Durere, furie, neputinta

Un blestem l-a atins pe cel care a daramat bisericile in sfanta zi de Vineri…

Multi cred ca de aceea a fost omorat Ceausescu in ziua de Craciun a anului 1989, care a cazut intr-o vineri. Sunt oameni pentru care crima este la fel de comuna ca o strangere de mana. Asa s-a intamplat in anii ’80 cu cei care au daramat biserici vechi, simboluri ale neamului romanesc. Parintele Bogdan are lacrimi in privirea sa acum, dar ne-a fost ghid printre caramizile rosii ca sangele, ce au cazut sub ghearele buldozerelor.

IN GENUNCHI… Parintele retraieste cadru cu cadru acea dureroasa saptamana de iunie, de acum 20 de ani. Nu a uitat nimic. Nu vrea si nici nu poate: "Era in 1987, in iunie, in sfanta zi de joi, cand biserica ridicata de Matei Basarab a fost lovita de ghearele buldozerelor comuniste. Nu putea trece nimeni dincolo de sforile de canepa groase, pentru ca militienii si securistii formau un lant viu imprejurul bisericii. Ma vad si acum, cu ochii mintii, cum stau in genunchi, dar vad si bucatile de fatada prabusindu-se. Imi spuneam atunci ca nu poate fi adevarat. In spatele militienilor erau peste doua mii de oameni, plangand, tipand, amenintand, blestemand! Cu mainile goale ar fi incercat sa opreasca nebunia, in ciuda faptului ca erau foarte constienti ca ar putea face ani grei de inchisoare doar pentru ca erau prezenti. Sa fiu sincer, cred ca oricum nu le mai pasa. Muncitorii au inventat un fel de scuza, cum ca nu au utilajele necesare"... Au plecat grabiti, fara sa se mai uite inapoi, oarecum usurati. Timp de cateva ore credinciosii au ramas neclintiti, rugandu-se pentru o minune. In noaptea de joi spre vineri au aparut cateva camioane. Din ele au sarit oameni purtand pantaloni ca de armata, cagule si masti din panza neagra. Erau puscariasi de drept comun, oameni carora nu le era frica nici de oameni, nici de Dumnezeu. Li s-au promis reduceri ale pedepselor daca fac ceea ce nici militarii si nici muncitorii n-au indraznit sa faca. Au incercat sa rupa turla si nu reuseau. "Unul dintre puscariasi s-a urcat pana in varful bisericii pentru a lega acoperisul cu niste cabluri, isi aminteste parintele Bogdan. Dumnezeu nu a rabdat nedreptatea si in clipa in care nenorocitul a atins crucea a si cazut de sus si a paralizat pe viata. Oamenii l-au privit fara nici o mila. Zidurile s-au prabusit pe rand, iar furia oamenilor a atins apogeul. «Criminalilor!», «Blestemati sa fiti!», se auzea din multime. Cred ca atunci s-a strigat, s-a strigat pentru prima data: «Jos Ceausescu! Jos comunismul!»"...

MIRACOLUL… Timp de opt ani Parintele Bogdan a intampinat piedici cu miile. "Traiam in fiecare zi un miracol. Dupa cutremur, Sfanta Vineri se sprijinea de niste proptele, apoi, auzind oamenii ca vrem s-o rezidim, au inceput sa trimita bani. Nu-mi venea sa cred. Numai in 1978 am primit de la credinciosi in jur de 400.000 de lei. Pentru acele vremuri in care ateismul era litera de lege, pot sa afirm ca erau multi bani! Iar vineri de vineri parcul cu castani din fata bisericii se umplea de lume. Aveam si icoana facatoare de minuni a Sfintei Paraschiva, de la 1643, in fata careia am vazut cum s-au tamaduit oameni nenumarati, dupa numai cateva slujbe de maslu. Nu degeaba i se spunea «ocrotitoarea Bucurestiului»: biserica asta nu era o simpla biserica. Era un simbol! Un simbol care avea sa fie distrus in numai cateva zile"…

In octombrie 1985, biserica era gata de sfintire. "Renascuta! Reconstruita intocmai cum a fost, de la subzidire pana la turle, inclusiv refacerea picturii lui Dimitrie Belizare si a catapetesmei comandate la Viena, in 1781. O bijuterie, o minune care se vedea deasupra Pietei Unirii ca o cetate. Un simbol spiritual al Bucurestiului..." A slujit acolo timp de un an si jumatate.

SFARSITUL?... La inceput de iunie 1987, parintele Bogdan se intorcea acasa. O liniste ciudata se intindea peste intreg cartierul. "Nici o adiere de vant. Parca disparuse toata suflarea. Am observat de la intrare o prezenta straina in gradina bisericii. Era Elena Ceausescu. Langa ea, un ins inalt, cu parul complet alb, care o lamurea ca de-o parte si de alta a bisericii va fi ridicat cate un bloc si astfel n-o sa se mai vada. Am auzit tot… Dupa cateva minute de gandire, Ceauseasca a dat din mana si-a zis doar atat: «Jos cu porcaria!...». A trecut pe langa mine, s-a urcat in masina si dusa a fost. Ultima Liturghie a avut loc duminica, 14 iunie. Ultima vecernie luni, 15 iunie. Securistii au venit chiar in acea seara, in timpul slujbei, s-au urcat in altar si le-au comunicat sec oamenilor ca biserica lor va fi demolata. Atunci lumea n-a vrut sa mai iasa! Un grup de studenti a inceput sa strige: «Aici ramanem! Omorati-ne si pe noi cu buldozerele voastre!». Pana la urma i-au scos pe toti cu gaze lacrimogene. La 16 iunie s-a daramat casa parohiala. Miercuri si joi, biserica. Vineri, 19 iunie, Sfanta Vineri disparea intr-un nor urias de praf rosiatic. Praf de caramida seculara, praf din biserica lui Matei Basarab. Pe locul unde a fost biserica era acum doar un covor de lumanari aprinse". La caderea ultimului zid al bisericii un vuiet s-a auzit in tot Bucurestiul…

Ocrotitoarea orasului cazuse prada ateistilor, iar sangele ei, sub forma de caramizi, era imprastiat peste tot. Pe un bloc construit atunci poate fi vazuta o placuta galbejita: "Aici a fost Biserica Sfanta Vineri, ctitorita la 1650 de domnitorul Matei Basarab, demolata in 1987...".

Credinciosii au luat caramizi din fiinta zdrobita a bisericii si le-au dus acasa. S-au rugat la ele ca la icoane. Se poate spune astfel ca Sfanta Vineri nu a murit. A supravietuit in casele si sufletele oamenilor.

"Inima mea este tot la iubita mea Sfanta Vineri, ce zace acum ingropata sub noile blocuri comuniste. Am fost legat de ea de tanar. Acolo am fost imbisericit ca diacon si, mai tarziu, preotit. Patriarhul Iustin m-a chemat si mi-a spus: «Te voi face preot, ca sa reconstruiesti biserica asta asa cum a fost! Sincer, nici eu nu stiu cum vei reusi, dar sunt sigur ca o vei face!». Am avut unica misiune si ascultare refacerea Bisericii Sfanta Vineri"/ parintele Gheorghe Bogdan fostul paroh al Bisericii Sfanta Vineri

CE INSEAMNA COTROCENIUL?! "Numele de Cotroceni vine de la a cotroci - a ascunde. La 20 septembrie 1680, domnitorul Serban Cantacuzino cumpara parti de pamant din Codrii Cotrocenilor pe care le daruieste ctitoriei sale, Manastirea Cotroceni. Era juramant caci intr-o poiana s-a ascuns viitorul domnitor de prigoana lui Grigore Ghica-Voda si pe locul unui schit cu hram Sf. Serghie si Vaf. Dupa ce termina constructia Bisericii, incep adaugirile: chiliile, arhondaricul, palatul domnesc. In urmatorii 5 ani domnitorul inzestreaza manastirea cu 20 de sate, 24 de mosii, multe vii si alte bogatii. CITIM IN LETOPISET "Si domnea foarte bine Serban Cantacuzino-Voda si TARA inca se bucura ca avea pace si odihna si domnia lui arata multa mila la tara. Si am facut o sfanta manastire foarte mare si frumoasa din sus de Bucuresti, la sat, la Cotroceni si alte multe bunatati si milostenii pe la Sf. Ierusalim si la Sinai. Iar cand a fost leat 1688 oct. 29 am raposat Serban Voda si toti mai marii si toata curtea si Constantin Brancoveanul cel logofat ce avea sa fie viitor domn si patriarhul Taringradului, parintele Teodosie, egumeni, preoti l-au facut pogrebanie cum sa cade si l-au ingropat cu mare cinste la manastire, la Cotroceni." CINE A STAT ACOLO, CE-A FACUT, CINE A DARUIT, CINE A FURAT… La 20 octombrie 1682 domnitorul inchina Manastirea Cotroceni cu toate ale ei "celor 20 de manastiri mari ce sa zic Lavre" de la Muntele Athos. Vitregiile naturii si vitregiile omenesti au lovit-o din plin de-a lungul celor 305 de ani de viata. Cutremurele din 1738, 1802, 1940, 1977, incendiile din 1718 si 1787, ocupatiile turcesti (1821) si rusesti. Aici, la tiparnita bisericii, s-a tiparit Biblia in limba romaneasca in traducerea fratilor Greceanu - opera vietii lui Serban Cantacuzino. Aici s-a intalnit la 1793 Alex Voda Moruzi cu Kutuzov, atunci ambasador al Rusiei. Aici au fost inchisi revolutionarii de la 1848, in frunte cu Nicolae Balcescu. Aici a fost inmormantat Serban Cantacuzino, apoi osemintele lui au fost duse in 1984 la splendida bisericuta Fundenii Doamnei. Ar fi multe de spus despre Cotroceniu, cine a stat acolo, ce-a facut, cine a daruit, cine a furat, cine s-a nascut, cine a murit, ce slujbe s-au facut, despre evenimente, personalitati!... In 2004, moastele lui Serban Cantacuzino au fost aduse inapoi in mica constructie ridicata-n inima Palatului Cotroceni.