Dosoftei, sfantul invatat

Ierarhul Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei, a fost canonizat in iulie anul trecut de Sinodul BOR. Canonizarea s-a proclamat la 14 octombrie 2005, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfantul Dosoftei este sarbatorit la 13 decembrie. Ierarhul Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei, a fost canonizat in iulie anul trecut de Sinodul BOR. Canonizarea s-a proclamat la 14 octombrie 2005, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfantul Dosoftei este sarbatorit la 13 decembrie.

Carturar erudit, Dosoftei si-a trait ultimii ani din viata departe de tara. Cronicarul Ion Neculce nota: "Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui... Prea invatat, multe limbi stia: elineste, sloveneste si alta carte si-nvatatura. Deplin calugar si cucernic, si bland ca un miel. In tara noastra, pe ceasta vreme nu este om ca acela."

A vazut lumina zilei in 1624 la Suceava. Parintii l-au botezat Dumitru, dar la 25 de ani s-a calugarit si a primit numele de monah Dosoftei. S-a evidentiat prin mintea sclipitoare si frica de Dumnezeu. A invatat carte de la cei mai renumiti dascali din Moldova si la scoala Fratiei Ortodoxe de la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Stia cinci limbi straine: greaca, latina, slavona bisericeasca, polona si ucraineana. In 1658 ajunge episcop de Husi, iar dupa 13 ani este ales mitropolit al Moldovei. A avut parte de o viata zbuciumata. La sfarsitul anului 1689 a fost luat ostatic de polonezi impreuna cu tezaurul Mitropoliei si cu moastele Sf. Ioan cel Nou. Si-a trait ultimii ani din viata pamanteasca pe meleaguri straine, dar a pastrat legatura cu ierarhii ortodocsi de la Moscova si de la Kiev. Ierarhul a avut grija de comunitatea ortodoxa din Polonia. La castelul de la Stryi, unde locuia sfantul mitropolit al Moldovei, venea deseori si regele polonez Jan Sobieski ca sa participe la slujbe cu familia. Desi au existat presiuni asupra sa, ca sa isi schimbe religia, Dosoftei a ramas ortodox pana la 13 decembrie 1693, cand s-a stins din viata. Marturiile calugarilor care l-au insotit in exil arata ca ierarhul Dosoftei stia momentul in care va incheia socotelile cu aceasta viata. Sfantul a fost inmormantat la Biserica "Nasterea Domnului" din Jolkiew, in Ucraina.

O VIATA DE CARTURAR. Sfantul ierarh Dosoftei a tradus in limba romana numeroase carti religioase. Primele carti tiparite au fost "Psaltirea in versuri" si "Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu". "Dumnezaiasca Liturghie" (1679 si 1683), "Psaltirea de-ntales" (1680), cu text paralel in romana si slavona, si "Molitvanic de-ntales" (1681) sunt alte lucrari care poarta semnatura Sfantului ierarh Dosoftei. Intre anii 1682 si 1686 a tradus in limba romana "Viata si petrecerea sfintilor", in patru volume. Lucrarea a ramas neterminata, pentru ca a plecat in pribegie in Polonia.

De asemenea, a revizuit traducerea facuta de spatarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus in Biblia de la Bucuresti din 1688. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistica, mitropolitul Dosoftei a tradus din greaca in slavo-rusa scrieri ale Sfintilor Parinti Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului.

CASA DOSOFTEI. In fata Palatului Culturii din Iasi se ridica o constructie simpla, care a adapostit la sfarsitul sec. al XVII-lea tiparnita Mitropolitului Dosoftei. Casa care ii poarta numele a fost restaurata intre anii 1966 si 1969, iar un an mai tarziu s-a deschis aici sectia de literatura veche a Muzeului Literaturii Romane.

Printre piesele de rezistenta ale muzeului se numara "Psaltirea in versuri" si Evenghelia din 1862 ale Mitropolitului Dosoftei, dar si tiparnita acestuia. In fata Casei Dosoftei strajuieste din 1975 statuia marelui carturar, trecut acum in randul sfintilor ortodocsi.

INOVATOR. Mitropolitul Dosoftei este considerat primul mare poet roman (Psaltirea in versuri, 1673), primul mare prozator (Viata si petrecerea sfintilor, 4 vol. 1682-1686), primul traducator din dramaturgia universala (drama Erofili, ramasa in manuscris) si cel care a tiparit pentru prima oara in Moldova carti de slujba in romaneste (Liturghierul in 1679 si 1683, Molitvelnicul in 1681). Ca monah la Probota, Dosoftei a tradus, pentru prima oara in romaneste, "Istoriile lui Herodot", "Cronograful" lui Matei Cigalas, un pateric grecesc, cartea "Mantuirea pacatosilor" a lui Agapie Landos si fragmente din Viata si minunile Sf. Vasile cel Nou. Ca episcop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament facuta de Nicolae Milescu, care s-a tiparit la Bucuresti, in 1688. La rugamintea patriarhului Ioachim al Moscovei si a mitropolitului Varlaam Iasinski al Kievului, a tradus din greceste in slavo-rusa mai multe lucrari teologice: "Scrisorile Sfantului Ignatie Teoforul", "Constitutiile Sfintilor Apostoli", "Istoria bisericeasca" si "Privire mistica a patriarhului Gherman I al Constantinopolului" (o explicare a Sf. Liturghii), "Dialog impotriva ereziilor", si "Despre credintele noastre" a lui Simeon al Tesalonicului, "40 de cuvantari (Margaritare) ale unor Sfinti Parinti (34 ale Sf. loan Gura de Aur).

"Mi-am radicat ochii miei cu ruga / Catra tine, Doamne,-n vreme lunga, / Din ceri, unde-i este lacuinia, / I-am cautatu-i cu toata priinia. / Ca o sluga la svanta ta mana / Si ca sarba la mani de stapana, / Ase-s ochii nostri catra Domnul, / Sa ne miluiasca pre tot omul. / Si cu mila Domnul sa stejasca / Sa ne cruie, sa ne miluiasca, / Ca cu multul ne-au umplut ocara / Si ponoslul de prin toata iara, / Sufletului ocari ce-i lucreaza / Bogatasii ceia ce zburdeaza." (Psalmul 122)

"La apa Vavilonului/ Jelind de tara Domnului/ Acolo sezum si plansam/ La voroava ca ne stransam/ Si cu inema amara/ Prin Sion si pentru tara,/ Aducandu-ne aminte/ Plangeam cu lacrimi fierbinte/ Si bucine ferecate/ Lasam prin salci aninate/ Ca acolo ne-ntrebara/ Aceia ce ne pradara/ Sa le zicem viers de carte/ Intr-acea strainatate./ Ca-n sfant muntele Sionul/ Cantari ce cantam la Domnul;/ Ce nu ni se da-ndemana/ A canta-n tara straina". (Psaltirea in versuri, Psalmul 136)

IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS Sfantul Iosif s-a nascut pe la anul 1568, in orasul Raguza Dalmatiei, dintr-o familie de crestini valahi. Din botez se numea Iacob. Cand avea 15 ani, tanarul Iacob intra in nevointa calugareasca, in Manastirea Maicii Domnului din Ohrida. Dupa cinci ani se duce la Muntele Athos si intra in obstea Manastirii Pantocrator. Aici, dupa aspre osteneli duhovnicesti, primeste numele de Iosif. Pentru sfintenia vietii sale a primit si darul facerii de minuni, vindecand multe boli. Pentru aceasta era chemat in multe manastiri atonite si vindeca pe calugari de grele suferinte trupesti. VIATA SFANTULUI IERARH, PASTORUL BISERICII BANATULUI Parintii l-au randuit pe Sfantul Iosif duhovnic al calugarilor din Muntele Athos. Apoi este numit egumen in Manastirea Cutlumus din Athos, renumita ctitorie a domnilor Tarii Romanesti. Cand a murit mitropolitul Timisoarei, romanii din Banat au ales pastor in locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, care, desi avea 80 de ani, era vestit in toate tarile balcanice si cinstit ca sfant inca din viata. In anul 1650 este hirotonit arhiereu si asezat in scaunul de mitropolit. A pastorit timp de trei ani de zile Biserica Banatului. In anul 1653, Sfantul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Manastirea Partos. In toamna anului 1656 isi da sufletul lui Iisus. Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat la 7 octombrie 1956 iar pomenirea lui se face la 15 septembrie. PETRU MOVILA, MITROPOLITUL KIEVULUI Petru Movila provine din familia moldoveana a Movilestilor, care s-a ridicat in timpul domniei lui Stefan cel Mare. Inainte de a deveni mitropolit (1633), Petru a fost staretul Manastirii Pechervsca Lavra din Kiev. Era renumit prin cunostintele sale teologice si ravna pentru cauza ortodoxismului. El a condamnat "inventiile teologice apusene" si a semnat declaratia sinodului eclesiastic din Kiev care condamna pe preotii care "au tradat Ortodoxia pentru Unia". Cea mai importanta lucrare a sa este "Confesiunea Ortodoxa", care a fost adoptata de Sinodul de la Iasi din 1642. Lucrarea sa de capatai este conceputa sub forma de intrebari si raspunsuri pe marginea Simbolului Credintei (Crezul de la Niceea), fiind considerata ca una din cele cinci "Carti Simbolice ale Ortodoxismului".