Flagel lipicios si mortal

La un an de la numirea lui Ioan Gheorghe Caragea ca domn al Tarii Romanesti, epidemia de ciu-ma a batut la portile cetatii.

Anul 1813 este momentul in care "Ciuma lui Caragea" a izbucnit. Moartea se plimba nestingherita si isi alegea victimele fara un calcul matematic. "Exista dovezi ca atunci, in vremea ciumei, dupa limbajul de epoca, «s-a spart Bucurestiul», adica toti locuitorii care puteau sa o faca, au parasit Bucurestiul", incepe lectia profesorul Marcel Ciuca, director al Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale (DANIC). In incercarea de a se salva, fiecare a apucat-o care incotro. Unii s-au refugiat la Brasov, altii au ajuns pana la Sibiu sau mai departe. "In Bucuresti a incetat aproape orice activitate... Scolile s-au desfiintat, iar zilnic, cioclii, se spune ca ridicau o suta si peste o suta de morti", continua profesorul Ciuca. Poate cel mai cumplit lucru care i se poate intampla unui om este sa fie ingropat de viu. Cei care trageau sa moara erau si ei ridicati si aruncati in carute laolalta cu cei trecuti deja pe Taramul Mortii. "Ii duceau in zona Dudesti. Acolo ii aruncau intr-o groapa comuna, unde puneau var nestins ca sa nu se imprastie molima", spune directorul DANIC.

FUGA DE CIUMA. Intr-o scrisoare a lui Ion Ghica adresata lui Vasile Alecsandri, scrisa la mult timp dupa 1813, se gasesc cateva informatii despre "Ciuma lui Caragea": "Amice, a fost in multe randuri ciuma in tara, dar analele Romaniei nu pomenesc de o boala mai grozava decat ciuma lui Caragea! Niciodata acest flagel n-a facut atatea victime! Au murit pana la 300 de oameni pe zi si se crede ca numarul mortilor in toata tara a fost mai mare de 50.000. Contagiunea era asa de primejdioasa, incat cel mai mic contact cu o casa molipsita aducea moartea intr-o familie intreaga. Spaima intrase in toa-te inimile si facuse sa dispara orice simtamant de iubire si de devotament. Muma isi parasea copiii si barbatul sotia pe mainile cioclilor, niste oameni fara cuget si fara frica de Dumnezeu. Fugea lumea de ei ca de moarte, caci ei luau pe bolnavi sau pe morti in spinare, ii tranteau in car, claie peste gramada si porneau cu carul plin spre Dudesti sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumatilor. Cativa vatasei insoteau pe cioclii. Intr-un raport catre seful sau, arata: «Azi am adunat 15 morti, dar n-am ingropat decat 14, fiindca unul a fugit si nu l-am putut prinde». In acea vreme medicina se practica, de multe ori, mai ales de catre improvizati, de catre barbieri. Ei luau sange si puneau lipitori.

Numai orasele mari aveau medici trecuti prin universitati. Primul medic roman al orasului Bucuresti a fost Di-mitrie Caracas, numit in aceasta functie in anul 1785".

MASURA. In practica, mintile luminate ale vremii au invatat ca trebuie sa existe un comitet care sa incerce sa tina sub control eventualele epidemii. Astfel ca in Tara Romaneasca, in anul 1830, s-a creat "Comitetul Carantinelor". "In fruntea lui era un general, Mavrus se numea, si acest «Comitet al Carantinelor» organiza pe malul Dunarii un fel de pichete, spitale de carantina, numite lazareturi, unde calatorii care veneau in tara sau ieseau din tara, mai ales cei care veneau in tara, trebuia sa stea o perioada care corespundea cu perioada de incubatie a bolii", povesteste domnul Ciuca. In aceasta perioada, in sudul Dunarii a fost o mare epidemie de holera. "Avem de atunci corespondenta care intra prin aceste carantine in tara. Cu un instrument ciuruiau fila si apoi aceasta era trecuta prin fum de sulf. Cineva care nu este informat cu aceste lucruri, cand se trezeste cu o astfel de scrisoare ciuruita, se intreaba ce au avut cu ea. Asta era explicatia." Va imaginati ca se ajunsese la niste masuri atat de aspre, incat nici banii nu se mai dadeau din mana in mana, se dadeau printr-un vas cu otet ca "sa preintampine molipsirea, pentru ca aceasta boala pe expresie de epoca era socotita «boala lipicioasa», noi ii spunem «molipsitoare». Intre decembrie 1830 si septembrie 1831 holera a bantuit prima data pamantul romanesc, producand o spaima groaznica bucurestenilor, prin bruschetea aparitiei bolii si prin grabnicul sfarsit al celor atinsi de ea. Datorita masurilor luate de autoritatile sanitare romanesti dupa 1830 si prin acest «Comitet al Carantinelor» s-a preintampinat raspandirea holerei, care a avut loc intre 1837 si 1838, in sudul Dunarii, unde a facut ravagii".

"In fruntea Comitetului Carantinelor era generalul Mavrus. Acest comitet organiza pe malul Dunarii un fel de pichete, spitale de carantina, numite lazareturi, unde calatorii care veneau in tara sau ieseau din tara, mai ales cei care veneau in tara, trebuia sa stea o perioada care corespundea cu perioada de incubatie a bolii" - Prof. Marcel Ciuca, directorul DANIC

"Contagiunea era asa de primejdioasa, incat cel mai mic contact cu o casa molipsita ducea moartea intr-o familie intreaga. Spaima intrase in toate inimile si facuse sa dispara orice simtamant de iubire si de devotament. Muma isi parasea copiii si barbatul sotia pe mainile cioclilor, niste oameni fara cuget" - Ion Ghica

SATE INCHISE

"Precum (sa) stie de cind au fostu ciuma aicea in Tara Birsii. Si era in anul dintii la 1756. Era lazaret in Cotlea. Pa cine il prindea il ducea acolo de isi facea lazaretu in Cotlea. Apoi, dupa aceea, la anul, s-au si mai intaritu, ca au inceputu a muri de ciuma in Zarnesti, apoi in Poiana Marului, apoi in Holbav. Si apoi au pus strajile din Magura Cotli incoace pa Valea Lupului in jos si tot pa vale in jos pana la morisoara, apoi de acolo in sus pina in virful muntelui. Si era inchise foarte tare satele ceaste ciumate. Si au trimis si falceari prin satele cele ciumate, ai au murit toti falcearii si in Zarnesti, si in Poiana Marului, si in Holbav. Si in Holbav au muritu vro 42 cu totii si in Zarnesti vreo 9 sute." (Ilie Corfus, "Insemnari de demult")

DOVEZI ALE MARTORILOR "La l(eat) 7213 (1705), mai 5 dn(i) s-au intunecat soarele si dup aceasta nu s-au minat multa vreme si au dat mare ciuma cit au tinut toata vara si toata iarna si au pierit mult norod" (Serban Staroste de negutatori); "... Si am scris in sat in Sint Andreas linga Temisoara in vriamia cind s-a ridicat curutii lui Racoltii Frentu pe nimeti. Si era rautatia mare in Ardeal si la Crisul Negru si cimpia Ghiulei era pustiia toata. Si eu dascalul Sturdze inca am fost fugit in Tara Turcului in Sint Andrias, cand era ciuma cia maria si au murit in Sint Andreas 336 de suflete si in toata Temisoarei. 1708, iunie 22." MASURI PENTRU A OPRI HOLERA SA INTRE-N TARA "Se deschide pe seama bugetului Ministerului de Interne pe esercitiul 1893-94 un credit estraordinar de lei 15,000 pentru intimpinarea cheltuielilor necesare cu mentinarea masurilor luate si care s’ar mai lua in cas de necesitate in iteresul fericei tari de invasiunea holerei din strainatate, precum si pentru plata de diurne pe la personalul insarcinat cu paza localurilor de carantina si a materialelor acelor carantine. Acest credit se va acoperi din fondul prevazut in bugetul general pe esercitiul 1893-94 pentru deschiderea de credite suplimentare si estra ordinare. Dat in Castelul Peles la 14 iunie 1893." Un alt document arata ca "Toti locuitorii care intra in Romania pe la punctul Ungheni venind din localitatile infectate sau suspecte ale Rusiei vor fi privighiati timp de 5 zile in privinta starei sanatatei. Asemenea calatori se vor putea descinde decat in orasul Iasi. In cas cand veri unul dintre calatori ar presinta simptome de holera, va fi isolat si tinut la Ungheni. Dat in Castelul Peles la 8 Iulie 1893. Urmeaza semnatura Majestatii Sale Regele Carol I". "INSEMNARI DE DEMULT" "Sa (sa) stii ca au murit de ciuma forte rau, in domniia lui Constandin voda in domnia a patrale (sic) si au murit forte rau, la care lucru ii minca ciini pe creastini. Aceasta iaste ciuma care sa cheama groaznica, 7264 (1756)."; "Ca sa sa stie, am insamnat de cind au fost holira la anul 1848, pe vremea ciresilor, si au tinut pina toamna, em mai jos iscalitul. A(lecu) Odescu." (insemnare din Iasi); "Am scris ca sa sa stii din vremu(rile) holerii, ca mult narod au murit, si eu din mila lui Dumnezeu am scapat. Radu Nechifor. 1848, iunie 13."; "1831, au fost holera in pamintul Moldaviei. Si sa poveste ca n-au mai fost holera in Moldova de 214 ani."

Articol realizat cu sprijinul DANIC