Deschiaburirea bisericilor

In perioada confiscarii averilor de catre regimul comunist, un fapt a trecut "neobservat" de presa: nationalizarea averilor bisericesti.

Martie 1949. Consiliul de Ministri adopta o hotarare prin care Ministerul Agriculturii este autorizat sa preia terenurile "oferite" de Patriarhie, episcopii, manastiri si parohii ale Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). O decizie curioasa, care denota felul in care Partidul Muncitoresc Roman a abordat problema nationalizarii bunurilor bisericesti. Noii conducatori ai Romaniei au actionat de asemenea natura incat au determinat bisericile sa "doneze" proprietatile lor.

"CU MULT TACT". In februarie 1948, Marea Adunare Nationala (forul legislativ al Republicii Populare Romane) adoptase Legea pentru regimul general al cultelor. Momentul marcheaza ofensiva oficiala pe care regimul de democratie populara o porneste impotriva cultelor religioase din Romania. Printre alte prevederi, noua lege stipula ca toate bunurile mobile si imobile ale institutiilor religioase vor fi inventariate de posesorii lor. Statul voia o evidenta clara a tuturor acestor bunuri, in posesia carora urma sa intre. Dar deposedarea bisericilor de bunurile lor era o chestiune foarte sensibila in Romania acelor timpuri. Sentimentul religios era extrem de accentuat intr-o tara in care majoritatea populatiei locuia la sate. De aceea, in Secretariatul Comitetului Central, liderii comunisti au decis sa actioneze cu mult tact si sa nu provoace stari de tensiune in randurile clerului si ale enoriasilor, care pot degenera. Ana Pauker, spre exemplu, afirma in februarie 1949 ca "nu trebuie sa avem o atitudine de graba fata de pamanturile bisericii". Paralel cu inventarierea solicitata Bisericii, statul comunist a purces la realizarea unei anchete proprii referitoare la bunurile aflate in posesia lacasurilor de cult.

SITUATIE BIZARA. In acest timp, situatia preotilor din Romania devenise bizara. Proprietatile pe care fiecare parohie sau manastire in parte le detinea sau le administra ii transformase pe acestia, conform noilor teorii politice, in "chiaburi". Veniturile obtinute din exploatarea terenurilor agricole, a padurilor sau a lacurilor asigurau atat existenta familiilor preotilor, a dascalilor si a cantaretilor, cat si buna functionare a serviciilor religioase. Aceste terenuri neputand fi muncite exclusiv de familiile fetelor bisericesti, erau date in arenda sau erau angajati tarani care sa le munceasca. Situatia i-a adus pe preoti in starea de a fi taxati drept "chiaburi-exploatatori". Terenurilor bisericesti le-au fost impuse taxe si impozite enorme, pe care preotii nu le puteau plati. Situatia era cunoscuta de patriarhul BOR, Justinian. Acesta isi datora ascensiunea in ierarhia bisericii faptului ca il ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej sa se ascunda in urma evadarii din lagarul de la Targu-Jiu. Dupa ce ajunsese in felul acesta sa pastoreasca destinele Bisericii, a cautat sa ii apere cat mai bine interesele. Pentru a usura situatia dificila a clerului ortodox a intervenit pe langa noii condu-catori ai statului. In februarie 1948, Sfantul Sinod ia in discutie aceasta chestiune. Ca urmare, patriarhul Justinian adreseaza o scrisoare primului ministru, Petru Groza, in care cere scutirea de impozite pentru terenurile detinute de biserici si manastiri.

INTELEGERE "SILITA". Cererea patriarhului este luata in discutia Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din februarie anul urmator. Membrii Secretariatului se pronunta impotriva scutirii de obligatii a bisericilor, dar decid ca pamanturile detinute de acestea sa fie preluate de stat numai daca Sfantul Sinod hotaraste sa renunte neconditionat la ele. Din partea Secretariatului, Vasile Luca urma sa poarte discutii cu reprezentantii BOR asupra acestei chestiuni. In cele din urma, Patriarhia este obligata sa incheie o intelegere cu guvernul, prin care institutiile bisericesti sa "ofere" statului terenurile detinute. Patriarhul a pus si unele conditii, printre care improprietarirea preotilor cu cate 5 ha, cu dari micsorate. Conditiile sunt insa respinse de membrii Secretariatului, iar lacasurile de cult sunt nevoite sa "ofere" statului proprietatile fara nici un fel de conditie. Pentru legalizarea deciziei, Consiliul de Ministri a adoptat o hotarare in martie 1949.

Intr-o circulara pe care patriarhul Justinian a trimis-o la cateva zile dupa adoptarea hotararii de guvern, el recomanda consiliilor parohiale sa nu predea tot terenul statului. Le sfatuia sa pastreze cate 3-5 ha pentru fiecare preot, 1-3 ha pentru fiecare cantaret si cate 1-2 ha pentru fiecare paracliser ca mijloace de existenta. In final, statul a retinut intregul teren agricol, numeroase fiind situatiile cand a confiscat inclusiv casele parohiale, in care locuiau familiile preotilor.

FARA SEMINARII TEOLOGICE. Dupa 1948, Biserica Ortodoxa Romana a ramas nu numai fara pamanturi, paduri sau lacuri. A ramas si fara sediile seminariilor teologice din Bucuresti. In 1948, Ministerul Apararii Nationale a preluat cladirea in care functiona Seminarul Central, din fosta Piata Chirigiu. Mai tarziu, aici a fost instalata Facultatea de Tehnica Militara. Cel de-al doilea Seminar teologic (Seminarul Nifon) functiona in Calea Rahova. Cladirea a gazduit dupa 1948 Intreprinderea de Material Didactic, devenita apoi sediul Comisariatului Militar.

"Nu trebuie sa ne grabim cu privire la pamanturile bisericii si sa-i determinam pe ei sa-l dea fara conditiuni. Pamantul le-a fost dat in folosinta si ei nu vor renunta la acest drept printr-un act oficial, dat fiind ca Biserica nu are scop lucrativ. In caz ca nu ajungem la o intelegere, sa asteptam, dar, acolo unde vor calca legea, sa aplicam masurile ca oricarui particular" Gheorghe Gheorghiu-Dej - 1949

NON RESTITUTIO IN INTEGRUM In prezent, BOR nu revendica in intregime (restitutio in integrum) proprietatile etatizate de regimul comunist. Motivul este simplu. Cele mai mari confiscari ale averii bisericilor si manastirilor ortodoxe nu au avut loc dupa 1948, ci in timpul lui Alexandru Ioan Cuza. In 1863, domnitorul roman a dat Legea secularizarii averilor manastiresti, prin care au fost luate cele mai multe dintre terenurile si padurile lacasurilor de cult ortodoxe. Biserica Catolica si Biserica Greco-Catolica, in schimb, in momentul confiscarii lor de comunisti aveau proprietatile intacte. "REPARATII ISTORICE" PENTRU BISERICA ORTODOXA ROMANA Dupa 1990, Biserica Ortodoxa Romana s-a bucurat de unele "reparatii istorice" oferite de noii guvernanti. Pentru ca multe dintre proprietatile ei nu mai puteau fi recuperate, Biserica a primit alte localuri. Asa s-a intamplat in 1996, cand cladirea in care functionase pana atunci Adunarea Deputatilor a intrat in proprietatea BOR. Acum, cladirea poarta numele de Palatul Patriarhiei. Biserica Ortodoxa Romana a primit si Complexul Lebada, construit pe terenul unde functionase Manastirea Pantelimon. Astazi, Complexul este administrat de Patriarhie nu direct, ci prin intermediari. La fel, si construirea Catedralei Neamului in spatiul dintre Hotelul Marriott si Ministerul Apararii Nationale este considerata de BOR ca un act reparatoriu. Acest spatiu dominat de Casa Parlamentului, este considerat un "altar istoric". Motivul: aici fiintasera cinci biserici si manastiri, demolate de statul comunist. Dintre acestea numai bisericile celor doua manastiri au fost salvate si translatate intre blocurile inalte din centrul Capitalei. BISERICA GRECO-CATOLICA Biserica Greco-Catolica a fost pur si simplu desfiintata, iar averea ei trecuta la stat. "Decretul pentru stabilirea situatiei fostului cult greco-catolic", publicat in decembrie 1948, consfintea de drept desfiintarea cultului, cu specificarea ca bunurile sale mobile si imobile reveneau statului. O comisie compusa din reprezentantii ministerelor de Finante, ai Cultelor, ai Agriculturii, ai Invatamantului Public si ai Afacerilor Interne a stabilit destinatia averii confiscate. In ianuarie anul urmator, toate pamanturile sale au fost trecute Ministerului Agriculturii.