Doua generatii

Fiecare casa din cartierul Primaverii are povestea ei, mai spectaculoasa sau cu mai putina celebritate. Pe Strada Crangului numarul 15 se afla insa un imobil "istoric" ca punct de plecare al "democratiei comuniste", dar si drept "kilometru zero" al "democratiei tranzitiei".

Inca inainte de a se muta ca detinatori ai puterii in Primaverii, ilegalistii preferau cartierul. In perioada tulbure a razboiului, comunistii, vanati de germani si de regimul Antonescu, cautau cu disperare locuri cat mai ferite de ochii Sigurantei pentru a se intalni.

Prin 1943, o astfel de casa conspirativa a fost gasita de segmentul retea al partidului in cartierul functionarilor de la Gaz si Electricitate - Primaverii. Aceasta este situata langa actualele studiouri Sahia film, prima pe colt la intrarea pe Strada Crangului, la numarul 15. O casa intrand in tiparul constructiilor din zona. Ceva comun cautau si activistii ilegalisti, pentu a nu da de banuit. Centru al "rezistentei antinaziste", casa conspirativa ajunsese loc de intruniri amoroase intre Remuls Koffler (al doilea om in partid, dupa Foris) si o tehnica a sa, pianista Lilly Weigl. Ea era sotia doctorului psihanalist Egon Weigl, in cabinetul caruia se derulau misiuni de partid.

CASA DE PARTID. Dar spre deosebire de "practicile comunistilor", Koffler si Weigl foloseau intrunirile de partid din Strada Crangului numarul 15 ca pretext pentru escapade amoroase si nu invers. Imobilul va deveni celebru in istoria partidului prin cercetarile ce s-au facut asupra faptului consumat in interesul sau. In respectiva casa, Koffler organiza intalniri cu "tehnica" si era depozitata arhiva partidului. Tot datorita amorului celor doi ilegalisti, casa a fost descoperita si din ea a fost confiscata arhiva. Urmarea imediata a fost arestarea lui Petru Groza (finantator al comunistilor) si a comunistilor de la Institutul de Statistica. Koffler a platit cu viata imprudenta sa, fiind condamnat la moarte si executat in "procesul Patrascanu".

Dupa ce cartierul Primaverii a devenit resedinta a cremei politicii comuniste, in casa din Strada Crangului numarul 15 a trait si a "crescut" unul dintre fondatorii regimului, Lev Oigenstein, rebotezat dupa obiceiul comunist cu numele de Leonte Rautu, omul sub obladuirea caruia culturii romanesti i s-a deturnat sensul in expresie a propagandei de partid. El activa in PCdR inca din 1929, de la varsta de 19 ani, fiind inchis la Chisinau, Cernauti, Jilava si Doftana. Dupa ce sovieticii au preluat Basarabia in iunie 1940, fostul absolvent la matematica s-a refugiat acolo, fiind secretar de redactie la publicatia "Pamant sovietic", din Balti. Dupa ce trupele romano-germane au eliberat Basarabia, s-a refugiat la capitala URSS, activand intre 1943 si 1945 la Radio Moscova.

Cu aceasta experienta, dupa instalarea regimului comunist, a devenit unul dintre stalpii sistemului. Intre 1948-1981 (perioada in care una dintre fiicele sale a emigrat, compromitandu-i dosarul), Rautu a ocupat diverse functii in CC al PCR, fiind cunoscut ca "ideologul zilei" cu cea mai lunga cariera in sistem. Printre alte misiuni propagandistice, Rautu o avea si pe aceea de responsabil cu selectia de tineri pentru a fi trimisi la studii in URSS. Luminati de invatatura sovietica, acestia vor fi "oamenii noi" instalati in posturi de raspundere in toate domeniile.

Leonte Rautu, prim-ideolog al regimului comunist din Romania

NOUA ELITA. Printre "muncile de raspundere" cu care a fost insarcinat Leonte Rautu se afla si aceea de membru al Consiliului General de Conducere al ARLUS.

Militantul pentru prietenia romano-sovietica a transmis si urmasilor sai aptitudinile si competentele care tin de fundamentarea unei cariere in "domeniul culturii", pe baza de relatii si activism politic.

Ca orice fiica de ilegalist, Anca Oroveanu a avut de ales intre cariera artistica, diplomatica ori universitara. A ales-o pe cea din urma, o invitatie in casa colegei de pe strada Crangului numarul 15, fiica a "tovarasului Rautu", fiind o recomandare de bun augur pentru norocosii prieteni. Iar prietenii de atunci sunt campionii "democratiei tranzitiei" de azi, Anca Oroveanu contand ca omul de baza al "Colegiului Noua Europa" (NEC). In consecinta, fiica lui Leonte Rautu gireaza cine merita sau nu declarat reprezentant al "democratiei traditionale" de tip american. Contactata telefonic, doamna Oroveanu a refuzat sa ne vorbeasca despre tatal dumneaei si despre viata in Cartierul Primaverii. De altfel, imediat dupa Revolutie, atenta la directia vantului, a carmuit bine corabia, stabilindu-se "la bloc", ca tot intelectualul "odioasei dictaturi".

TRANZITIA SPRE DEMOCRATIE Prabusirea sistemului comunist la sfarsitul anului 1989 a creat spaime printre locatarii Cartierului Primaverii. Probabil sfatuita de tatal sau, care asistase si la tranzitia de la "democratia burgheza" la "democratia proletara", Anca Oroveanu a facut un spectaculos salt in barca "disidentei anticomuniste". Cea mai la moda metoda a timpului era co-semnarea unei scrisori de protest la adresa regimului. Anca Oroveanu si-a gasit locul pe un protest adresat lui Dumitru-Radu Popescu, presedintele Academiei Romane, prin care era deplansa disparitia din librarii si publicatii a unor scriitori ce se manifestasera contra regimului: Alexandru Paleologu, Mihai Sora, Octavian Paler etc. In decembrie 1989 numele sau a ajuns si in Occident, prin citirea scrisorii cu pricina intr-o conferinta de presa la Paris. Astfel ca fiica nomenklaturistului Leonte Rautu a devenit purtator de drapel al disidentei tinerilor scriitori. Insa dupa 1990 ea nu si-a aratat pofta de scris, preocupandu-se mai degraba de "giruri democratice", prin Colegiul Noua Europa, pentru cei care "meritau" marca anticomunismului. In casa din Strada Crangului numarul 15 nu s-a conceput doar "spalarea de comunism" a fiicei lui Leonte Rautu. Se pare ca intuitia "intelectualilor disidenti" de a veni la Televiziunea Romana in 22 decembrie 1989 a fost sugerata tot de fostul nomenklaturist. Teodor Brates relateaza in lucrarea "Trilogia revolutiei romane in direct", aparuta in 2004, cum ca grupul acestora, avandu-l in frunte pe Mircea Dinescu, a plecat catre Televiziune din casa lui Leonte Rautu din Cartierul Primaverii. Acesta cunostea foarte bine rolul televiziunii la sfarsit de secol, fiind probabil unul dintre "sfesnicii de taina" a noii elite intelectuale aparute in zilele Revolutiei.