"Doamne cat sant de gresit!"

" Giuleta: Sa pleci din casa mea vagabontu’ dracu’, ca m-ai mancat sufletu’ din mine! Afara t-am spus! Iesi!!!
Romica: Iubito, ne-am cunoscut doar co floare si tot o floare ne dasparte acuma si ma doare"
Uiliam Fermecatoru, Opere complecte

Buna ziua, copii! Buuunaaa ziiiuaaa, ooo...ooo... aaa... aaa... din partea mea.... hei, hei, hei, hei...! (nu-s asa de multi, da’ au pus reverb). Stati jos. Adita, sezi! Ce? Nu vezi de banca? Bine, atunci stai in picioare pe scaun! Ce-i, Vali? Nu vezi la tabla? Nu-i nimic! Ia Do cental si mergi dupa ureche! Da’ sa-l aduci inapoi, ca-i pe inventar!

Azi vom aborda "Tema iubirii in lirica contemporana" sau "Ce legatura e intre Goethe si Eminescu? O returnela!"

INTRO-DUCERE. Identificand-o ca specie, dintr-u inceput trebuie remarcat caracterul direct, adesea frust, pe care aceasta lirica il dezvaluie, purtand insa, in nuce, deznodamantul tragic, desi uneori cu efecte hilare asupra cititorului neavizat. Sa analizam, deci, acest mecanism poetic.

"Daca-ai sti cat sufar pentru tine", declara autorul in primul vers al nemuritorului poem, "Iubirea mea, luceafar bland", iubitei sale careia nu-i da un nume, exprimand voalat un ideal feminin. "Cate nopti, fata, le-am facut zile", continua el, dezvaluindu-si aici caracterul demiurgic, omniscient si omnipotent, prin forta sa de a modifica ciclul firesc al naturii de dragul iubitei sale. "Stateam zi si noapte si plangeam." Aici, descoperind futilitatea gestului sau, poetul-narator se supune legilor firii, pentru ca apoi, coborand in teluric, "Lacrimile mi le numaram", sa ne demonstreze, pe langa aptitudini de aritmetica primara, gandul ascuns de a le prinde candva, sirag de perle, la gatul iubitei, ca pe un simbol al dragostei eterne ce transcende caracterul spatio-temporal al lumii in care ea traieste.

(SUB)DEZVOLTARE. Stabilind coordonata verticala a iubirii sale, poetul isi inalta iubita pe un piedestal cosmic. "Iubirea mea, luceafar bland", spune el, identificand in urmatorul vers, "De ce ma faci mereu sa plang", caracterul uman al acestei iubiri imposibile. Reiterand o veche tema a culturii universale, demiurgul capata acum un caracter biblic. "M-ai parasit si nu mai am putere", declara el ca un Samson Dalilei lui. Cei doi indragostiti se afla aici pe planuri egale, iar ultimile doua versuri, "Numai iubirea ta imi da speranta/ Doar tu mi-alungi tristetea de pe fata", nu fac decat sa incheie, concluziv, acest joc cosmic, transfigurat insa de o iubire atat de profund umana.

INCHEI-ERE. Remarcam in acest poem, retrospectiv-biografic, cum poetul-narator pare ca vrea sa ne sugereze metamorfozele iubirii inca de la inceput. El se dovedeste a fi cand de vita, cand salam, cand peste. Dar cu toate ca etapele metamorfozei sale kafkiene pot fi trasate cu preciziune, raman totusi cateva intrebari ce-si cauta insetate raspuns in labirintul Cnosos-ului mental. Sa nu le lasam prada irationalului-Minotaur, ci sa aruncam, asadar, cu forta, dar si delicata intospectiune, firul Ariadnei - gandul discursiv!

Sa-l intrebam, de pilda, pe elevul Florin... (pauza) Tacerea e de aur. Si ghiulu’ lu’ copilu’, stiu. Poti sa scrii cu el pe zid? Renunta. Oricum nu-ntelege nimeni. Stai jos. Doi! (pauza) Si ce nume frumos are. Da’ tot nu-nteleg ce legatura are cu produsele de carmagerie. Poate doar cu muschiul.

Dar, sa continuam... Taaar! Pentru maine, aduceti un referat despre inflamarea glandelor lacrimare la poetii lirici studiati!

CONCL-UZI-E. Clasa s-a golit. Asa ca, urmand principiul ca "dragostea e o floare ce se scutura la primul vant", trag concluzia (scuzati!) ca ar trebui sa trecem pe o alimentatie mai blanda cu durduliul Cupidon (un tip - nu-l stiti voi - nu canta la nunti!). Da-o-n lacrimi de fasole! Uite, chinezii mananca orez. Ce-i drept, provoaca constipatie, da’ macar raman cu amoru’ nescuturat. Mai au un pic si sar de inca un miliard!

PS. Daca, prin absurd, mi-a scapa vreun cuvant pe care nu l-ati priceput, puteti sa traiti cu impresia c-am inghitit aseara un DEX si de cate ori sughit mai sare o vorba neidentificata. Am incercat sa-i dau cu apa, da’ erea cu petale da lacrimi si na facut ifectu’!

Si, apropo, PS vine de la Post Scriptum (adica, dupa ce-ai scris ce-ai scris, mai scrii ceva!) si nu de la PiSi, computeru’ de baga tobili la studiou. Ca mai vazusem eu pe unu’ la Obor de-si vindea, eftin, televizoru’ Jivisi!