Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost unul dintre cei mai mari stareţi pe care i-a avut monahismul românesc.
S-a născut la 21 decembrie 1722, în Poltava, din părinţi foarte evlavioşi. Tatăl său era preot la catedrala oraşului. În această casă binecuvântată, Petru era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Rămânând orfan de tată, este dat de mama sa la studii, la Academia Movileană din Kiev, în anul 1735. După patru ani de studii, sufletul său este atras de nevoinţa călugărească. În toamna anului 1739, când avea doar 17 ani, Petru porneşte în căutarea unei mănăstiri şi a unui duhovnic bun. Timp de 7 ani rătăceşte în mai multe schituri şi mănăstiri, printre care şi Lavra Pecersca. În Mănăstirea Medvedeschi este făcut rasofor cu numele de Platon. Negăsind odihnă şi linişte duhovnicească în mănăstirile ucrainene, rasoforul Platon, îndemnat de Duhul Sfânt, trece în Moldova în anul 1745. Aici se nevoiau nu puţini călugări maloruşi. Platon se stabileşte la Schitul Trestieni – Râmnicu-Sărat. Apoi se mută la Schitul Cârnul, pe apa Buzăului, unde se afla şi pustnicul Onufrie. În vara anului 1746, pleacă la Athos şi trăieşte un timp în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. Hotărâtoare pentru el a fost întâlnirea cu Stareţul Vasile de la Poiana Mărului, un mare isihast al vremii sale. Stareţul Vasile, un sfânt şi el, cum avea să constate biserica cercetându-i viaţa după două sute de ani, l-a însoţit pe Platon la Muntele Athos. Cuviosul Vasile l-a schimnicit cu numele de Paisie. Schimnicia este trăirea într-un loc mai izolat, în asceză aspră, autoimpusă. Atât de mult a sporit părintele Paisie în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în înţelepciunea duhovnicească încât a atras în jurul său 64 de călugări ucenici. Dar cum la Mănăstirea Pantocrator din Athos nu aveau chilii suficiente, au venit cu toţii la Iaşi. Mitropolitul de atunci al Modovei, Gavriil Calimachi, i-a îndrumat spre Mănăstirea Dragomirna, Paisie se nevoieşte 12 ani, până la 14 octombrie 1775, formând o obşte de 350 de călugări. În toamna anului 1775, din cauza ocupării Bucovinei de austro-ungari, Cuviosul Paisie lasă 150 de călugări la Dragomirna şi vine la Mănăstirea Secu, însoţit de 200 de călugări, în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată în marea lavră a Moldovei, Mănăstirea Neamţ. În Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Paisie petrece ultimii 15 ani cei mai rodnici din toată viaţa sa. Cuviosul Paisie a introdus la Neamţ, ca peste tot pe unde a trecut, regulile monahale de la Sfântul Munte Athos, spovedania aproape zilnică – rânduise 24 de duhovnici – rostirea de predici, îngrijirea bolnavilor, munca în gospodărie. Întreaga mănăstire era ca un stup în care monahii roiau la împlinirea pravilei. Se cunosc peste 300 de manuscrise copiate în timpul Cuviosului Paisie la Mănăstirea Neamţ, dintre care 40 copiate de el însuşi. La 15 noiembrie 1794, într-o zi de miercuri, la Vecernie, marele stareţ al Mănăstirii Neamţ, Cuviosul Paisie – numit în slavonă Velicikovschi – se mută la odihna cea veşnică, în vârstă de 72 de ani, şi este înmormântat în gropniţa bisericii voievodale, cum se vede până astăzi. Pentru sfinţenia vieţii lui, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor şi i se face pomenirea la 15 noiembrie, în fiecare an.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români
