau ca pe un infractor... adica, cum iti permiti tu sa vii aici cu asemenea solicitare... M-au luat cu «tovarasa, care e problema?»... le-am explicat, asa cum era de altfel si in dosarul intocmit de medicul meu, ca prima nastere a fost foarte grea pentru mine, am luat medicamente, vitamine multe si imi este teama sa nu afecteze copilul, sa aiba malformatii... S-au uitat la mine, apoi unii la altii, m-au scos afara si dupa vreo 20 de minute m-au chemat, spunandu-mi sec: «Nu se aproba!». Nici nu au mai vrut sa stea de vorba cu mine, am crezut ca n-au inteles despre ce este vorba..." Sigur, nu a scapat de toate glumele tipice romanului "educat": "He, he, pai, toate nasterile sunt grele"... etc.

Sorina a nascut un baiat. A avut noroc, pentru ca este sanatos. Si frumos, si destept, si... Dar se putea sa nu fi fost asa...

Stii, acum imi dau seama ca nu am vorbit niciodata cu nimeni despre asta. Nici macar cu cei din familie. Parca si acum ne este frica... De 20 de ani ne ferim sa pomenim ce i s-a intamplat lui vara-mea. Daca mergeai la spital si doctorii vedeau ca ai incercat sa-ti provoci un avort, nici nu se uitau la tine. Chemau Procuratura. De-asta n-au dus-o pe biata fata la spital. Acum ma simt ca si cand as fi carat in spinare doi saci plini, iar acum i-am lasat jos si nu mai trebuie sa-i iau. Nu stiu daca intelegi... - Maria, despre drama Elenei

Nu aveam cum sa ma duc sa fac un chiuretaj pe ascuns. Mi-a spus doctorul ca te urmaresc. Am auzit, nu stiu daca e adevarat, ca multe femei care au pierdut sau intrerupt sarcina au fost sanctionate la locul de munca sau date afara si puse la panou... uite ce patesc cele care nu vor sa lase urmasi de nadejde patriei, asa cum cere cel mai iubit fiu... Pe atunci, nu se puteau face prea multe investigatii in primele luni de sarcina sa se descopere din timp daca fatul are vreo malformatie. In cazul meu, a fost un mare risc - Sorina, despre umilintele indurate de femei

IMPARTIREA AVORTURILOR PE JUDETE
Click pentru a mari

"CAPUL MA DUREA CUMPLIT"

R.V., 52 de ani: "Ramaneam destul de des insarcinata. Am inceput sa aplic tot felul de metode spuse de prietene de-ale mele: bai de sezut, cu flori de muscata, sonda. Imi amintesc ca facusem un chiuretaj cand sarcina era mare. Atunci am putut sa vad ca fatul avea leziuni in zona capului. La putin timp dupa aceea, m-am imbolnavit si ma durea capul exact in zona in care lovisem fatul cu sonda. A fost cumplit." ("Interzicerea avorturilor (1966-1989) ca fapt de memorie sociala", Lavinia Betea, din vol. "Viata cotidiana in comunism")

"AM FACUT 31 DE CHIURETAJE"

T.L., 62 de ani: "Primul avort pe care l-am facut m-a afectat foarte mult. Am zis ca prefer sa nu mai fiu cu vreun barbat decat sa mai trec prin asa ceva. Sigur, dupa un timp, mai uiti si o iei de la capat. Pe barbat parca il intereseaza cat te chinuiesti tu... Cel putin al meu, cand ii ziceam ca iar am ramas grea, imi spunea: «Stii tu ce sa faci sa scapi de el!». Si asa, am ajuns sa fac 31 de chiuretaje. La un moment dat, ma obisnuisem cu situatia asta, incat nici nu-i mai spuneam sotului meu. Habar n-avea cand mai faceam unul. Cand am mers acum cateva saptamani la preotul care ma stie de multi ani si am vrut sa-i povestesc, sa cer iertare pentru aceste pacate, mi-a zis: «Iesi afara, esti o criminala, sa nu te mai prind pe aici!»".

DREPTATEA VIETILOR UCISE

H.M., 35 de ani: "Am facut si eu avorturi pe vremea aceea. Ma uitam intr-o seara la un documentar despre avorturi la Discovery. A fost o imagine socanta: vedeam cum se introduce clestele pentru a apuca fatul, iar acesta parca se ferea, ca si cand n-ar fi vrut sa fie scos de acolo. Mi s-a facut rau, gandindu-ma la chiuretajele pe care le-am facut si eu. Cand am fost nevoita sa fac o histerectomie, am luat asta ca pe o reglare de conturi, vietile pe care le-am ucis si-au facut dreptate". "Interzicerea avorturilor (1966-1989) ca fapt de memorie sociala", Lavinia Betea
Citeşte mai multe despre:   născut,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de