Daco-românii

În perioada în care creştinismul era o religie interzisă, spa­ţiul pe care acum se întinde Ro­mâ­nia a avut mulţi părinţi dreptcredincioşi, apărători ai ortodoxiei.

Despre Cuvioşii Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea nu se poate discuta separat. Sfântul Ioan Casian s-a născut între anii 360-365 în Scythia Minor (Dobrogea). Părinţii săi i-au dat o educaţie aleasă, fiind iniţiat în operele marilor clasici latini. Însufleţit de o arzătoare sete de desăvâr­şi­re duhovnicească, a renun­ţat de tânăr la viaţa lumească şi a ple­cat la Locu­rile Sfinte însoţit de prietenul său Gher­man, cel care avea să-i fie frate în duh. Cuviosul Gherman s-a născut, se pare, în anul 368 în nordul Dobrogei, din părinţi străro­mâni. Localitatea Casimcea este considera­tă vatra străbună a acestor doi sfinţi daco-români de la gurile Dunării.

Plecând din locurile natale, au ajuns amândoi călugări într-o mănăs­tire din Betleem. Într-una dintre zilele în care se aflau aici au primit vizita Avvei Pinufius, despre care se spune că a avut rolul de a le întări credinţa. N-au stat multă vreme aici ci, simţind dorul de o mai mare desăvârşire, au ho­tărât să plece în sihăstriile Egiptului. Au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Căutau cu râvnă alţi căl­ugări însinguraţi. Au mers mai în­tâi la mănăstirea din Panephysis, a lui Pinufius, unde episcopul Archebius, un eremit, i-a introdus în grupul de pustnici care trăiau în mlaştinile de sare ale deltei. Au poposit apoi la Dio­kos, la nord-estul deltei Nilului, unde au vizitat pe Avva Piamun, care i-a ini­ţiat în tainele vieţii singuratice la un alt nivel. Avva Avraam le-a vorbit şi el. Reîntorşi în pustiul Panephysis, celor doi le-au vorbit Avva Ioan şi Avva Pi­nufius despre pocăinţă. După un timp petrecut în Wady Natrum, s-au în­drep­tat către pustiul Schitului. Voiau să rămână acolo pentru tot restul vie­ţii, însă Casian şi Gherman şi-au continuat drumul şi au vizitat regiunea Egiptului de Jos şi Mijlociu, cu vesti­tele centre mănăstireşti din Nitria, Chiliile, Porfirion, Calame. Cuvioşii Ioan Casian Romanul şi Gherman au revenit în Betleem pentru a primi bi­ne­cuvântarea de a rămâne în pustiu până la sfârşitul vieţii de la Părinţii de lângă Peştera Naşterii Domnului. În urma unor tulburări provocate de o scrisoare pascală a patriarhului Teofil al Alexandriei îndreptată contra an­topomor­fiţilor în anul 399, cei doi prieteni au fost nevoiţi să plece din Egipt. S-au dus la Constantinopol, un­de era patriarh Sfântul Ioan Gură de Aur. Aici Cuviosul Casian a fost hirotonit diacon, iar Cuviosul Gherman – preot. În anul 405, Cuvioşii Ioan Casian Ro­ma­nul şi Gherman din Dobrogea au in­ter­venit pentru Sf. Ioan Gură de Aur, care era trimis pentru a doua oară în exil. Cuviosul Ioan Casian a plecat în Marsilia, a fost hirotonit preot şi a întemeiat două mănăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe, în jurul anului 415, stabilind legături cu mari duhovnici ai Palestinei, Egiptului, Italiei şi Galiei. La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, a întocmit lucrarea "Instituţii cenobitice", pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. A descris apoi leacurile şi căile de vindecare de cele opt păcate capitale, spre a conduce su­fletul la desăvârşirea virtuţii. Cele opt păcate principale sunt: lăcomia pân­tecelui, pofta trupească, iubirea de bani, mâ­nia, întristarea, trândăvia, sla­va deşar­tă şi mândria. "Convorbiri cu Părinţii" este a doua lucrare a Cu­vi­osului Ioan Casian, scrisă în 24 de cărţi, între anii 420 şi 429. În ea tratea­ză despre menirea sau scopul mona­hului, lupta trupului şi a duhului, fi­rea şi legătura păcatelor între ele, moar­tea Sfinţilor. A treia lucrare, scri­să de Sfânt în şapte cărţi, combate doc­trina nestoriană, tratând despre strânsa unire a celor două firi ale Mân­tuitorului. S-a mutat la Domnul în jurul anului 435.

Despre Cuviosul Gherman nu se ştie cu exactitate când a trecut la cele veşnice. Se spune că s-a săvârşit fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie că s-ar fi reîntors în Dacia Pontică. Cum vieţile lor au fost strâns unite, pentru modul în care şi le-au petrecut în cucernicie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul Sfinţilor Părinţi la 20-21 iunie 1992, cu dată de prăznuire la 29 febru­arie, iar când nu sunt ani bisecţi, la 28 februarie.

Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români