De capa si spada

Marea raspandire a duelului cu sabia a determinat, pe plan european, aparitia unei adevarate manii. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea aceste dueluri au devenit chiar un flagel. Si in Romania cazurile de duelare cu o astfel de arma au fost numeroase.

In timpul luptelor politice dintre anii 1884 si 1888 au avut loc multe altercatii intre jandarmi si cetatenii implicati politic. Emanoil Hagi-Mosco precizeaza in "Bucuresti, amintirile unui oras", aparuta in 1995, ca una dintre ele, destul de cunoscuta "in urma cu 70 de ani", a fost cea dintre maiorul Fanuta si Ionel Isvoranu.

De acest duel se leaga o multime de imprejurari, ne spune profesorul Ionel Zanescu, unele mai hazlii decat altele, care ar putea fi subiect de comedie presarata si cu drame din cele mai emotionante.

"Ionel Isvoranu apartinea uneia dintre familiile boieresti ale vremii, inzestrate cu multe mosii. Despre neinfricatul ofiter nu stim decat ca era fiu al paharnicului Alecu Isvoranu si al Elenei Butculescu. Tatal sau era renumit pentru violenta pe care o manifesta fata de tarani, incat un poet liric ii facuse un cantec pe care lautarii il cantau pe la nunti si petreceri.

LUPTA. Ionel il intrecea insa pe tatal lui. Era un mare zurbagiu, de o violenta fenomenala si foarte temut de cei care il cunosteau. De altfel, cand dorea, era un bun camarad.

La randul sau, Fanuta era un tanar maior de jandarmi calari, fara prea multa instructie, nici chiar militara. Fiind liberal si provenind dintr-o familie cu avere, a primit un post de incredere in Jandarmerie. Fanuta se afla chiar in fruntea trupei in momentul in care s-a intalnit cu Ionel Isvoranu. Acesta din urma, considerandu-se insultat de Fanuta in cadrul unor discutii politice aprinse, l-a provocat la duel. Iar locatia a fost un pavilion din Baneasa. Erau o iarna grea si un frig teribil. La locul de intalnire, combatantii au inceput sa se dezbrace, Isvoranu scotandu-si si camasa, si flanela.

Intrucat arma folosita era sabia, martorii au intervenit pentru a nu-si scoate si flanelele. Isvoranu, nabadaios cum era, a simulat a lovitura pe stanga. Fanuta s-a aparat prost, descoperindu-si partea dreapta. Isvoranu i-a dat lovitura si i-a facut o taietura de 15 centimetri in spatele abdomenului, fara a-i atinge organele interne. Doctorul Severeanu, in calitatea sa de medic, a asistat la duel si a confirmat faptul ca "numai datorita obezitatii sale maiorul Fanuta a scapat cu intestinele neatinse".

PROBLEME DE ONOARE. Urmarea acestui duel a fost ca cei doi nu s-au impacat pe campul de duel, iar Fanuta s-a vindecat fara consecinte.

O data cu plecarea liberalilor de la putere, Fanuta si-a dat demisia din armata. Fara ocupatie, el s-a facut regizor de opereta, irosind multi bani in aceasta afacere nerentabila", ne povesteste profesorul Zanescu. Ionel Isvoranu a avut o moarte tragica. Retras la proprietatea sa din judetul Olt, a intrat in conflict cu taranii din sat, care l-au omorat cu batele ca pe un caine turbat. In ceea ce priveste modalitatea de a se duela, maiorul Fanuta si Ionel Isvoranu au urmat exemplul instaurat de francezi si italieni in perioada 1588-1608. Duelul cu sabia reprezenta cea mai potrivita metoda de rezolvare a problemelor de onoare. Mai mult, dupa cum se stie, sabia si spada erau cunoscute drept singurele doua unelte de lupta folosite de adevaratii cavaleri.

"Spada a avut din totdeauna un rol esential in simbolistica judiciara, de la legenda tiranului Dionisos din Siracuza, care a atarnat de un fir de par din coada unui cal o spada deasupra capului unui condamnat, si pana la reprezentarile moderne ale justitiei" - Zeno-Karl Pinter, "Spada si sabia medievala"

RANGUL DE CAVALER Spada era folosita in ceremonialul ridicarii la rang de cavaler. Nu era doar arma simbolica de parada, ci arma pe care efectiv cavalerul o va folosi in lupta. Pierderea in lupta a spadei sau predarea acesteia de bunavoie inamicului insemnau dezonorare si, ca atare, pierderea rangului. Tot de aici deducem ca a captura in lupta armura si spada adversarului era demn de toata cinstea. Armele constituiau si o importanta parte a prazii de razboi, biruitorii strangandu-le de pe campul de lupta de la adversarii cazuti. SIMBOLISTICA SPADEI SI REPREZENTARILE EI Spada a avut din totdeauna un rol esential in simbolistica judiciara, de la legenda tiranului Dionisos din Siracuza, care a atarnat de un fir de par din coada unui cal o spada deasupra capului unui condamnat, cunoscuta "sabie a lui Damocles", si pana la reprezentarile moderne ale "Justitiei", cu ochii legati, balanta dreptatii in mana stanga si spada pedepsei in mana dreapta. Aceasta reprezentare, aflam din cartea lui Zeno- Karl Pinter, "Spada si sabia medievala", se leaga de imaginea arhanghelului Mihail, ce apare frecvent in iconografia gotica in scena Judecatii de Apoi cu balanta si spada. In Transilvania, o astfel de imagine realizata la inceputul secolului al XV-lea ni s-a pastrat pe arcul ce separa colaterala de nord de nava centrala a Bisericii "Sf. Margareta" din Medias, iar o alta, de la sfarsitul aceluiasi secol sau inceputul celui urmator, in bolta navei centrale a Bisericii din Deal din Sighisoara. Tot in iconografii observam reprezentarea spadei chiar ca simbol al supremei pedepse divine, ca in mai sus mentionata biserica din Medias, unde Iisus judecatorul este reprezentat tronand si cu doua spade ce ii ies din gura. Ca instrument al pedepsei divine, intalnim spada in apocalipsa Sf. Ioan. MUNCA DE FIERARIE Spada se compune dintr-o lama de otel calit, adaptata la o montura. Lama de lupta e triangulara, scobita, cu muchiile neascutite si progresiv subtiata de la partea cea mai groasa, cea mai aproape de montura, pana la varf. Ca alcatuire tehnica, asa cum se arata in "Stiinta armelor", carte publicata de M. Elian de la Gruea, partea cea groasa a lamei se prelungeste printr-un pivot de fier necalit pe care se asaza si intepeneste montura care se compune. Ca atare, producerea spadelor si a sabiilor reprezenta o munca de fierarie extrem de pretentioasa, ce necesita numeroase cunostinte de metalurgie a fierului.