x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Iancule mare, Bravule tare, Cu noi să fii!"

0
Autor: Monalise Hihn 03 Apr 2011 - 22:17
Monalise Hihn/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


Eroismul lui Avram Iancu a fost cântat de poeţi, admirat de patrioţi, dar şi folosit de unii pentru a-şi face imagine.

Aveam vreo 4 ani când am auzit prima dată despre Avram Iancu, într-un cântec, ale cărui versuri le învăţa fratele meu pentru şcoală. Nimeni n-a băgat de seamă că, stând şi ascultându-l pe fratele meu, am reuşit să re­ţin versurile. Câteva zile mai târziu eram în Bucureşti, într-un troleibuz supraaglomerat. Eram cu mama şi stă­team în picioare. În jurul meu, oamenii strigau unii la alţii, nervoşi că se călcau pe picioare, că se atingeau… Mi-am lipit nasul de geam şi am început să cânt, întâi în­cetişor, apoi din ce în ce mai tare, încercând să acopăr ţipetele isterice ale oamenilor… "Astăzi cu bucu­rie/ Ro­mâ­nilor veniţi/ Pe Iancu în Câm­pie/ Cu toţi să-l însoţiţi/ Spălaţi armele voastre/ Degrabă s-alergăm/ Din sufle­te­le noastre/ Pe duşmani s-alungăm/ Iancule mare,/ Bra­vule tare,/ Cu noi să fii!/ Tu însoţeşte şi însufleţeşte/ Pe ai tăi fii!", aşa mi-am început recitalul în troleibuz. În­­cet, încet, în jur s-a făcut linişte. În­ce­taseră cu toţii. S-au uitat la noi. Nu în­ţe­le­geau. Apoi au aplaudat şi au î­n­ce­put să se mire de copilul de 4 ani, de care au întrebat ime­diat de unde vine. Ţin minte că m-au mângâiat cu duioşie, iar pe mama au felicitat-o. E prima mea ­amintire despre mine… E deja poveste de familie.

Fiind din Hu­nedoara, sigur că una dintre primele ­excursii cu şcoala a fost la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu, la gorunul lui Horea, dar şi la cel al lui Nicolae Ceauşescu. Acolo ni s-a predat o primă lecţie de istorie şi aşa am aflat cine fusese cel despre care am cântat cu atât entuziasm în troleibuzul din Bucureşti. Astăzi, spre mâhnirea preotului paroh Arsenie Ilieş de la Ţebea, "numărul vizitatorilor a cam scăzut. Parcă e o mică neglijare a eroului naţional. Vin copiii de la şcoală şi, uneori, habar n-au unde păşesc. Pe măsură ce trece vremea parcă sunt tot mai puţini oameni care ştiu cu adevărat despre Avram Iancu. Cândva, zona era pli­nă de oameni. Erau oameni simpli, pe care nu îi mobiliza nimeni". Supărarea părintelui Ilieş este pe deplin justificată. Au rămas puţini cei care îl cinstesc pe Avram Iancu aşa cum se cuvine. Politicienii îşi amintesc de el doar la comemorarea morţii sale. Au mai rămas doar inimoşii din diverse asociaţii. Poate că, odată, având sau nu drum prin zonă, ne vom opri o clipă la Ţebea, acolo unde îşi doarme somnul de veci unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali – Avram Iancu.

Povestea unui loc de Îngropăciune
Cel numit Crăişorul şi-a ales singur locul în care să fie înmormântat. În primăvara anului 1872, Avram Iancu a fost bolnav, o răceală sau, poate, o gripă l-au făcut să stea internat o vreme în spitalul din Baia de Criş. De Paşti a fost la Ţebea. Preotul paroh al bisericii, Arsenie Ilieş, povesteşte că în prima zi de Paşti a anului 1872, Avram Iancu a participat la o nedee, alături de mai multe familii din zonă: "Era bolnav şi slăbit, avut o pro­blemă pulmonară netratată. De altfel, în ultima parte a vieţii el a umblat mult pe jos, se adăpostea pe unde putea. De multe ori a ajuns la preoţi, îi cunoştea aproape pe toţi. Îşi simţea sfârşitul aproape. Eu vă povestesc o istorioară, acum cum a fost relatată de martori. Avram Iancu a fost invitat să stea să mănânce un colac şi să bea un pahar cu vin. Crăişorul s-ar fi retras şi, la un moment dat, a revenit în cimitir, unde după ce s-a tot plimbat, a vărsat o cupă cu vin şi a spus că vrea să fie înmormântat acolo, la umbra gorunului lui Horea". Documentele spun că spre sfârşitul lunii august 1872, Avram Iancu a dorit să ajungă tot la un preot, Toma Faur, din Valea Bradului, unde urma să stea câteva zile. Apoi s-a întors la Baia de Criş, unde îşi găseşte sfârşitul, pe prispa casei lui Ioan Stupină, un brutar din localitate. Se spune că asupra lui s-au găsit o jalbă unsă şi mototolită, ce îi era adresată împăratului Franz Joseph, un fluier din lemn de cireş şi o năframă zdrenţuită.

Era 10 septembrie 1872. Trupul neînsufleţit al lui Avram Iancu a fost depus pe catafalc, în casa lui Ioan Simionaşiu, asesor la sedria orfanală din Comitatul Zarand, acolo unde populaţia, preponderent româ­nească, a decis să îl îngroape cu funeralii naţionale. Au fost trase clopotele în întreg Zarandul pentru ca lumea să afle trista veste. Niculae Stoica, un economist din Brad, ce a strâns peste o sută de cărţi despre Avram Iancu, povesteşte că la fu­ne­raliile Crăişorului s-a adunat lumea puhoi: "Au fost atâţia români prezenţi că autori­tăţile maghiare au devenit foarte îngrijorate. S-au adunat la înmormântare prefecţi şi tribuni, printre care Axente Sever, Simion Balint, Clemente Aiudeanu, Nicolae Cor­cheş şi alţii".

Au fost să-l conducă pe ultimul drum 36 de preoţi, în frunte cu protopopii ortodox şi greco-ca­tolic, Mihălţeanu şi Balint. Cortegiul funerar s-a întins de la Baia de Criş la Ţebea. Cheltuielile de înmormântare au fost plătite de doi moţi, care s-au dus la preotul ortodox şi i-au dat banii, fără să spună cine sunt. Nici astăzi nu se ştie numele lor. Avram Iancu a cerut, prin testament, ca bunurile sale să fie folosite ca să se înfiinţeze o facultate de drept pentru români". La înmormântarea lui Avram Iancu a fost adus un tricolor din Ţa­ra Românească iar autorităţile de ­atunci au intrat în panică şi au început să îi caute pe cei care au trecut steagul peste munţi. Peste ani, trei studenţi români, Scur­tu, Novacovici şi Stere, au plătit greu pentru curajul pe care l-au avut, atunci când au depus o coroană la mormântul lui Avram Iancu.

După gestul lor, cei trei au fost prinşi de autorităţi şi exmatriculaţi din toate şcolile din Imperiu. Coroana este păstrată şi astăzi în biserica de la Ţebea. Din păcate, acum, oamenii politici îşi aduc aminte de Crăişor doar atunci când sunt invitaţi să participe, în prima duminică din septembrie, după data de 10, la comemorarea morţii eroului naţio­nal. Cu surle şi trâmbiţe, alaiuri de politicieni vin la Ţebea, unde se întrec în discur­suri, care mai de care mai sforăitoare, depun coroane de flori, iar penibilul atinge cote alarmante atunci când în memoria Iancului sunt aduse jerbe din partea tuturor instituţiilor. Ce ar simţi azi Crăişorul când ar vedea că până şi reprezentanţii Oficiului de Protecţia Consumatorilor şi cei ai Casei Judeţene de Sănătate sau de Asigurări Sociale şi Pensii se simt datori să depună coroane de flori la mormântul său?! Ce să mai vorbim de faptul că autorităţile judeţene sunt obligate să interzică manelele la Ţebea, în ziua în care este comemorat Avram Iancu!

Ferdinand, Ceauşescu...
Primul şef de stat care s-a închinat la mormântul lui Avram Iancu a fost regele Ferdinand, în 1924. Însoţit de Regina Maria şi de generalul Berthelot, Ferdinand a participat la serbările ce au avut loc la împlinirea a 100 de ani de la naşterea Crăişorului. Fiecare dintre ei a plantat câte un gorun. Au trecut apoi 42 de ani până când un alt conducător al României să meargă să îi dea onorul lui Avram Iancu. Acel şef de stat a fost ­Nicolae Ceauşescu. În 1966, Niculae Stoica avea 25 de ani. Îşi aminteşte de par­că ar fi fost ieri de vizita prezidenţială la Ţebea. "Ceau­şescu a fost primit de flăcăi călare. Habar nu avea că a fost adus pe acelaşi traseu pe care îl parcursese şi îm­pă­ra­tul Franz Ioseph în 1852, atunci când trebuia să-l în­tâlnească pe Avram Iancu. A fost lume multă adunată la Ţebea. Ceauşescu a depus atunci o coroană la mor­mân­tul Crăişorului.

Multă vreme coroana s-a păstrat în bise­rica din Ţebea. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Şeful sta­tu­lui a ţinut şi o cuvântare acolo. În 1966, Ceauşescu vor­bea încă de eroii naţionali. Nu ajunsese la faza la care îşi imagina că doar el era singurul salvator al neamului. Apoi, a plantat un gorun, undeva în ­lateral de cei ai lui Horea şi Avram Iancu. În decembrie 1989, copacul a fost smuls din rădăcini, dus în faţa Primăriei din Brad şi ars". Vizita din 1966 a fost singura pe care Ceauşescu a fă­cut-o la Ţebea. Un an mai târziu, el a participat la ­­re­constituirea Adunării de la Blaj. Niculae ­Stoica po­ves­teş­te că în oraşul transilvănean s-au adunat în 1967 în jur de 40.000 de persoane. Primul şef de stat care a ajuns după 1989 la Ţebea a fost Ion Iliescu, în 1991.


Serbările de la Ţebea
La 100 de ani de la moartea lui Avram Iancu, în 1972, poetul Adrian Păunescu ajunge pentru prima oară la Ţebea, la mormântul eroului moţilor. Ani buni după aceea, Cenaclul "Flacăra" l-a cinstit pe Crăişor. Florin Cazacu, membru al Societăţii "Avram Iancu", îşi amin­teşte de o astfel de serbare, ce a avut loc undeva în luna august a anului 1983: "Eram elev în clasa a XII-a. Pe stadionul din Brad fusese un spectacol al Cenaclului. Pe la 5 dimineaţa, spontan, mulţimea a decis să plece pe jos la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu. Imaginaţi-vă câteva mii de oameni care străbat câţiva kilometri pe jos. Acolo, la Ţebea, toţi am cântat, iar Adrian Păunescu a recitat. Icoana moţilor, Avram Iancu, era cinstită aşa cum se cuvine. După 1989, tot poetul a fost cel care a insistat ca eroul nostru să fie comemorat.

Aşa se face că în prima duminică după data de 10 septembrie, la Ţe­bea, au loc serbări naţionale. În 2010, Adrian Păunescu era deja foarte bolnav. N-a mai venit. I-am trimis un mesaj – Maestre, sunteţi aşteptat la crucea Iancului, la Ţebea! Mi-a răspuns – La mormântul Crăişorului nu pot veni înfrânt! Câteva săptămâni mai târziu a plecat şi el în lumea celor drepţi. La Ateneul Român i-am aşezat o poză pe sicriu, spunându-i lui Andrei, fiul său, că Avram Iancu este icoana noastră, a moţilor. El mi-a răspuns că Avram Iancu este singurul erou naţional al cărui chip tatăl său îl purta cu mândrie în piept".
Şi părintele Arsenie Ilieş spune că Adrian Păunescu a fost cel care a scos din anonimat atât biserica din Ţebea, cât şi zona, atât de dragă lui Avram Iancu.

După evenimentele de la Ploieşti, din 1985, Adrian Păunescu n-a mai putut merge la Ţebea. În 1986, la iniţiativa Uniunii Tineretului Comunist (UTC) are loc prima ediţie a "Întâlnirii Tineretului cu Istoria", fiind o replică a serbărilor de la Costeşti, organizate de PCR. După 1989, Adrian Păunescu a încercat să reînvie adevăratele serbări naţionale, dar încet, încet manifestările de la Ţebea au fost confiscate politic. Adrian Păunescu n-a trecut niciodată pe lângă Ţebea fără să se oprească şi să se roage la mormântul Crăişorului.

Preotul Arsenie Ilieş, paroh al bisericii din Ţebea: "După 1989 au fost doi fraţi care au vrut să ­de­monstreze că Avram Iancu a fost greco-catolic. Au luat foaia matricolă a înmormântării lui Avram Iancu, ce se află la Arhive, la Alba-Iulia. Acolo era specificat că Avram Iancu era greco-ortodox. Aşa erau titulatu­rile atunci. Au făcut propagandă prin diverse publi­ca­ţii. Lucrurile s-au lămurit destul de repede. Cum putea să fie Avram Iancu greco-catolic din moment ce a fost înmormântat în curtea unei biserici ortodoxe?! Cred că demersul lor a fost doar unul propagandistic!".

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie- avram iancu

Serviciul de email marketing furnizat de