Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut în localitatea Brâncoveni de prin părţile Romanaţiului, Constantin Brâncoveanu a fost ctitor al multor biserici şi mănăstiri asemenea strămoşului după tată, Sfântului Voievod Matei Basarab. "A purtat grijă pentru toţi românii din cele trei principate şi în special pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie şi o moralitate ireproşabile, tată a unsprezece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, a întrecut pe toţi domnii creştini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi şi al sfetnicului Ianache Văcărescu", spune părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş de cult în care se găseşte mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Unsul
Dintre toţi nepoţii pe care i-a avut, domnitorul Şerban Vodă Cantacuzino îl iubea cel mai tare pe Constantin Brâncoveanu, iar pe patul de moarte i-a încredinţat pecetea domnească. După moartea acestuia, boierimea şi dregătorii ţării i-au cerut lui Constantin Brâncoveanu să primească domnia Valahiei. "El spunea că este de ajuns ceea ce este şi ceea ce i-a dat Dumnezeu, primind după multe stăruinţe scaunul domnesc, ştiind că este vrerea ţării ca să-i apere credinţa şi să-i asigure liniştea şi pacea. A fost uns domn de către mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie. Primul lucru pe care l-a împlinit a fost să continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti, din 1688, monument de limbă românească, pe înţelesul tuturor românilor din toate provinciile ţării. Toată domnia sa de peste 25 de ani a fost vreme de pace, ţara nu a cunoscut război, deşi era înconjurată de trei imperii puternice care o vrăşmăşeau – cel rusesc, cel otoman şi cel habsburgic. În acest răstimp Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu a făcut să înflorească credinţa prin ctitorirea sfintelor lăcaşuri de închinare, cultură, prin tipărirea multor cărţi, mai ales religioase şi de artă, sub toate aspectele ei, creând un stil arhitectural românesc, care îi poartă şi numele, stilul brâncovesc. A purtat grijă aleasă, râvnă şi dragoste sfintelor lui Dumnezeu biserici, atât în ţară, cât şi în întreaga lume ortodoxă. Dar mai mult decât toate a iubit Vodă cele două lăcaşuri de suflet ale sale: Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti şi Mănăstirea Hurezi din Judeţul Vâlcea. A întemeiat tipografii la Bucureşti, Snagov, Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea, având un sprijin devotat în Marele Ierarh şi Sfânt Antim Ivireanul".
Bănuit că ar trata pe ascuns împotriva lor cu habsburgii şi ruşii şi invidiat pentru averea pe care o avea, otomanii i-au pus gând rău. Au contribuit şi uneltirile rudelor sale, Cantacuzinii, care râvneau tronul. "La 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost prins de către turci şi i-au fost jefuite averea şi bunurile familiei. Vodă Brâncoveanu întâmpină cu demnitate şi tristeţe aceste mari încercări, pe care le consemnează în ultima sa scrisoare adresată Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): «Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa». La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tenebroasa închisoare Edicule, a celor şapte turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. Brâncovenii au fost supuşi la torturi inimaginabile. Suferinţele şi chinurile lor au continuat pentru toţi şi după mutarea lor la închisoarea Bostangi Basa, destinată demnitarilor turci. La torturile nesfârşite se adăugau şi pârele din ţară, ale Cantacuzinilor, ce alimentau lăcomia turcilor, care considerau că domnitorul, supranumit de ei «Altn Bei», poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Sfântul Voievod împlinea 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de căsnicie cu Doamna Maria, a fost scos din temniţă dimpreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache şi duşi la locul unde vor primi cununile muceniciei", adaugă părintele profesor.
Andrea Memmo, plenipotenţiarul Veneţiei la Înalta Poartă, descrie într-un răvaş emoţionant momentul mazilirii: "Duminică, 15 august, de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru baieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al Brâncoveanului răsună şi zice înspăimântat de această însultă: «Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!». La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, domnul Brâncoveanu, al cărui cap a cazut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În urmă ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, până-mi tremură când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropie de al părintelui, părând a-l îmbrăţişa!".
Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi au cules din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Camariotissa de pe Insula Halki, zidită de împăratul Ioan al II-lea Paleologul şi refăcută de Sfântul Constantin Brâncoveanu", mai spune părintele Emil Nedelea Cărămizaru.
Soţia domnitorului, Maria, şi ceilalţi membri ai familiei rămaşi în viaţă au rămas închişi la Constantinopol până în martie 1715, fiind apoi exilaţi la Kutai, pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, până în 1716. Atunci au fost eliberaţi şi au putut reveni în Ţara Românească. În anul 1720, doamna Maria a adus în ţară osemintele muceniceşti ale soţului său, acestea fiind înmormântate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. "Pe lespedea de marmură albă de deasupra mormântului, împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc, nu este precizat numele voievodului, pentru că turcii nu îngăduiau acest lucru unui condamnat la moarte pentru «hainie» (trădare). Deasupra mormântului doamna Maria a aşezat o candelă de argint, filigranată, pe care era scris în slavoneşte: «Această candelă ce s-au dat la Sfenti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constandin Brâncoveanul Basarab Voievod şi iaste făcută de doamna măriei sale, Maria, carea şi măria-sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aice să i se odihnească oasele, iulie 12 zile, 7228 (1720)». Ce-ea ce este de asemenea important de consemnat este faptul că locul de îngropăciune al voievodului a fost cunoscut la început în familie, iar cu timpul acest adevăr a fost cunoscut întrucâtva şi în obştea Bucureştiului. La 22 de ani de la aşezarea osemintelor Sfântului Constantin în cripta Bisericii Sf. Gheorghe Nou, la 20 iulie 1742, nepotul său «Costandin Basarab Brâncoveanul, Biv Vel Stolnic», care închina Mănăstirii Sf. Gheorghe Nou o moşie, care îi rămăsese «de la fericitul întru pomenire moşul mieu Costandin Vodă Brâncoveanu», arătând de asemenea că bunicul său la acest «sfânt lăcaş nu numai ctitor desăvârşit iaste», ci aici «şi oasele fericiţilor întru pomenire moşilor şi a tot neamul nostru sunt astrucate». Această mărturie întăreşte ceea ce doamna Maria consemnase pe candelă", subliniază părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru.
Lumină se face în anul 1914, când se împlineau 200 de ani de la martiriu, atunci când istoricul Nicolae Iorga a cerut Parlamentului României ca ziua de 15 august să fie comemorată după cuviinţă în memoria voievodului Martir Constantin Brâncoveanu. "La începutul lunii iulie a aceluiaşi an, istoricul Virgil Drăghiceanu publica un articol despre candela de deasupra mormântului brâncovenesc şi inscripţia ei, care arată răspicat că osemintele voievodului sunt în Biserica Sf. Gheorghe Nou. Dascălul bisericii de atunci, Ion Ungureanu, afirma că el este cel care a descoperit candela cu inscripţia ei. Comisiunea monumentelor istorice a luat hotărârea de a cerceta mormântul voievodal din partea dreaptă a sânului Bisericii Sf. Gheorghe Nou. În decembrie 1932 au avut loc cercetări arheologice care au atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se află osemintele voievodului mucenic pentru Hristos Constantin Brâncoveanu", adaugă părintele profesor.
Cercetări. Canonizare
"S-a format o comisie de medici specialişti, condusă de prof. dr. N. Minovici şi prof. dr F. Rainer, care a făcut expertiza osteologică şi au descoperit o tăietură pe a cincea vertebră cervicală, datorată lovirii cu un corp tăios, arătând că atât craniul, cât şi scheletul au aparţinut unui bărbat viguros. De faţă la scoaterea osemintelor din mormânt a fost însuşi primul patriarh al României, Miron Cristea. În 17 februarie 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sfintele oseminte ale voievodului să fie reînhumate tot în Biserica Sf. Gheorghe Nou, iar într-o altă şedinţă, la începutul lunii aceluiaşi an, s-a hotărât ca înhumarea să aibă loc în anul 1934, când se împlineau 220 de ani de la martiriul domnitorului. Moaştele au fost puse într-o raclă de lemn, înfrumuseţată cu elemente decorative brâncoveneşti, lemnul fiind luat dintr-un bătrân stejar din curtea palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia. Aproape un an şi jumătate a stat sicriul cu sfintele oseminte în sfântul altar al Bisericii Sf. Gheorghe Nou", spune părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, subliniind faptul că, într-o amplă procesiune religioasă, la 21 mai 1934, sicriul cu osemintele voievodale a fost coborât în mormântul de unde fuseseră dezgropate. Ideea canonizării Sfinţilor Martiri Brâncoveni a fost lansată la şedinţa Sfântului Sinod prezidată de Patriarhul Miron Cristea, la 30 noiembrie 1934. După 58 de ani, în zilele de păstorire ale părintelui Patriarh Teoctist, Sfântului Sinod al BOR avea să aprobe trecerea în rândul sfinţilor a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a ginerelui său, vistiernicul Ianache Văcărescu, stabilindu-se zi de praznic 16 august.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români
Citește pe Antena3.ro
