x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Fotbalul este viata lui

Fotbalul este viata lui

22 Mai 2005   •   00:00

GHEORGHE HAGI
Orice plod care bate mingea striga cat il tin plamanii "GOOOOOOL HAGIIII!" atunci cand reuseste sa inscrie un gol la miuta care o joaca in spatele blocului dupa orele de scoala. Visul multor copii din Romania este sa ajunga fotbalisti de talia lui Gheorghe Hagi.

  • de SORIN ANGHEL

  • La Cupa Mondiala Italia 1990, Hagi si-a atras apelativul de "Maradona din Carpati"
    Plecat din Sacele - Constanta, Hagi a cucerit lumea cu arabescurile sale. A fost un adevarat vrajitor, care a vorbit cu mingea, a imblanzit-o, a supus-o. Driblingurile sale au surprins intreaga planeta, chiar si cei mai valorosi fundasi din lume avand probleme atunci cand l-au intalnit pe gazon.

    MONACO. Primele semnale ca in Romania exista un fotbalist de mare talent au aparut in anii ’80. Sportul Studentesc, formatie in care evoluau atunci nume precum Gino Iorgulescu, Mircea Sandu, juca in Cupa UEFA si il avea in componenta si pe Gheorghe Hagi. Evolutiile sale i-au impresionat pe cei de la Steaua, care l-au "rapit" imediat. In tricoul celor din Ghencea, "Regele" a reusit primul sau gol important din cariera. In 1987, in finala Supercupei Europei, Hagi a inscris golul victoriei impotriva lui Dinamo Kiev.

    GENERATIA DE AUR. Ajuns rapid si in echipa nationala, Hagi a fost cel care i-a condus pe "tricolori" spre cele mai importante momente din istoria fotbalului. Cu el pe teren, Romania s-a calificat in 1990 la "mondialul" din Italia, dupa o pauza de doua decenii. Patru ani mai tarziu, "nationala" a ajuns in sferturile de finala ale CM SUA ’94, "Regele" fiind considerat de celebrul Pele cel mai bun fotbalist care a evoluat la acea editie a Cupei Mondiale. Tot cu el in teren, Romania a fost prezenta la "europenele" Anglia ’96 si Belgia - Olanda 2000. Retragerea sa de la echipa nationala a insemnat si declinul fotbalului romanesc. Despartirea sa de tricolor a fost echivalenta cu ratarea calificarilor la turneele finale. Acum Hagi isi incearca norocul ca antrenor, numai ca succesul de pe gazon nu mai este acelasi cu cel de pe teren. Prima experienta ca tehnician a fost pe banca echipei nationale, dar Romania a ratat prezenta la Cupa Mondiala din 2002. S-a revansat acum 10 zile, cand a castigat primul sau trofeu ca antrenor: Cupa Turciei cu Galatasaray Istambul.

    "Nu-mi inchipuiam ca imi va fi atat de greu. Fotbalul a fost viata mea si nu ma pot impaca cu gandul ca n-o sa mai joc. Stiam ca odata si odata va veni si aceasta clipa a retragerii, dar parca a venit prea repede" - Gheorghe Hagi, antrenor Galatasaray

    ADULAT IN TURCIA

    Spre finalul carierei sale de jucator, Gheorghe Hagi s-a transferat in Turcia, transformand pe Galatasaray in cel mai important club de pe malul Bosforului. De altfel, cu Hagi si cu Gica Popescu pe teren, gruparea Cim-Bom-Bom a traversat cea mai buna perioada a sa din istorie, castigand Cupa UEFA si Supercupa Europei in 2000. Trofeele aduse in vitrina clubului si executiile magice l-au transformat pe Hagi intr-un erou national in Turcia. Respectul pentru "Rege" este atat de mare pe malurile Bosforului, incat pana si fanii rivalilor de la Fenerbahce si Besiktas au ajuns sa-l aduleze pe Gheorghe Hagi.

    ANTRENOR CELEBRU, MIRCEA LUCESCU

    Gheorghe Hagi a fost promovat la prima reprezentativa a Romaniei de Mircea Lucescu. Acesta l-a folosit pe Hagi pentru prima oara pe 10 august 1983, in meciul Norvegia - Romania, scor 0-0. "Il Luce" si-a inceput cariera de tehnician la Corvinul Hunedoara, a trecut pe la "nationala", iar Revolutia l-a prins la Dinamo. In 1990 a trecut in Italia, unde a antrenat de-a lungul vremii pe Pisa, Brescia si Reggiana. A revenit in Romania in 1997, unde a antrenat Rapidul timp de trei sezoane, cu o mica pauza de cateva luni in 1999, cand a fost pe banca lui Inter Milano. In 2000 a plecat la Galatasaray, iar dupa doi ani s-a mutat la Besiktas. Din 2004 antreneaza in Ucraina, pe Sahtior Donetk, primind un salariu de trei milioane de dolari, si fiind aproape sa castige un nou titlu.

    A JUCAT LA REAL MADRID, BARCELONA SI GALATASARAY

    In Romania, Hagi a jucat, rand pe rand, la Farul, Sportul Studentesc si Steaua. Dupa ce la Cupa Mondiala Italia 1990 si-a atras apelativul de "Maradona din Carpati", a fost transferat de Real Madrid, unde a evoluat timp de doi ani. Urmatorii doi ani si i-a petrecut in Italia, la Brescia, unde l-a avut antrenor pe Mircea Lucescu. Periplul italian s-a incheiat in 1994, an in care s-a reintors in Spania. De data aceasta a ales sa imbrace tricoul rivalilor de la FC Barcelona. Hagi se numara printre putinii jucatori din lume, alaturi de portughezul Figo, brazilianul Ronaldo, spaniolul Luis Enrique si camerunezul Eto’o, care au jucat de-a lungul carierei la cele doua mari rivale din Spania. In 1996, catalanii s-au despartit de Hagi, care a ajuns in Turcia, la Galatasaray, unde a evoluat, alaturi de alti romani precum Gica Popescu, Adrian Ilie, pana in 2001.
    ×
    Subiecte în articol: romania Gheorghe Hagi editie de colectie