Amintiri din prezent
de ADRIANA OPREA POPESCU
Olga Racovita, nepoata unuia dintre cei mai mari "boieri de tara" pe care i-a avut Romania, locuieste pe strada Occidentului. La 90 de ani, are agenda tot timpul incarcata. Fosta profesoara de limbi straine da meditatii, primeste sau pleaca in vizite. Ne-am intalnit intr-o dimineata de joi, de Ziua Nationala a Romaniei. Am avut noroc, pentru ca tocmai intr-o zi ca aceasta, de suflet, am putut evada, pret de cateva minute, in Romania de la inceputul secolului trecut. Intreaga
casa a doamnei Racovita e decorata cu piese de mobilier vechi. Peretii sunt impodobiti de tapiterii brodate, manuscrise inramate si tablouri de familie, cu valoare sentimentala. Pe un birou lumineaza o tipsie de arama, avand incrustata in adanc capul de bour moldovenesc. Pe un altul, la etaj, troneaza un samovar care a supravietuit vremurilor guvernate de apometre. Doamna Racovita incepe sa ne explice pe unde se puneau carbunii si cum se incalzea apa. Ne vede pesemne ochii mariti de uimire si adauga razand: "acum, daca n-am apa calda la robinet, e dezastru". E ultima dintre descedentii directi ai boierului P.P. Carp. Numele neamului va pieri o data cu cei doi frati ai ei. Iar locul de pe strada Occidentului, in care s-a ascuns o farama din Romania secolului trecut, va disparea si el, inghitit de timp.