Incoronarea

Principesa Maria a venit in Romania, a vazut si a hotarat sa invinga. Visul ei a fost sa faca din noua sa tara un stat puternic, cu influenta, o Romanie Mare. Iar visul ei ascuns a fost sa se incoroneze, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand, regina a tuturor romanilor, la Alba-Iulia.

Drumul spre Alba-Iulia, spre incoronare, a fost asemenea intregii vieti a Reginei Maria, unul care nu a corespuns nici unei etichete. Iata cum descrie ea acest moment intr-unul din jurnalele sale aflat la Arhivele Nationale: "Octombrie 15/ Duminica - Alba-Iulia/ Ploaie! (...). Nu cred ca foarte multe regine s-au imbracat in tren pentru cea mai mare ceremonie, cea a incoronarii lor. Dar nu am putut organiza altfel, fiind la Alba-Iulia, unde nu era spatiu de acomodare pentru noi sau pentru oricine altcineva. Totusi... s-ar putea sa fie posibil. Trasura mea este chiar confortabila, iar eu o voi imparti cu Ileana, cu Lt. Mavrodi, Generalul Radescu si cameristele mele si cu alti ocupanti. Din fericire, nu va trebui sa ies afara cu coroana si mantaua, pentru ca acestea... sunt deja pe mine."

MARTURIA. Istoricul Nicolae Iorga descrie incoronarea de la Alba-Iulia in revista Ilustratia din noiembrie 1922: " (...) Spre ceasurile noua, invitatii se aduna in biserica (...). Langa fetele tinere ale Ducelui de York si infantelui spaniol, buna privire senina a ducelui de Genova, alb, dar drept si plin de spirit ostasesc. Dar cine atrage mai mult cautaturile e maresalul Foch. (...) zdrobitorul fiarei germanice pornita in ultimul ei avant turbat (...). Sosesc domnitele, doua din ele acum Regine ale unor tari prietene - Elisabeta si Marioara. (...) Langa ele printesa Ileana, care, oriunde se va muta, va duce cu dansa ceva din neamul nostru in insusi numele de poesie pe care-l poarta. (...). Urale anunta intrarea Regelui, Reginei si a fiilor Lor. Ele par a nu veni numai din randurile ostasilor, ci, adanci, cu indelung rasunet, din fundul veacurilor care s-au zbuciumat si au patimit ca sa ajungem noi aici. Ferdinand al Romaniei e stapanit de ganduri, si licarirea obisnuita de voiciune si initiativa a disparut un moment din ochii Reginei. Ceremonia mistica prin care trebuie sa treaca pentru a fi regi incoronati, purtand si altfel decat titlul «mila lui Dumnezeu» ii impresioneaza vadit. Mitropolitii a patru tinuturi romanesti (...) fac serviciul. (...) Se scot din altar coroanele: coroana din otel a Regelui, simpla si aspra ca o zi de lupta, coroana de aur cu pietre scumpe a Reginei, croita dupa foarte vechi forme traditionale, culese de pe peretii bisericilor. Se desfasoara mantiile stralucitoare de aurarie. (...) In sunetul clopotelor noua, dulce ca argintul, in bubuitul tunurilor, in strigatul vesel al multimilor (...). Momentul e solemn si adanc miscator. Regele si Regina se invesmanteaza in lungile si grelele mantii. Domnul romanesc iea apoi coroana dupa obiceiul napoleonian introdus de inaintasul sau, si o asaza linistit si sigur pe fruntea Sa. Aplecandu-se catre Regina, care se inclina usor, ii asaza pe bucle juvaierul scanteietor de focuri - o saruta. Sunt multe regine pe lume (...), dar una singura care sa fi meritat prin atata durere si prin atata hotarare in apararea dreptului si onoarei patriei sale coroana care intr-o zi s-a coborat pe capul ei. O stie toata aceasta multime, in ochii careia fulgera bobul de margaritar al unei lacrime nobile. Si in tacerea care se impune cu greu aramii din turn si bucuriei din miile de suflete, regele vorbeste sigur, apasat. Aminteste opera lui Carol I-iu (...). Si cu vorbe care sunt in adevar smulse din sufletul lui religios, el chiama in ajutor Scriptura, ca sa ceara in acest ceas lucrul cel simplu si mare: sa ne iubim putin intre noi iubindu-l pe dansul. Dupa ceasul ospetelor in salile improvizate - parada, regele trece in revista ostasii sai. Cadrul e maret, unic. In fund, langa cenusia sulita a turnului catolic ridicandu-se din vechiul amestec de ziduri, complexul de cladiri noua al bisericii de incoronare. Pe inaltele parghii, lungi steaguri tricolore cu pajurea tarei, multe, nesfarsite fosnesc in usorul vant pe care l-ai zice venit anume, ca sa inlature ultimii stropi ai ploii care fuge. (...) Regele apare in fruntea oaspetilor sai princiari, Maresalul Foch calareste intre ofiterii francezi cari l-au intovarasit la noi. (...) Un stol de generali urmeaza pe Domnul lor. Si un singur strigat se ridica din multime pana la taranii insirati supt steaguri la picioarele dealului, cand Regina soseste supt bonetil de grenadir, care da o infatisare de extraordinara tinerete si voiosie fetei sale frumoase, strunindu-si blandul cal alb ascultator. (...). Si oastea incepe a trece. Ceasuri intregi sirurile ei se vor desfasura, in valuri albastre unduind elegant la sunetele unei muzici neobosite, care loveste cu un fel de fanatism instrumentele. Infanterie, vanatori de munte, artileristi, cavalerie. (...) Calaretii se risipesc in brumele albastre ale serii. Regina-si invarte razand calul cuminte. Tocmai in fund coviltirul de nori se frange. Dungi mari rosii glorifica apusul tragic. Apoi ele se sting si o dulce lumina cuprinde toata zarea. E apoteoza." N. Iorga

DISCUTII. Incoronarea de la Alba-Iulia, din 15 octombrie 1922, a starnit multe discutii politice. Multi spuneau ca este o petrecere a familiei Bratianu. Dar regina avea alta parere: "Solemnitatea incoronarei a consfintit un indoit simbol: pe langa indestructibile legaturi dintre Noi si poporul nostru, ce a consfintit incununarea jertfelor facute de Noi si toti, mari si mici, pentru inchegarea acestei marete si nepieritoare opere: Romania Mare. Pentru tot sbuciumul sufletesc din dureroasele clipe ale rasboiului, duioasa manifestare a credintei cu prilejul serbarilor incoronarei, Ne-au adus rasplata".

AZI A STIUT CE INSEAMNA SA FIE PRADA ACESTOR OCHI

"M-am rugat lui Dumnezeu sa-i asculte dorinta, ca sangele atator eroi sa nu se risipeasca in zadar, m-am rugat ca, in ziua cand izbavirea cea mare va veni, un ecou al cantecelor de biruinta sa ajunga si la acest anonim", Regina Maria Una dintre inimile care au batut pentru realizarea visului de aur al poporului nostru - Romania Mare - a fost, fara indoiala, cea a Reginei Maria. Daruirea ei pe altarul acestei cauze a intrat in legenda. Textul de mai jos a fost gasit in Arhivele Hoover, din California, nota Eugen Florescu. Dosarul unui reprezentant rus, care s-a luptat la Conferinta de Pace de la Paris (1919) sa nu piarda Basarabia. "(...) Intr-o seara (...) ajunsei mai tarziu la gara, retinuta cum eram de alte datorii, si trenul, a carui plecare voiam s-o salut, se pusese in miscare. Tinerii soldati se ingramadeau cu veselia lor zgomotoasa in compartimente, avand la chipiu si la tunica flori pe care li le impartisem mai inainte. (...) Mahnita de a fi ajuns cu intarziere, ma indreptai grabnic spre vagoanele in miscare. Un strigat izbucni atunci din toate piepturile, fiindca ma recunoscura, si o ploaie de flori cazu la picioarele mele. Ei si le desprindeau de la tunica, si le smulgeau din capela, de pe tun, aceste flori ce le pastrau ca sa acopere cu ele pe Regina lor, in vreme ce aceeasi urare urca spre cer: Citește pe Antena3.ro Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară - Dumnezeu sa-Ti ajute s-ajungi Imparateasa, Imparateasa tuturor Romanilor (...). In fiecare zi ma duceam intre raniti. (...) Niciodata n-am lasat o chemare fara raspuns si cutreieram pretutindeni fara sa ma descurajeze vreo privire, vreo oboseala, vreun drum cat de lung. (...) N-am stiut niciodata pana astazi ce inseamna sa fii prada acestor ochi. S-ar parea ca privirile lor imi smulg inima din piept, le simt ca o povara pe care abia mai pot s-o indur.( ...) Mult mai tarziu insa (...) mi-au fost rostite aceleasi cuvinte de catre un om care nu putea sa-mi vada fata in dimineata aceea cand, dupa ce suferise o trepanatie, zacea cu capul infasurat in panze insangerate. Cineva ii spusese ca Regina e alaturi, ca venise sa-l vada, sa intrebe de rana lui, sa incerce sa-i ajute de era nevoie. El intinse mana (...) am apucat-o intr-a mea, soptindu-i cuvinte de mangaiere, aplecata asupra buzelor care murmurau ceva ce nu intelegeam. Omul nu avea nici fata, nici privire, acoperit cum era de panzele patate de sange. Atunci, ca foarte de departe, venira cuvintele (...): Dumnezeu sa Te apere si sa Te tie, ca sa ajungi Imparateasa, Imparateasa tuturor Romanilor… Mi s-a parut in aceasta clipa ca ceva minunat coborase deodata in inima mea zdrobita, ceva sfant si grozav, ceva care era mai mult decat puteam indura… (...) Si acolo, in odaia suferintei, gura aceasta pe moarte spunea nadejdea de care toti se agatau, visul, visul de aur pe care cu toate jertfele, mizeria si moartea, totusi, intr-o zi, trebuie sa-l izbandim. Nu era decat unul dintre cei multi, un glas din necunoscut, un martir fara nume, dar vorbele lui gasira drumul inimii mele. Si aplecata asupra-i, punandu-mi lin mana pe legaturile inrosite, m-am rugat lui Dumnezeu sa-i asculte dorinta, m-am rugat ca sangele atator (...) eroi sa nu se risipeasca in zadar, m-am rugat ca, in ziua (...) cand izbavirea cea mare va veni, un ecou al cantecelor de biruinta sa ajunga si (...) la acest anonim, dincolo de marea Umbra in care se cufunda, sa ajunga, pentru ca dincolo de groapa, sa ia parte la o glorie pe care ochii lui, inca vii, nu mai puteau s-o vada..." (Aparut in revista "Culisele politicii")

AM VENIT IN TARA TANARA SI AM DEVENIT UNA DIN VOI

"Sa parasesc munca mea, viitorul meu, dreptul meu de a ma odihni pe veci in pamantul romanesc... Nu, nu, asa ceva nu se va putea intampla niciodata!", spunea Maria Dupa ce s-au aplanat disensiunile dintre Maria si unchiul ei - regele Carol I, printesa va fi condusa de un singur gand: desavarsirea Romaniei Mari. Academicianul Dan Berindei este de parere ca Maria era condusa de aceasta idee datorita educatiei primite. Maria se va implica prin discutiile avute cu unchiul ei si, in acelasi timp, influentandu-l pe Ferdinand, in favoarea intrarii in razboi de partea Triplei Aliante. Tot ea, Maria, i-a fost alaturi in momentul in care Carol I primeste "lovitura" de la Consiliul de Coroana tinut la Sinaia cand toti il parasesc. Motivul? Regele Carol I impreuna cu Petre Carp sunt de parere ca este bine sa se intre in razboi de partea Triplei Aliante, ceilalti ramanand neutri. Aceasta neutralitate se traducea de fapt prin dorinta lor de a lupta de partea cealalta, pentru a se ajunge la momentul desavarsirii Romaniei. In aceasta situatie, printesa Maria a avut un rol mai mult decat important, pentru ca, dupa moartea Regelui, la doua luni dupa Consiliul de Coroana de la Sinaia, coroana a ajuns la sotul ei - printul Ferdinand. Maria va descrie framantarile ei si ale sotului ei din aceste momente mai tarziu, in "Povestea vetii mele": "Cum? Sa parasesc acest popor care incepuse sa se increada in mine si sa priveasca spre mine ca la nadejdea cea viitoare... Sa parasesc munca mea, viitorul meu, dreptul meu de ma odihni pe veci in pamantul romanesc... Nu, nu, asa ceva nu se va putea intampla niciodata! Chiar daca altii s-ar hotari sa plece, eu m-as fi infipt cu copiii mei in pamantul acesta si, ca sa ne desprinda de el, ar fi trebuit sa smulga si inima din noi!". Tot ea, Maria, in perioada 1914-1918, si-a indeplinit cu prisosinta indatoririle ei, nota Constantin Argetoianu in volumul III al cartii "Pentru cei de maine amintiri din vremea celor de ieri". A fost cat a putut mai mult in mijlocul celor care aveau nevoie de mangaiere. O gasim in transee printre combatanti; o gasim in spitale si in toate posturile sanitare; printre raniti, printre bolnavi; o gasim de fata la toate adunarile care incercau sa faca bine. N-a cunoscut frica de gloante sau de bombe, cum n-a cunoscut teama si scarba de molima sau nerabdarea fata de eforturile asa des inutile provocate de dorinta ei de mai bine. Regina Maria a dat astfel dovada de mai mult patriotism cat ar fi incaput intr-un roman adevarat. Dar ea era era o romanca adevarata, cum insasi afirma la cursurile de vara de la Valenii de Munte tinute de Iorga: "Am venit in tara foarte tanara si am devenit una din voi". Dovada sta omniprezenta ei pe toate fronturile formate de-a lungul vietii ei. Nu pe nedrept era numita regina leoaica...

LOCUL MEU ESTE PRINTRE CEI CARE AU NEVOIE DE MINE

"Simt ca locul meu este printre cei care au nevoie de mine, oricum, ca suport moral", Regina Maria, referindu-se la evenimentele petrecute la sfarsitul lunii iulie 1919 pe frontul de la Tisa In calitatea sa de inalta patroana a Crucii Rosii, Regina Maria a instituit ordinul Crucea Regina Maria. Ordinul, instituit in 1917, s-a acordat persoanelor, civili si militari, care s-au distins in domeniul sanitar atat in primul, cat si in al doilea razboi mondial. Adica acelor persoane care au contribuit la ingrijirea ranitilor si bolnavilor in timpul epidemiei de tifos exantematic. Ordinul Crucea Regina Maria se acorda si astazi, conform celor spuse de reprezentantul Crucii Rosii Romane - Claudia Mara Koenig. In timpul deflagratiei, regina nota: "Simt ca locul meu este printre cei care au nevoie de mine, oricum, ca suport moral". Tocmai pentru aceasta a dorit o scoala de infirmerie. Despre deschiderea Cursurilor acestei scoli de infirmerie "Crucea Rosie", Ilustratiunea Romana reda, la 13 noiembrie 1930: "La sediul Societatii Crucea Rosie, in prezenta Majestatii Sale Regina Maria, s-a facut inaugurarea cursurilor scolii de infirmiere. M.S. Regina Maria a fost intampinata la scara de d-nii Bals, presedintele Societatii Crucea Rosie, dr. Costinescu si M. Berceanu. In sala festivitatii, presedintele Bals a rostit un discurs amintind rolul M.S. Reginei in razboi si asigurand-o ca va ramane pururea nestearsa amintirea Sa, care in albu-i costum de infirmiera a adus alinare suferintelor ranitilor in razboi. Prezenta Augustei Mame a ranitilor la deschiderea acestor cursuri dovedeste cat de mult vegheaza Regina Maria asupra destinelor acestei asociatii".

GURA LUMII NU IARTA REGII Aflam ce se petrecea la Cotofenesti in timpul razboiului din volumul III al lui Constantin Argetoianu "Pentru cei de maine amintiri din vremea celor de ieri". Se vorbea ca pe la sfarsitul anului 1917 aveau loc acolo adevarate orgii intre medicii francezi si dame bine cunoscut - totul sub inalta obladuire a majestatii sale regina. Multe din eroinele acestor jocuri ar fi fost, dupa spusele lumii, din cel mai apropiat anturaj al palatului. REGINA MERGEA PE FRONT CU DURERE IN SUFLET... Dupa moartea sotului ei, Ferdinand, in 1927, s-a format o regenta in care Maria nu a fost cuprinsa. Dupa reintoarcerea fiului sau in tara, Regina Maria isi va mentine rolul "decorativ", dupa cum spune academicianul, dar nu va mai avea aceeasi influenta ca pe timpul sotului ei. Totusi pe durata domniei fiului sau Carol al II-lea si pana la sfarsitul vietii sale, regina defila in fiecare an de 10 mai in fruntea regimentului de rosiori. "Regina Maria a Romaniei, strabunica mea, a fost numita la timpul ei Mama Regina", spune principesa Margareta. Ea a mers pe front chiar daca avea o mare durere in suflet: pierderea principelui Mircea, rapus de o boala contagioasa la patru ani. ROLUL PERSUASIV AL MARIEI In vara lui 1918, Romania Mare exista pe teren, povesteste academicianul Dan Berindei. In acest proces de convingere a celor patru mari puteri: Franta, Anglia, Statele Unite si Italia, Regina Maria a avut un rol important. Ea ia calea Occidentului si intra intr-un joc diplomatic de castigare a opiniei publice din Franta si mai apoi din Statele Unite. Lucrul acesta a avut efecte benefice pentru Romania ea fiind astfel acceptata cu noile ei hotare de catre invingatori. Pagini realizate de Oana Vataselu