Cosar pe Strada Primaverii

Oare cat sunt de norocosi cosarii, cei care apar ca martisoare aducatoare de noroc si bunastare, alaturi de potcoave si trifoi?

Cosarii, cei care isi castiga painea pe acoperis, cu sufa si peria, au mai putin noroc decat cred superstitiosii

Pentru a raspunde la intrebare, am facut o mica excursie pe Strada Primaverii din Buzau, unde traiesc, in buna vecinatate si desavarsita saracie, trei cosari a caror reputatie se intinde la nivelul intregului cartier Dorobanti. Pe Strada Primaverii, in dimineata unei zile de sambata, gerul se mai inmuiase si oamenii iesisera prin fata portilor. Cel mai varstnic hornar, Ion Dragnea, zis nea Onica, nu era acasa. Pusese lacatul pe usa fara clanta si plecase la un fiu, ca sa-i mai treaca vremea. O femeie din curte ne-a dat drept calauza un copil de-al ei, nu inainte de a-l boscorodi putin pe primarul urbei, pentru lipsa canalizarii, a apei curente si a gazului metan. Noi am remarcat si lipsa asfaltului de pe strada, lipsa camuflata insa de stratul gros de gheata.

Copilul ne conduce la casa fiului cosarului. Zapada din curte este inflorita, ici-colo, de pete mari de sange, semn ca gospodarii au trimis in eternitate si-n oalele de pe aragaz cateva gaini. Suntem dusi in camera de oaspeti, cea cu televizor de firma. "Luati loc", ne invita nora batranului, in timp ce fiul se duce sa ni-l aduca pe nea Onica. Ne indica locul cel mai de cinste din incapere: un scaunel langa soba, la caldura. Ramanem totusi in picioare, pentru ca nu vrem langa soba, iar canapelele sunt presarate cu multe mileuri rotunde si ovale. "Stati jos", insista ea, si ne facem loc intre doua macrameuri, cu sentimentul ca profanam o opera de arta. Pe mobile sunt bibelouri, iar unde acestea lipsesc, sunt asezate simetric cutii cu sampon, balsam, fixativ, gel de par, deodorante. Pe pereti sunt agatate carpete pe care leoaice si tigrese dorm in mijlocul vegetatiei neverosimil de viu colorate.

BATRANUL-MARTISOR. Nea Onica soseste si el tarandu-si gumarii tociti, patati din belsug cu noroi asezat in mai multe straturi. Capul ii este acoperit cu o sapca veche de piele, sapca ce si-a pierdut de mult forma originala, iar acum i se scurge batranului pe ochi. Nea Onica nu e prea vorbaret si cand deschide totusi gura nu se aud decat profeticele cuvinte: pensie, saracie, branza dulce, lapte. E harbuit rau si nici gerul crancen din ultimele zile nu ii prieste. E slab si pare usor ca un cosar-martisor, ii lipsesc doar sufa si bila pe post de snur. A lucrat 29 de ani la uzina buzoiana "Metalurgica".

La uzina, principalul obiect de activitate a fost caratul pieselor de la polizor cu roaba, munca de muncitor necalificat, munca asemanatoare cu plimbatul tevii prin unitatea de productie. "Metalurgica" avea si cosuri, nea Onica le-a luat sub obladuire si, invatand meseria asta, s-a calificat, neoficial, in meseria de cosar.

NOROCOS LA TINERETE. A purtat noroc altora, a avut si el noroc cat timp a mers treaba, dar e vaduv de 22 de ani si la Revolutie l-au pensionat pe bani putini. Pensia e acum de "un milion opt sute fara zece mii", din care doua-trei sute de mii e numai tratamentul. Nu mai poate lucra, nu mai desfunda cosuri, e, poate, cel mai batran cosar din tara. "Nu s-ajunge pensia. Nu pot sa mananc carne de porc, din cauza bolii. Inainte traiam cu o suta de lei o saptamana", se plange veteranul cosarilor cu vocea tremurand. "Are picioarele reci, nici nu simte apa", sare si nora. "De la artrita", adauga batranul, care, de altfel, nici apa de baut nu are, ci o aduce cu sticla de la ei. Visul lui nea Onica este sa aiba pensia de trei milioane de lei. Dar daca pensia se incapataneaza sa nu creasca, nea Onica vrea ca macar mancarea sa se ieftineasca.

Norocul cosarului Ion Dragnea e de ras. Nimeni nu mai pune mana pe el pentru noroc, nici macar asistentele, cand a fost internat in spital, n-au vrut sa-l atinga cu o pastila, cu o injectie, cu o perfuzie, pana n-au sarit copiii sa le loveasca pe ele cu cateva sute de mii. Dupa ce ne-am luat la revedere, nea Onica a ramas cu speranta ca, in urma discutiei noastre, pensia ii va creste.

HORNARII VESELI. Marin Bratu si prietenul sau, Mihai, locuiesc la cateva case de nea Onica. Sunt si ei cosari, dar astazi sunt veseli. Au cam tras la masea si se simt bine.

Se simt asa de bine, incat ceva ne face sa credem ca sprituiesc aproape in fiecare zi. Cu hornurile, de la o vreme, se ocupa mai rar, adica "numai cand exista o solicitare". Pe scurt, nu prea au de lucru, dar nici nu cauta, desi visul lor este sa se organizeze si sa obtina autorizatie de la Administratia Financiara. Inexplicabil, desi cosarii sunt doar doi, "organizarea" nu merge deloc.

Acesti cosari ratati sunt niste betivi de succes. Pozeaza in fata aparatului de parca au facut asta toata viata. Ne conduc intr-o camera joasa, de tavanul careia atarna un bec mort. Curentul e taiat, soba insa, mandria celor doi, frige. "Ce v-ati dus, dom’le sa vorbiti cu asta, cu nea Onica?", ne ia la rost Marin Bratu. "Mosul e pe moarte", adauga Mihai. "Mosul nu mai lucreaza. Acum n-am mai ramas decat noi, astia tineri", spune Marin. "Juniorii" au insa intre 44 si 50 de ani. Marin Bratu are traditia coseritului in familie. Tatal a fost cosar si s-a remarcat prin fapte sapate adanc in memoria Strazii Primaverii. "De exemplu", spune fiul, "tata a lucrat la Braila, la un hotel, si acolosa a luat foc si nu stiau cum sa stinga". Bratu Senior a rostit un singur cuvant: otet.

Au stins focul aruncand cu otet. Fiul, Marin, foloseste si el un produs al vitei-de-vie - vinul, cu care stinge un alt fel de foc, pe cel din maruntaie.

Inainte se castigau bani cu cosarii! Bre, cum intri in America fara cosari?!? Bai, sefule, noi nu suntem tigani nenorociti cum crezi dumneata. Macar o suta cincizeci da si mata... Ai? Macar o suta? Hai, sefule, scoate cinci zeci, traiti-ar! Marin si Mihai, cosari buzoieni fara activitate

Nu s-ajunge pensia. Nu pot sa mananc carne de porc, din cauza bolii. Sa se ieftineasca mancarea! Inainte traiam cu o suta de lei o saptamana. Am picioarele reci, nici nu simt apa calda. De la artrita - Nea Onica, cosar batran, fara noroc

HORNARI SOMERI, CU CAPETE PLINE DE ABUR

Marin si Mihai, intr-o clipa de veselie bahica, fericiti ca se afla in fata aparatului de fotografiat Acum cateva zeci de ani, cosarii inca mai puteau fi vazuti in Buzau. Stateau toti in centrul orasului, langa Biserica "Sfintii Ingeri", asteptand musterii. Clientii veneau intr-adevar, iar cosarii ii urmau spre casele lor cu sulurile de sarma pe umeri si periile atarnand pe spate. Norocul i-a cam lasat balta pe Marin si Mihai. "Inainte se castigau bani cu cosarii!", se revolta cei doi. Brusc, revelatia il loveste pe Marin: "Bre, cum intri in America fara cosari?!?". Remarcam ca, desi mai tanar biologic, Marin e mai alb in cap, mai cret la fata. A avut necazuri: soacra moarta, tatal-cosar mort, bani lipsa. Cica tot Revolutia e de vina, cica si-ar fi pierdut, in valtoarea evenimentelor istorice, cartea de munca. De atunci au lucrat prin tot Baraganul, dar fara acte, fara salariu. De altfel, veseli cum sunt, au uitat pe unde au pitit sufa, bila si peria. Oricat ar scotoci, nu sunt de gasit armele de desfundat hornuri. Presimtind ca venirea noastra le-ar putea facilita o noua veselie, hornarii boemi incearca marea cu degetul: "Bai, sefule, noi nu suntem tigani nenorociti cum crezi dumneata. Macar o suta cincizeci da si mata... Ai? Macar o suta? Hai, sefule, scoate cinci zeci, traiti-ar!".

IN ZIUA NUNTII CAUTATI-L! La romani, cosarul este un simbol al norocului si al prosperitatii. Se spune ca intalnirea cu un hornar aduce fericire sau macar bani, care, se stie, pot cumpara usor fericirea. In cazul in care cosarul este intalnit in ziua nuntii, casa tinerilor casatoriti va fi binecuvantata de Dumnezeu cu multi copii si cu multa sanatate. Daca va intalniti cu un cosar, trebuie neaparat sa va puneti o dorinta, pentru ca aceasta se va implini cu siguranta. SOLICITATI MAI MULT LA ACCIDENTE Cosarii ar aduce mai mult noroc daca ar fi chemati sa desfunde cosurile periodic, ca masura de verificare, si nu atunci cand pericolul este iminent sau tragedia s-a produs deja. "Din pacate, noi suntem chemati mai mult atunci cand se produc tot felul de accidente. In rest, oamenii care isi monteaza centrale sau sobe cu gaze cred ca hornurile lor nu se mai infunda. Cosurile se acopera cu tot felul de gunoaie si pasarile isi fac cuiburi mereu. Normal ar fi ca fiecare sa-si acopere hornul cu tevi speciale, care sa protejeze coloana impotriva apei care curge vara si care creeaza umezeala pe horn", afirma Sandu Constantinescu, patronul unei firme de specialitate din Capitala. AU INSPIRAT POETII Norocul pe care ti-l poate aduce intalnirea cu un cosar a inspirat crearea unui cantec, interpretat de Stefan Banica. Versurile nu necesita comentariu: Hai cosar, cosar,/ Prin oras hoinar, hoinar,/ L-a vazut un om, intr-un car,/ Si s-a luminat. Ti-a iesit cosaru-n drum/ Si-ti inchipui ca de-acum/ Griji, nevoi, necaz, durere/ Se vor duce ca un fum./ Cand pe strada-l intalnesti,/ Multumit ai sa zambesti,/ Fiindca omului ii place/ Ca sa creada in povesti./ Cand la usa-ti bate:/ Cioc, cioc, cioc,/ Poti sa spui ca ti-a adus noroc."