EXTERMINAREA ELITELOR
Copiind
intocmai
modelul Uniunii Sovietice,
felurite
categorii ale "dusmanilor
de clasa" au luat drumul inchisorilor.
Conform teoriei marxiste, "motorul istoriei este lupta de clasa". Marx prezentase istoria omenirii ca o permanenta lupta intre "clasa exploatatoare" si "clasa exploatata". Aceasta situatie conflictuala nu avea cum sa dispara o data cu instalarea socialismului, ci dimpotriva. Generatii intregi au invatat la scoala ca, o data cu "marsul glorios al omenirii spre comunism", "lupta de clasa se ascute", deoarece exploatatorii sau dusmanii de clasa nu vor sa cedeze teren. Transpunerea in practica a acestor fantezii intelectuale a fost posibila o data cu instalarea comunismului in Rusia tarilor. Anihilarea "dusmanilor" nu s-a lasat prea mult asteptata. Confruntati cu realitatile unei Rusii inapoiate, Lenin si Stalin au teoretizat din mers, orice forma de opozitie trebuind sa-si gaseasca o justificare in dogma comunista. Modelul aplicat in URSS a fost apoi exportat in tarile Europei de Est.
"FASCISTI" SI "SPECULANTI". In virtutea Conventiei de Armistitiu dintre Romania si Natiunile Unite, semnata la 12 septembrie 1944, autoritatile de la Bucuresti trebuiau sa aresteze si sa judece "persoane acuzate de crime de razboi" si totodata "sa dizolve imediat toate organizatiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramiltare, cat si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice". Cei care se incadrau cu brio in cele prevazute de conventie erau adeptii Miscarii Legionare.
Ca si in alte state invinse, inca din 1944 s-a trecut la epurarea din institutiile statului a tuturor celor care sustinusera prin fapte sau vorbe regimul de dictatura militara instituit de Ion Antonescu. Ministerul Justitiei, condus pe atunci de comunistul Lucretiu Patrascanu, a emis in septembrie 1944 decretele in baza carora s-a trecut la epurarea Justitiei, aparatului administrativ central si local de "elementele fasciste si profasciste". In februarie 1945 s-a publicat prima lista cuprinzand numele a 66 de "criminali de razboi", in frunte cu maresalul Antonescu si alti demnitari ai guvernului sau, la acea ora deja arestati. Un nou val de arestari s-a produs ca urmare a "Decretului-lege cu privire la combaterea speculei cu produse alimentare". Dintr-un bilant facut de ministrul Justitiei reise ca in procesele de specula se pronuntasera intr-o singura luna peste doua mii de condamnari.
POLITICIENII "BURGHEZI". A doua mare categorie de "dusmani de clasa" era formata din reprezentantii partidelor istorice. Intr-un document intitulat "Directivele de baza ale NKVD pentru tarile din zona de influenta sovietica" se scria: "Trebuie ca reprezentantii opozitiei sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Daca nu inceteaza, trebuie compromisi prin campanii de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numitele «intamplari neprevazute» sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de «inalta tradare»". Primul proces politic s-a numit propagandistic chiar "Procesul Marii Tradari Nationale" si avea in boxa acuzatilor demnitari ai "regimului fascist", in frunte cu Ion si Mihai Antonescu. A urmat in vara lui 1947 arestarea liderilor taranisti, acuzati ca ar fi incercat sa paraseasca tara clandestin, arestare urmata de proces in toamna aceluiasi an. Exterminarea vechii "clase exploatatoare" a continuat prin procese intentate fostilor industrasi acuzati de sabotarea economiei nationale. Dupa abolirea monarhiei si nationalizarea principalelor mijloace de productie au urmat alte arestari si condamnari.
"MOARTE CHIABURILOR". In Romania, ca si in Uniunea Sovietica, majoritatea populatiei o formau taranii. Era deci firesc ca si cel mai mare contingent de arestati sa provina din randurile taranimii. Dupa demararea procesului de colectivizare a agriculturii, in martie 1949, un nou val de arestari i-a avut ca protagonisti pe tarani. Intre 1949 si 1962, cand procesul a fost declarat ca finalizat, dupa estimarile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fusesera arestati circa 80.000 de tarani.
Citește pe Antena3.ro
"SOBOLANI CARE S-AU IMBOGATIT"
|
Fata de taranii instariti sau cei care se opuneau confiscarii de stat a produselor agricole se pronuntase insusi Lenin: "Culacii (chiaburii - n.n.) sunt exploatatorii cei mai brutali, mai ticalosi si mai salbatici, sobolani care s-au imbogatit in timpul razboiului (civil n.n.). Paienjeni care s-au imbuibat pe seama taranilor saraciti de razboi si a muncitorilor infometati. Lipitori care au supt sangele celor ce trudesc, devenind din ce in ce mai bogati, in vreme ce muncitorii mureau de foame in orase si in fabrici. Acesti vampiri au adunat si continua sa adune pamanturile fostilor proprietari, reducand iarasi si iarasi la sclavie pe taranii saraci. Razboi fara mila impotriva acestor culaci. Moarte lor!".
|