Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în preajma primului război mondial a fost numită de francezi "La Belle Epoque". Această eră este definitorie pentru construirea imaginii feminine suave, dar cu personalitate care domină viaţa mondenă şi artele. Cum s-a reflectat această perioadă în stilul adoptat de reginele noastre? Tema "Cochetăria feminină" a fost baza a trei splendide expoziţii ce au avut loc, succesiv, la Muzeul Naţional Peleş. Cea dintâi expoziţie "Evantaiele" a fost realizată în colaborare cu Aurelia Veronica Filimon, fiica reputatului folclorist Aurel Filimon, fondatorul Muzeului de Etnografie din Târgu-Mureş, colecţionară, deţinătoare a peste 200 de astfel de accesorii de o deosebită valoare. Atracţia expoziţiei a fost evantaiul japonez cu autograful Reginei Maria a României, pe atunci principesă, datat 23 februarie 1897.
Preţios accesoriu
Obiect de mare rafinament, evantaiul a rămas, dincolo de trecerea anilor, un preţios accesoriu al eleganţei feminine. Realizată din fildeş, din pergament pictat miniatural ori din dantelă, din esenţă de lemn sau pene, de doliu ori pentru ocazii fericite, această "piesă" indispensabilă cândva era o adevărată operă de artă. Indiferent de modul sau de locul în care erau realizate, evantaiele spun o anume poveste. Aşa cum poşeta este astăzi un obiect indispensabil, tot aşa, odinioară, evantaiul era un simbol al statutului social.
Elisabeta I a Angliei a fost cea care a lansat această modă, iar stilul a fost imediat adoptat de doamnele din înalta societate. Ulterior, evantaiul a devenit instrument al seducţiei şi o extensie a opulenţei vieţii de la Curte.
Regina Elisabeta şi regina Maria au promovat moda timpului şi au revoluţionat-o prin proprii creaţii artistice precum picturile pe pergament, regina Elisabeta realizând mai multe evantaie miniaturale.
În 1797, pe vremea în care atât femeile, cât şi bărbaţii purtau evantaie, William Cock a publicat la Londra un ghid al conversaţiilor prin intermediul evantaiului. Printr-un simplu gest de orientare a evantaiului erau transmise mesaje importante. Astfel, un vânturat deschis larg semnifica: "Aşteaptă-mă!". Un evantai deschis în mâna stângă însemna: "Vino şi vorbeşte cu mine!". Un evantai aşezat pe obrazul drept avea sens de aprobare: "Da!", în timp ce aşezarea evantaiului pe obrazul stâng semnifica negaţia. Dacă accesoriul era aşezat lângă ochiul drept, avea sensul unei întrebări: "Când te pot vedea?". Dacă era aşezat lângă inimă, posesorul făcea, prin gest, o declaraţie de dragoste: "Te iubesc!". Aşezarea evantaiului la nivelul ochilor desemna regretul: "Îmi pare rău!", în timp ce aşezarea lui pe buze, pe jumătate deschis, promitea: "Mă poţi săruta!". Răsucirea evantaiului în mâna dreaptă descuraja persoana amorezată: "Iubesc pe altcineva!", în schimb, răsucirea lui în mâna stângă era un avertisment: "Suntem spionaţi!". Dacă evantaiul era lăsat să cadă, posesorul era decis: "Vreau să fim prieteni!".
Fineţe
Cea de-a doua expoziţie organizată la Muzeul Naţional Peleş a adus în prim-plan dantelele reginelor. Evenimentul a fost organizat împreună cu istoricul de artă Adina Nanu, posesoarea unei impresionante colecţii de vestimentaţie şi dantele de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. N-au lipsit costumele naţionale, purtate conform obiceiului de domniţele pământene la Curtea regală, între care s-a remarcat costumul popular de cununie al Otiliei Oteteleşanu, o apropiată a primei regine a României. Au produs o deosebită impresie şi dantelele lucrate cu fir de aur şi perle de însăşi regina Elisabeta, precum şi broderiile realizate de regina Maria. Un loc aparte l-a reprezentat scutecul de botez al prinţului Carol (viitorul rege Carol II), brodat de regina Elisabeta şi premiat cu medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900.
Originea dantelei este învăluită în legendă. Se spune că o tânără din Veneţia îşi aştepta iubitul, marinar, plecat în largul mărilor şi oceanelor. Acesta îi lăsase amintire un coral pe care fata, privindu-l îndelung, a încercat să-i imite ornamentele bogate folosind aţa şi acul.
La începutul secolului al XX-lea era o adevărată modă ca doamnele să se îmbrace elegant, cu mănuşi, pălării, umbreluţe cochete şi evantaie cu dantelării de o fineţe uluitoare. Reginele şi prinţesele dădeau tonul pentru întreaga lume feminină din epocă.
Regina Elisabeta avea un colţ, asemenea unui altar, dedicat dantelelor. A lucrat întreaga viaţă fel de fel de dantelării care uimeau prin frumuseţea lor. De la vălul de iconostas al bisericii Mănăstirii Sinaia, acoperământul de potir, cusut cu perle naturale la cuvertura de pat şi rochiţa nepoatei care-i purta numele, principesa Elisabeta, cea mai cunoscută piesă realizată de regină rămâne cum spuneam scutecul pentru botezul micului prinţ Carol, născut în 1893. Regina Elena, mama regelui Mihai, a aplicat gândurile reginei Elisabeta în prefaţa cărţii despre dantele: "Câte griji şi necazuri, câtă adâncă angoasă şi tristeţe în tăcutul lucru al femeii (…) Multe ar spune! Ce noroc că dantela mea nu poate vorbi. Ce uimitor ar fi să-şi ridice vocea şi să desvlăguie gândurile... (…) Cusătura ascunde ici o lacrimă, dincolo un oftat sau o vorbă reprimată, care rostită ar fi rănit...". Şi regina Maria învăţase încă din copilărie tehnicile broderiei şi ale dantelăriei.
Cât despre costumul de nuntă care a aparţinut Otiliei Michail Oteteleşanu, protejata Reginei Elisabeta, compus dintr-o ie din borangic străveziu, aceasta avea la poale, în faţă, o broderie care înlocuieşte catrinţa peştimanului, care presupunea purtarea unei lenjerii bogate, neobişnuite în adevăratul costum popular. Impresionante au fost şi elegantele rochii de seară din mătase fină şi dantelă neagră, vestimentaţie Art Deco din perioada Charlestonului.
Citește pe Antena3.ro
