x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Desăvârşit, un duh al măsurii!

Desăvârşit, un duh al măsurii!

de Luminita Ciobanu    |    25 Mar 2011   •   13:33
Desăvârşit, un duh al măsurii!

De o frumuseţe fără seamăn, costumul popular românesc ţesut cu migală de femeile de odinioară în nopţile de iarnă, la lumina opaiţului abia pâlpâind, este fascinant. Totul era bine rânduit în acei ani. Femeile înălbeau pânza la râu, găseau cele mai potrivite culori pentru vopsitul firului, nuanţe obţinute din culori vegetale. Dărăceau lâna, o torceau, potriveau firele, le vopseau, apoi pregăteau războiul de ţesut. Parcă şi azi o văd pe bunica numărând iţele, trecând suveica prin rost, după model, apoi trăgând cu putere vătala care aşeza firul, provocând un zgomot cadenţat!...

Încă din copilărie, pe când aveau 8-9 ani, fetele, sub atenta supraveghere a mamelor, se îndeletniceau cu ţesutul. Torceau, coseau, ţeseau cele mai frumoase straie ca să aibă toate cele trebuincioase în momentul în care se căsătoreau. Haine noi erau pregătite şi pentru zilele de sărbătoare, pentru Paşti, pentru Crăciun. Nu le scăpa din vedere nici straiele alese pentru hora satului, unde de cele mai multe ori îşi găseau perechea. Şi ce costume migăleau! Ce ii, ce poale, ce vâlnice şi fote, tulpane, ma­ra­me, cât bun gust! Minunăţii pe care astăzi le găsim cu greu în unele lăzi de zestre sau în colecţiile muzeelor. Costume deosebite găsim mai ales în fotografiile îngăl­be­­nite de vreme, în care "pozarul", cum i se spunea pe atunci fotografului, fixa pe hârtie fotosensibilă imagi­nea domnilor şi domnişoarelor care purtau straie ro­mâ­neşti, într-un ungher al cabinetului său amenajat la fiece bâlci!

Moda noastră
Costumul popular, chiar dacă astăzi nu se mai poartă decât ocazional, este moda noastră dincolo de trecerea anilor şi ne individuali­zea­ză ca popor. Felul în care erau realizate costumele populare nu era unul întâmplător. Ornamentaţia era de inspiraţie geometrică, stilizând însă elemente naturale: flori, păsări, animale. Din punct de vedere cromatic, costumul popular este sobru, culorile fiind îmbinate armonios şi echilibrat, cu adevărat rafinament artistic.

Dacă portul femeiesc cuprinde mai multe elemente, năframă, maramă sau tulpan, ie, brâu, poale şi, în funcţie de zonă, catrinţă, fotă, vâlnic ori opreg, costumul bărbătesc este mult mai simplu, compus dintr-o cămaşă mai lungă sau mai scurtă, în timp ce pantalonii, confec­ţio­naţi din pânză sau postav ţesut în casă, sunt mai strâmţi sau mai largi, în funcţie de zonă, nelipsită fiind căciula din blană de miel. Peste cămaşă, bărbaţii purtau fie un brâu ţesut în casă, fie un chimir din piele.

Odinioară, în zilele de duminică, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, ţăranii porneau pe uliţele satelor, cu mic, cu mare, către biserică, să asculte Sfânta Liturghie. Copiii mergeau înainte, urmaţi de părinţi şi de bătrâni. Din lăzile de zestre erau scoase cele mai frumoase costume populare, cu ii cusute într-o feerie de culori.

Chipul ţăranului
Jean Henri Abdolonyme Ubicini a publicat trei scrisori în ziarul francez Le Siecle, sub titlul "Trois mois en Valachie" (Trei luni în Ţara Românească). Ubicini nutrea o mare simpatie pentru poporul român. El a descris Valahia anului 1848 şi a inclus în cele trei "scri­sori" întâmplările din călătorie. Iată cum descria portul acelor ani: "(…) Femeilor le revine grija să toarcă, să ţeasă şi să confecţionize rufăria, îmbrăcămintea şi aşternuturile de pat ale familiei şi nu este mult de atunci când acest obicei, întru totul românesc, era urmat şi de nevestele boierilor. Câteodată ţăranul se mulţumeşte numai cu un cojoc din blană de miel, pielea întoarsă în afară apărându-l de ploaie. Atunci el întruchipează ade­văratul chip al ţăranului de la Dunăre ce se asea­m­ă­nă celui descris atât de viu şi grăitor de către La Fontaine.

Costumul ţărăncilor este curat şi frumos. Ele poartă o cămaşă din pânză împodobită pe piept, la guler, la mâneci şi pe umeri cu broderii roşii sau albastre; un brâu colorat fixează cămaşa, care este foarte scurtă şi care se continuă cu o fotă albă care nu acoperă niciodată gleznele. În faţă şi în spate fâlfâie un şorţ dublu (catrinţa) dintr-un postav destul de compact, cu dungi albastre, roşii sau galbene şi garnisite cu franjuri, ale căror cute se desfac, lăsând să se vadă fota. Iarna sau pe vreme rea poartă un cojoc din blană de miel sau scurtuc cu mâneci largi. Sunt încălţate, ca şi bărbaţii, cu opinci sau, pe timp de iarnă, cizme; (…) O basma din stofă subţire, prinsă, sau, mai mult, aruncată pe cap, în modul cel mai pito­resc, al­că­tuieşte coafura. Fetele umblă cu capul gol şi îşi îm­ple­tesc părul într-o singură coadă care cade pe spate (…)".

Costumele populare impresionează prin varietatea motivelor. La Vinerea, judeţul Alba, păstrarea datinilor strămoşeşti este un bun de mare preţ, ca şi ţinerea de cuvânt. Vinerenii păstrează încă în lăzile de zestre felurite costume populare, pe care le îmbracă în ocazii speciale. "Avem costume de sărbătoare, dar şi de toate zilele, mai simple. Straiele sunt unice. Nu există două ii identice. Înainte, miresele îşi coseau o ie nou-nouţă pe care n-o vedea nimeni până se măritau. Fiecare fată avea propriul model, să nu mai fie alta la fel, avea grijă să nu-i fure nimeni modelul. Sunt ii foarte greu de realizat, care azi nu se mai fac. Am găsit în lăzile de zestre lucruri de o deosebită frumuseţe, nimic superficial, nu lucruri de mântuială. Bătrânii noştri erau în stare să dea un junc pe o căciulă, dar să fie faină!", povesteşte Anca Herlea, Anca lui Niculaie a lui Văler, cum i se spune în sat.

De origine bizantină, costumul popular românesc echilibrează culorile. Nu cuprinde nimic strident, totul este cu măsură. Lucian Blaga nota în "Trilogia culturii": "În asemănare cu cromatica altor popoare, cea românească reprezintă cazul rar al unei arte populare de natură clasică, în sensul că e măsurată discret... Prin funcţia pozitivă a golului, a câmpului ca factor ritmic prin acest mod degajat, arta populară românească reprezintă în răsărit o insulă de duh european... duh al măsurii".

Dar nu numai în lumea satului românesc erau purtate aceste frumoase straie. Doamnele de la oraş îmbrăcau, la rândul lor, din când în când, costume populare. Maria Rosetti este înfăţişată în ie şi cu năframă, dar şi în rochii de crinolină în portretele realizate de C.D. Rosenthal. Regina Elisabeta a îmbrăcat, de asemenea, frumoase costume populare. Regina Maria avea o adevărată colecţie, iar ­atunci când poposea la Castelul Bran adora să îmbrace straiele tradiţionale româneşti, cu cingătoare, zi de zi.

Splendid prin elementele pe care le cuprinde, costumul popular românesc este un izvor nesecat de inspiraţie pentru creatorii de modă, care folosesc tot felul de inserţii de motive tradiţionale. Însă orice haină, indiferent de casa de modă care o produce, nu concurează cu portul nostru strămoşesc!

×