Locul care inghite vieti

Lu’ Gradistea de Sus ii zice Gradistea de Sus, pentru ca mai e o Gradiste care e de Jos. Mai mult ca sigur ca dac-ar fi sa ma uit pe harta, Gradistea de Sus ar fi mai sus decat Gradistea de Jos, iar evidenta acestei situatii nu este data de altceva decat de denumirile... hmmm... criptice ale celor doua localitati.

In Gradistea de Sus s-a nascut, a pascut vacile si a facut prostii laolalta cu alti copii Fanus Neagu. Dramaturg. Memorialist. Nuvelist. Romancier. Sa vorbim despre Perioada Gradistea in viata lui Fanus Neagu cum am vorbi despre Perioada Albastra la Picasso. Comuna Gradistea se afla in judetul Braila, in Campia Baraganului. Multe, in geografia locala, nu s-au schimbat fata de cum sunt descrise in cartile lui Fanus Neagu, "Acasa", "Dincolo de nisipuri", "Ningea in Baragan", "Ingerul a strigat". Intinderi aride de teren ii sanctioneaza ancestral pe sateni, oferindu-le prea putine posiblitati de subzistenta. Agricultura, agricultura, dar in afara de cateva cereale amarate, altceva nu mai poti face pe-aici. Loc pasnic, personaje bucolice, aproape aneantizate in spatiu.

SECVENTE. Aceleasi intinderi de teren, nu aceleasi papadii, mai mult ca sigur, nu aceiasi cai care pasc cu picioarele din fata legate, mai mult ca sigur, nu aceiasi manji care nu stau mai departe de doi metri de mamele lor legate la picioare. Casele nu sunt viloaie de prost-gust. Gradini ingrijite, cu rasaduri de ceapa verde si rosii. Gaini si curcani violenti. Mai-instaritii au grajduri cu una bucata vita, una bucata cal, una bucata porc. Sau, ma rog, pot fi mai multe. Ca la tara. Daca ai caruta se cheama ca esti baftos si te poti uita, din goana calului, peste umar la ceilalti. Caruta iti confera statut social. Odata intrat in comuna, pe stanga vezi Primaria, pe urma mai mergi ce mai mergi, ajungi la scoala unde a invatat Fanus Neagu. Copiii ne sar din fata ca soriceii din fata pisicii. Parc-ar fi vazut pe dracu’. Desi de natura sa ne stanjeneasca, fuga lor dinaintea noastra e totusi semnul ca pustimea manifesta o oarecare consideratie fata de directorul scolii si de primar (nu stim daca-l cunosc pe acesta, dar mai mult ca sigur ca da, ce mama ma-sii, ca doar e mic spatiul). Diferenta dintre celelalte trei scoli si asta este ca aici s-a imbrancit cu fetele pe culoar, in pauzele dintre ore, Fanus Neagu, "nea Fanus", cum ii zic satenii.

SPATIUL & TIMPUL. Un itinerariu aproape initiatic te ajuta sa-ti deconstruiesti in minte peisajele descrise in cartile lui nea Fanus. Poate ca nu erau chiar asa cum ti le-ai imaginat cand le-ai citit, dar acum, in fata cuaternarelor hartoape, in fata dunelor ramase de la retragerea Apei Buzaului, in fata movilelor cat malu’, ti se pare ca geografia se reinventeaza sub ochii tai.

Aici, Balta cu "bi" mare, aici, Apa Buzaului, acum o intindere mare de pamant mort, care se face mlastina cand ploua, aduce cu un stomac imens care se mesteca pe sine, viata din el, pe oamenii pe care-i inghite, pe vietile lor aproape nefericite, karma de a te fi nascut in acest teritoriu nemilos si nefecund, facand-o sa para un film trist, aici pamantul, aici, lacul Balta Alba, paradigma ontologica a sfarselii, viata exista in oameni, in pamant, se pare ca viata a murit, aici, biserica, aici cimitirul, frigiderul intunecos, redutabil, al trupului secatuit de duh, aici, carciuma, aici bautura ieftina, aici oamenii cu vocile lor.

Tablou cu primavara tarzie si satean din Gradistea pasionat de sah. Dupa o repriza castigata detasat, urmeaza, indeobste, alta. Nimic nu se termina brusc

CARCIUMA, SCENA. Aici, veselia mincinoasa, hahaiala, paharul cu alcool frige gaturile ahtiate, aici, Eminescu, un nene uschit o da pe "Epigonii", aici, lapsusurile inerente, "iara noi, noi, noi", mana ramane in aer, privirea se prinde de tavan ca o ventuza, ireprimabilele legaturi neuronale refuza sa se inchege pentru cateva secunde, transformand o scena dramatica intr-una haioasa, nea Tanase, un actor ratat, "iara noi, noi, noi... noi, epigonii". Simpatica scena, simpatic actorul amendand mistic prezentul. Un nene fara varsta, alt nene fara varsta, alt nene fara varsta populeaza spatiul cu vocile lor tari, aici se moare de ciroza, indeobste, e de inteles, in spatele fericirii afisate strident, sta drama nesatula, o buba mare si canceroasa, hranindu-se avid cu tristetea viscerala a omului de aici. Nu trebuie sa fii un mare filozof ca sa-ti dai seama ca alcoolul e pandantul neimplinirilor umane, tinerii s-au carat in Bucuresti, agricultura e naspa, in definitiv, cui i-ar da prin cap sa blameze nevoia omului de mai bine, batranii s-au resemnat cuminte, isi sapa constiincios gradinile, isi tesala caii, isi hranesc gainile, un copil cu ochi mari alearga pe strada descult, "asa merge si nea Fanus, nea Fanus, cand vine pe-aici, nu exista sa stea incaltat, uite-asa isi sufleca pantalonii si tars-tars, tars-tars, umbla pe strazi". Un nene cu maini noduroase se ofera sa ne plimbe cu caruta "pana colo, la dig", "haidem, dar atunci", ne cocotam in caruta, dupa care, imediat, incepe depozitia, e clar, e oful lui, e oful unui nene care a muncit cati ani de viata n-avem noi "am lucrat treis’cinci de ani si, uite, am o pensie de doua milioane jumate", cuvintele multele ii topaie brownian din gura, nenea isi varsa oful cu spatele la noi, nu-l auzim cum se cuvine, suntem ireverentiosi pentru ca mimam atentia. E drept, e o atentie politicoasa. Doar n-o sa-l pui sa-ti repete mereu. La intervale neregulate de timp si de cuvinte, un nume ii iese rastit din plamani: "Stela Popescu". Ne uitam cu o hahaiala siderata unul la altul. E funny. "Stela Popescu". Daca vede ca ne face sa radem, "Stela Popescu". "Stela Popescu" in sus, "Stela Popescu-n jos". Pe unde te duci, pe unde te-ntorci, "Stela Popescu". Nu draga, nu e nimic anacronic, intr-un tarziu aveam sa iesim din bezna printr-o intrebare proptita justificat "da’ cine, e dom’le, Stela Popescu", "cum cine e, e iapa mea, cin’ sa fie", pe urma face iar "Stela Popescu", aici, in Gradistea, toata iapa e Stela Popescu, "am o scroafa, si p-aia tot Stela Popescu o cheama", o asociere obraznica dintre un nume celebru si un animal?, n-am zice, am zice mai degraba ca Stela Popescu e o paradigma, ma-ntreb dac-as fi Stela Popescu, cum as reactiona, probabil ca m-ar busi rasul; normal, nu?

Nea Tanase, actorul satului, dovada vie a faptului ca viata e o scena. Prin extensie, carciuma poate avea aceeasi utilitate

RADARUL. Strazile nu sunt toate asfaltate, dar asta-i farmecul locului. Hartoapele ne strica armonia interioara. Incepe iar "treis’cinci de ani am muncit si am doua milioane jumate pensie", pe urma mai bodogane ininteligibil "Stela Popescu, brrr", vine ploaia, ii comunicam rezultatul uitatului pe cer, "Nu vine nici o ploaie, iti zic io, ca traiesc aici de saptezeci de ani, stiu eu cand ploua si cand nu ploua", ne-o taie dictatorial, el stie, el cunoaste, indeobste, orgoliul meteorologiei, intalnit la majoritatea oamenilor de la tara, e evidenta irefutabila a orgoliului ca apartii locului, ca esti familiarizat cu matele lui, "Stela Popescu, tu ramai aici", face cu un gest magistral. Lumea vorbeste cu respect despre nea Fanus, "Cand venea pe-aici, nea Fanus facea, nea Fanus dregea, acuma nu mai vine, adica vine, da’ foarte rar, sa zicem o data pe an", stie el, nenea, cel poreclit "Radar". Nimic de mirare in faptul acesta, cata vreme "Radarul" se cunoaste cam cu toti, "ce faceti, fetelor, petrecere?", se adreseaza unei adunari de babute care zambesc stirb, "hai salut Victore", face larg cu mana, inspre un satean, "ce faci, ba, ’andicapatule", "e baiat bun, da’...", si pe urma iar bolboroseste ininteligibil. In ciuda vehementei predictii meteorologice a "Radarului", ploua. O satisfactie marunta ne mangaie orgoliul. Bun-ramas!

"Treis’cinci de ani, treis’cinci de ani am muncit, da’ am muncit, nu m-am incurcat, acuma am o pensie de doua milioane jumate; zi si dumneata daca poti face ceva cu doua milioane jumate pensie, ca eu n-am nici o idee. Stela Popescu, tu ramai aici, vin imediat. Brrrr. Trei’cinci de ani de munca si pentru ce? Am si eu un nepot la Bucuresti. Ma mai duc la el din cand in cand. Baiat bun." - Radarul din Gradistea