Cotilioanele casniciei

Constantin Argetoianu, in memoriile sale, nu a putut rata povestiri haioase despre balurile societatii din vremea tineretii sale.

Etapele "vietei mondene" erau intr-adevar jalonate de o serie de baluri mari, devenite ca sa zic asa, clasice, si care se dau - aproape la aceleasi date - in fiecare an. Pana la Craciun nu se da nici unul si "high-life-ul" se intrunea numai in serate intime, pe la unii si pe la altii. Primul mare bal al sezonului era balul de la Palat, la 1 ianuarie. Regele Carol I era foarte eclectic in invitatiunile sale si poftea reprezentantii tuturor straturilor sociale ce se puteau incadra in limitele unei anumite etichete, nu prea severe de altminteri. La balul de la 1 ianuarie erau astfel "lansate peste 1.000 de invitatii, ceea ce era enorm pentru societatea micii Capitale. Pe langa boierime si bogatasii patrunsi intr-insa, mai erau poftiti oamenii politici, ministrii, senatorii si deputatii, inaltii functionari, ofiterii superiori (plus un insemnat contingent de ofiteri inferiori, ca dantuitori), reprezentantii profesiunilor liberale, ai industriei si ai comertului. Regele era insa foarte sever fata de moralitatea cucoanelor si cele declasate, sau mai bine zis "clasate", erau sterse de pe lista invitatilor. Calare pe Constitutie, Regele nu admisese nici un titlu si invitatiunile Palatului - ca si actele oficiale - purtau suscriptia de "domn" si "doamna" si pentru membrii familiilor Stirbei si Bibescu. Singura exceptie admisa de Rege a fost in favoarea lui Beizadea Mitica, pentru care intregul regim avea o slabiciune si care a ramas "print" pentru Cancelaria Palatului ca si pentru Monitorul Oficial. Alexandru Stirbei s-a supus hotararii regale si a primit sa fie invitat la Palat ca simplu "particoler", vorba lui conu’ Lascar Catargiu. Dar George Bibescu, ce facuse din cabotinaj o virtute, mandru de sotia lui nascuta Principesa de Chimay si fosta Principesa de Beaufremont, n-a vrut sa se supuie in ruptul capului, si a preferat "sa nu frecventeze" Palatul. Impacarea intre casele Hohenzollern si Bibescu nu s-a facut decat in 1889, cu prilejul Expozitiei Universale de la Paris, la care George Bibescu a fost numit Comisar General al sectiunei romanesti. Dupa multe tratative s-a convenit sa nu se puna in decretul de numire nici "print" nici "domn" ci pur si simplu "George Bibescu e numit etc. etc." - in schimb, intr-o audienta acordata cu aceleasi forme, Regele va spune o data, in cursul conversatiunii, interlocutorului sau - "mon cher Prince"! Cu ce-si pierdeau oamenii vremea in lipsa unor griji mai serioase!

ADEVARATA PETRECERE. (...) Simandicosii paraseau de obicei balul inainte de supeu, la care nu se asezau dintre batrani decat cei mancaciosi sau cu gust de chef, cu exceptia balului de la Palat, unde nimeni nu putea sa plece inaintea Regelui si a Reginei, care luau parte la supeu. Era atunci o chestie de viata si de moarte, pentru unele si pentru unii, sa fie plasati la masa regala sau cat de aproape de dansa. Dupa supeu, nu mai ramaneau pentru cotilion decat tineretul si mamele sau insotitoarele fetitelor, care pe vremea aceea nu circulau singure. Adevarata petrecere incepea cu cotilionul, intr-o atmosfera incalzita nu numai prin sobele care duduiau dar si prin paharelele inghitite. Domnisoarele si tinerele femei se imperecheau cu cate un domnisor si fiecare pereche isi rezerva doua scaune - in sirurile dispuse in jurul salonului - legandu-le cu o batista. "Figurile", de o dezolanta tampenie, urmareau indoitul scop de a incurca cat mai mult perechile in nesfarsite "tururi" de valt si de a da "cavalerilor" prilejul sa distribuie damelor cat mai multe "obiecte" pe care le luau din cosuri puse la dispozitia "conducatorilor cotilionului". Conducator de cotilion nu era cine vrea. Foarte putin alesi, printr-un consens tacit dar unanim, ajungeau la aceasta inalta situatie pe care o ocupau ani de-a randul, pana cand cadeau pe branci - pana se insurau sau pana ii lovea damblaua. Patru-cinci tineri conduceau cu schimbul cotilioanele, in toate balurile, si isi creeau astfel o notorietate si o influenta care se intindeau cu mult in afara de zidurile salilor de bal. Unui conducator de cotilion i se cerea autoritate, ca sa poata mentine ordinea printre dantuitori, o voce puternica ca sa explice figurile si sa comande miscarile in zgomotul muzicii si al conversatiilor si destula prezenta de spirit ca sa arbitreze fara supararea nimanui foarte desele incidente ce se iveau in cursul danturilor. Cu invizibile galoane de general, adevarati strategi ai luptelor ce se dau in jurul fustelor, conducatorii de cotilion clasati se bucurau de o situatiune privilegiata, si nu era petrecere fara dansii, iar dansii se socoteau pretutindeni ca la ei acasa. In vremurile pe care le pomenesc aci conducatorii de cotilion erau Alexandru Marghiloman si frate-sau Misu, Costica Miclescu (zis Popa), Nicu si Gogu Cerkez - iar indata dupa dansii au venit Radu Cornescu, fratii Mitica si Georges Soutzo (fiii lui Othon Soutzo si ai Conduratinei), Alexandru Davila, Emil Lahovari. In momentul in care scriu aceste randuri, toti sunt morti afara de Popa Miclescu, care-si duce inca cu vigoare in spinare cei 80 si mai bine de ani.

Generatiile noi - obisnuite cu danturile moderne in localuri speciale sau dupa un cocktail-party la unul si la altul, sau chiar in rarele serate ce se mai dau - nu-si pot face o idee de aspectul unui bal din secolul trecut. Rochitele simple si scurte de dupa razboi, miscarile ritmice ce imbina toate perechile intr-o armonioasa si disciplinata cadenta, infatiseaza mai mult un exercitiu sau un sport, decat o petrecere. Din acest punct de vedere, progres real. Danturile vechi, repezi, erau mai greu de invatat; in fiecare bal erau trei-patru perechi - rare ori mai multe - care stiau sa danteze si care se invarteau pentru placerea spectatorilor - restul era o nenorocire: isi calcau unii pe picioarele altora, intr-o topaiala lipsita de orice gratie. - fragmente din cartea "Memorii - pentru cei de maine - amintiri din vremea celor de ieri", de Constantin Argetoianu, Humanitas, 1997"

"Fie ca danturile lente sunt mai usor de prins, fie ca furia de dupa razboi a desteptat in tineret insusiri nebanuite, azi toata lumea danseaza bine, asa incat sub latura coregrafica «sauterie-ele» de azi sunt mult mai placute ca cele de ieri"

"Maresalul Curtii, George Filipescu, avea uneori de furca in aceasta privinta, si certurile mergeau uneori pana la dueluri. Tin minte valva enorma pe care a facut-o incidentul dintre maresalul si Petrache Gradisteanu, sot incornorat, dar boier de vita veche si cel mai stralucit avocat de pe timpul sau"

"Pe langa balurile Sutulestilor care-si succedau regulat dumineca - cu unul «monstru» pe la mijlocul sezonului, mai dau regulat in fiecare an cate un bal mare Printul si Principesa Alexandru Stirbei si Printul si Principesa George Bibescu"

MATASURI, CATIFELE, DANTELE SI PENE Din punct de vedere al privelistei generale insa, balurile de odinioara raman la un nivel cu mult superior intrunirilor postbelice. Fastul in care se desfasurau, profunzimea de matasuri, de catifele, de dantele si de pene din care busturile femeilor rasareau ca sculele din ecrenurile lor, varietatea de culori a uniformelor, orgia de flori raspandite in toate colturile, atmosfera de sarbatoare ce plutea pretutindeni - totul si toate procurau omului rafinat cateva clipe de euforie si ii dau iluzia ca viata e un vis. Oamenii alearga astazi dupa alte senzatiuni… NIKA, FEMEIA CARE A INNEBUNIT BARBATII DIN BUCURESTI Gradisteanu se casatorise, putin inainte de razboi, cu Nika Nenciu, fiica unui bogatas din Craiova. Desi departe de a fi o frumusete in ce privea trasaturile obrazului, prea lunguet, prin remarcabila ei talie, prin desavarsita ei arta de a se imbraca, de a tine o casa, de a "inhama" barbatii - prin tot farmecul ce se desprindea din intreaga sa faptura, prin viciile si prin desteptaciunea ei, Nika cucerise repede Bucurestii si devenise in cativa ani regina elegantelor si arbitra modelor. (...) Pe timpul razboiului din 1877, rusii cheltuisera mult cu dansa, iar don Carlos, faimosul pretendent spaniol si marele cuceritor de dame, care venise sa lupte ca voluntar impotriva paganilor, se prinsese in mrejele seducatoarei craiovence si o pasie mare se nascuse. (...) Aventurile, adevarate sau plasmuite, puse in sarcina acestei gratioase vedete bucurestene au umplut cronica scandaloasa de pe timpul copilariei mele. Dupa balul Curtii de la 1 ianuarie (palatul mai da un bal in februarie) incepeau celelalte. (...) In afara de Beizadea Mitica, oficial "principele Dimitrie Ghica", erau de altminteri singurii "printi" din Bucuresti. PRINTI SI... PRINTI, DE PE AICI SI DE AIUREA Ceilalti Stirbei si Bibesti nu traiau in tara, iar coboratorii sau presupusii coboratori din Voievozi nu indraznisera sau nu se gandisera inca sa poarte un titlu pe care legea il interzicea. Ghiculestii, Cantacuzinestii, Mavrocordatii, Moruzestii si Sutulestii se multumeau cu o coroana princiara deasupra numelui, pe cartile de vizita, iar de alde Bogdan, de Rosetti Roznovanu, de Racovita etc. nu-si descoperisera inca filiatiunea fata de stramosii lor Domnesti. Stirbeii si Bibestii pretindeau dreptul de a purta titlul de print - ca echivalent al celui de "beizadea" - in calitate de fii ai ultimilor Domni investiti de Sultan.