x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Examenul medical anual

Examenul medical anual

de Oana Vataselu    |    27 Mar 2006   •   00:00
Examenul medical anual

Examenul medical anual consta intr-un consult general si, in functie de modificarile descoperite, o serie de investigatii uzuale. Totusi, putini sunt cei care se supun unui consult de buna voie.

SIMPTOME IGNORATE
Examenul medical anual consta intr-un consult general si, in functie de modificarile descoperite, o serie de investigatii uzuale. Totusi, putini sunt cei care se supun unui consult de buna voie.

Investigatiile vor fi orientate in functie de sexul, varsta si antecedentele patologice ale pacientului. Pentru femei, consultul implica si examen ginecologic cu efectuarea testului Babes-Papanicolau pentru depistarea leziunilor precanceroase si a cancerului de col uterin si examen al sanilor cu o eventuala mamografie - atunci cand exista anumite suspiciuni diagnostice.

CONCLUZII. La finalul investigatiilor, se stabilesc eventualele concluzii sau se pune diagnosticul: clinic sanatos. Intalnirea nu se termina insa aici, medicul ofera informatii menite sa mentina starea de sanatate a pacientului - regim alimentar, exercitii fizice, stil de viata.

Operatorii CURS intreaba: "In ce masura sanatatea dumneavoastra va impiedica sa va plimbati mai mult de un kilometru?". Mult. Acesta este raspunsul dat de 19% dintre cei chestionati. Ei sunt in majoritate femei (19%), cu varsta de 56 de ani si peste (30%), studii gimnaziale (22%), un venit sub medie (21%) si traiesc in mediul rural (21%).

NEGLIJENTA UCIDE. Desi se stie ca un set de analize complet este gratuit pentru oricine, o data pe an, romanii nu se prea inghesuie la medic, afirma medicul de familie Florentina Ciocoiu. Cauzele principale pentru care nu se prea vine la medic sunt: obligatiile familiale foarte mari, salariile mici, locul de munca si nu in ultimul rand, neglijenta. Un alt aspect al neprezentarii la medic, continua medicul de familie, este conceptia conform careia "nu mi se poate intampla mie nimic rau!" pe care o au, cu precadere, persoanele cu varsta cuprinsa intre 25 si 40 de ani.

PROCENTE. Afirmatia este sustinuta si de datele ce reies din sondajul realizat de CURS. 39% din respondenti au afirmat ca prin comparatie cu alti oameni de aceeasi varsta, starea sanatatii lor este la fel. Ei sunt in procent egal barbati si femei (39%) cu varsta cuprinsa intre 31 si 55 de ani (42%), studii medii (42%), un venit peste medie (42%), locuiesc in mediul urban (39%), mai precis in sudul tarii (41%). Si mai mult, la intrebarea "In ce masura sanatatea dumneavoastra va impiedica sa va aplecati, sa va ghemuiti/ ridicati?", cei chestionati au raspuns intr-un procent de 21% "mult". Profilul acestora: femei (22%) cu varsta de 56 de ani si peste (32%), cu studii gimnaziale (26%), un venit sub medie (23%), traiesc in mediul rural (24%), in estul tarii (25%).

CAZUL DRAMATIC. Am avut pacienti, spune medicul de familie Florentina Ciocoiu, care nu si-au facut controlul medical periodic pentru ca nu se puteau invoi de la serviciu. Si mai mult, una dintre pacientele mele, care isi dorea foarte mult un copil, a fost "nevoita" sa renunte la sarcina pentru ca asa prevedea contractul de munca: ca timp de trei ani sa nu faca nici un copil. De asemenea, cu cat pacientii sunt "mai scoliti", ei sunt mai precauti, chiar ipohondri. Cel mai recent caz dramatic a fost al unui barbat de 49 de ani care s-a prezentat acum o luna la noi cu o durere usoara de coloana si o stare de oboseala. La examenul de specialitate s-a constatat ca are o metastaza cauzata de un cancer hepatic. Am inceput tratamentul, dar intr-o luna a decedat.

Din aceasta cauza suntem obisnuiti, continua medicul de familie Florentina Ciocoiu, sa stam "pe capul" pacientilor nostri, si in momentul cand se prezinta la noi, pentru orice lucru minor sa ii determinam sa realizeze si un control medical.

17 procente din respondentii sondajului CURS au raspuns ca sanatatea ii impiedica sa se spele si sa se imbrace singuri. Raspunsul lor exact a fost: "mult". In marea lor parte acestia sunt femei (17%), cu varsta de 56 de ani si peste (22%), au un nivel de scolarizare sub liceu (18%), un venit sub medie (21%), isi au resedinta in mediul rural (21%).

UCIGASUL TACUT. Nu de putine ori ni s-a intamplat sa descoperim, mai ales la barbatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, o hipertensiune arteriala. Numita, pe drept cuvant, "ucigasul tacut", ea nu determina, de cele mai multe ori, nici un simptom de avertizare. Ceea ce nu se stie este ca hipertensiunea arteriala, netratata, afecteaza, in timp, inima, rinichii, creierul si vasele de sange. Tot ea poate duce la infarctul miocardic (atac de cord), accidente vasculare cerebrale (paralizii), boli ale rinichilor.

O alta afectiune descoperita tarziu este diabetul. Doar aproximativ jumatate din pacientii cu diabet prezinta manifestari clinice in momentul diagnosticului: scadere in greutate, urinare frecventa, sete intensa, foame exagerata, oboseala. Cealalta jumatate a pacientilor este asimptomatica, diagnosticul stabilindu-se dupa depistarea complicatiilor cronice ale diabetului sau ca urmare a analizelor de laborator efectuate cu ocazia altor boli. Din cauza cresterii glicemiei, care caracterizeaza diabetul, pot aparea o multitudine de complicatii: orbire, dializa extrarenala, infarct miocardic si angina pectorala, arteriopatia diabetica, ce poate ajunge la amputatia membrelor inferioare, neuropatie diabetica periferica.

Hepatita, o maladie care "nu doare", dar care este foarte periculoasa este dezvaluita si ea, la examenele de rutina.

CLINIC SANATOS. Tocmai de aceea, ne sfatuieste medicul, este bine sa ne prezentam la medic ori de cate ori observam dereglari ale sanatatii noastre, oricat de minore ni s-ar parea. Daca dumneavoastra nu vi s-a intamplat, din diferite motive, sa nu puteti ridica pachetele de cumparaturi, 23 de procente dintre cei intervievati de operatorii CURS sunt in aceasta situatie. Mare parte dintre acestia sunt femei (23%), cu varsta de 56 de ani si peste (35%), au studii sub liceu (26%), venitul sub medie (25%), locuiesc in mediul rural (24%), in special in vestul tarii (25%).

Cu toate acestea, aproximativ sase din zece persoane - copii si adulti - isi fac controlul medical periodic, iar la 85% dintre acestea diagnosticul este clinic sanatos, mentioneaza medicul de familie Florentina Ciocoiu, referindu-se numai la pacientii pe care ii are in evidenta.

"Un alt aspect al neprezentarii la medic este conceptia conform careia «nu mi se poate intampla mie nimic rau!» pe care o au, cu precadere, persoanele cu varsta cuprinsa intre 25 si 40 de ani"

"Una dintre pacientele mele, care isi dorea foarte mult un copil, a fost «nevoita» sa renunte la sarcina pentru ca asa prevedea contractul de munca: ca timp de trei ani sa nu faca nici un copil" - Florentina Ciocoiu, medic de familie

Comparativ cu alti oameni de aceeasi varsta ati spune ca starea sanatatii dvs. este…
  • 28% dintre cei chestionati afirma ca sanatatea lor este mai buna comparativ cu alti oameni de aceeasi varsta.
  • 8% din respondenti au afirmat ca au o sanatate mai buna decat a altora de aceeasi varsta.
  • 15% din respondenti au o parere mai proasta despre starea sanatatii lor.

    39% dintre respondentii sondajului considera ca starea sanatatii lor este la fel cu a altor persoane de aceeasi varsta
  • In ce masura sanatatea dvs. va impiedica sa realizati activitati fizice precum urcarea mai multor etaje pe scari?
  • Dintre cei chestionati, 21% au raspuns ca sanatatea lor ii impiedica mult sa realizeze activitati precum urcarea mai multor etaje pe scari.
  • 23% au raspuns ca sanatatea lor este mai generoasa cu ei, permitandu-le, putin, sa realizeze astfel de activitati.
  • 2% nu au stiut sau nu au dorit sa raspunda acestei intrebari.

    54% dintre romani afirma ca sanatatea nu ii impiedica sa realizeze activitati fizice precum urcarea mai multor etaje pe scari
  • In ce masura sanatatea dvs. va impiedica sa realizati activitati fizice precum caratul sau ridicatul cumparaturilor?

  • Pe 51% dintre cei intervievati nu ii impiedica deloc sanatatea sa realizeze activitati fizice precum ridicarea pachetelor de cumparaturi.
  • 25% au raspuns ca ii impiedica putin sa realizeze acest tip de activitati.
  • 23% au raspuns ca sanatatea lor ii impiedica mult

    Â

  • E TIMPUL PENTRU PSIHOLOG?
    In cazul copiilor, ignorarea simptomelor unor afectiuni caracteristice lor vine din partea familiei care, in iuresul unei vieti atat de zbuciumate pentru asigurarea uneori a minimului existential, nu mai are timp si disponibilitate pentru a mai fi atenta si la copii.

    Un exemplu ar putea fi copilul scolar apatic, ne spune medicul Corina Ciobanu, neuropsihiatru la Clinica de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din cadrul Spitalului "Prof. Al. Obregia", tacut, fara chef de nimic, necomunicativ sau dimpotriva, irascibil, agitat, agresiv cu colegii, neatent, dezinteresat, turbulent in timpul orelor, cu performante scolare scazute pentru care parintii sunt chemati de nenumarate ori la scoala. In opinia multor parinti, educatori si profesori, atitudinea pe care "trebuie" sa o aiba familia nu poate fi decat stimularea copiilor cu cate o pedeapsa si cat mai multe restrictii. Consecinte nefaste poate avea ignorarea anumitor tipuri de comportamente ale adolescentilor: absentele frecvente de la domiciliu, absenteismul scolar (sesizat familiei de catre profesori), relationarea cu persoane dubioase, stari de agitatie, euforie sau apatie, comunicare deficitara cu membrii familiei, aspectul fizic (palizi, slabi), aspectul neingrijit al tinutei vestimentare, emanarea de mirosuri neplacute, halucinatii sau bizarerii verbale si gestuale.

    Parintii ar trebui sa stie ca aceste simptome pot fi rezultatul consumului de droguri legale sau ilegale, ce-i poate indrepta pe calea furtului, huliganismului, prostitutiei, traficului de droguri, ca in final sa ajunga in inchisori sau, si mai tragic, pe "celalalt taram".

    In unele cazuri chiar consumul de substante poate fi simptomul unei afectiuni psihice ca depresia, mania, tulburarea de personalitate, psihoza. De aceea nu trebuie ignorat si considerat de parinti ca fiind ceva trecator, simplu de rezolvat cu o mustruluiala, ci privit cu toata seriozitatea si prezentarea copilului/adolescentului la un specialist, medic psiholog, psihiatru.

    A ignora ceea ce intervine nou in comportamentul copilului/adolescentului inseamna, spune medicul, a trata cu indiferenta sau superficialitate locul pe care el il ocupa in viata noastra.

    PLIMBAREA… INTERZISA

    Beneficiile mersului pe jos sunt nenumarate. Dintre acestea mentionam doar cateva: reduce riscul de boli cardiovasculare sau de diabet zaharat, amelioreaza starea de depresie, mentine sau scade greutatea corporala. Cu toate acestea, 19% din respondentii sondajului CURS au afirmat ca sanatatea ii impiedica sa se plimbe un kilometru. 18 procente din cei chestionati au raspuns la intrebarea mai sus mentionata "putin", iar un procent nu stiu sau nu au dorit sa raspunda. Raspunsul "deloc" a fost dat de un procent de 62% de persoane.

    SANATATEA MA IMPIEDICA SA MA RIDIC…

    In ce masura sanatatea dumneavoastra va impiedica sa va aplecati, sa va ghemuiti/ridicati? Intr-un procent de 55% respondentii sondajului au raspuns "deloc". Cu toate acestea, 23% dintre cei intervievati au afirmat ca sanatatea lor ii impiedica "putin" sa se aplece, sa se ghemuiasca sau sa se ridice. Raspunsul "nu stiu/nu raspund" a fost dat de un procent dintre cei intervievati, in timp ce 21% dinte cei chestionati au fost fermi: sanatatea noastra ne impiedica "mult" sa realizam astfel de activitati. Profilul celor dintai, cei al caror raspuns a fost "deloc", este: barbat (57%), cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani (80%), cu un nivel de educatie mediu (65%), un venit peste medie (63%), locuieste in mediul urban (60%), in vestul Romaniei (60%). Medicii specialisti considera ca la baza unor probleme legate de coloana vertebrala sta totusi sedentarismul. Si daca, acum ceva vreme, acestia recomandau odihna la pat celor care acuzau dureri de spate, acum lucrurile stau pe dos. Sfatul lor este: cat mai multa miscare.

    SA NE IMBRACAM… SINGURI!

    Un procent de 72% dintre cei chestionati au raspuns "deloc" la intrebarea "in ce masura sanatatea dumneavoastra va impiedica sa va spalati si imbracati singur/a?". 17% dintre ei au afirmat "mult" in fata acestei intrebari. 10% sustin ca sanatatea lor ii impiedica putin sa realizeze aceste activitati. Iar un procent a replicat "nu stiu/nu raspund". Studiile arata ca aproape 80% dintre adulti experimenteaza dureri de spate intr-un anumit punct al vietii lor. Medicii sfatuiesc ca in momentul cand durerea apare, sa bem imediat doua pahare de apa plata. Aceasta va ameliora durerea.
    ×