Masinile romanilor

Masina, prietena mea

Daca as avea o masina, i-as pune un nume frumos, as alinta-o toata ziua, as avea grija sa nu se inece cu cine stie ce carburant care nu ii este recomandat. As imbraca-o in puf sa nu o zgarie nimeni si as lua-o cu mine peste tot pe unde m-as duce. Daca as putea sa imi cumpar o masina, as vrea sa fie rosie. De ce? Pentru ca imi da un sentiment de bucurie si de fericire culoarea aceasta, un sentiment de putere si, chiar daca as face orice ca masina mea sa nu incapa pe mainile hotilor, as fi mandra ca ea, rosioara mea, ar iesi in evidenta oriunde ar fi parcata. Ce marca prefer? Pai, nu stiu. Odata am vrut sa imi cumpar un trabant. Ce? De ce radeti? Poate ca v-a trecut pe la urechi ca familia mi-a spus ca ar fi sub demnitatea mea sa conduc asa ceva. "Nu ai decat sa te urci tu in ea, ca pe noi nu ne prinzi", imi spuneau cu totii. Si eu, de parca m-ar fi nascut mama intr-o masina de lux, am cazut in plasa lor si am ratat afacerea. Lasa, ca e mai bine pentru demnitatea mea sa-mi stea permisul de conducere in vitrina, ca un trofeu, nefolosit si prafuit si probabil, in scurt timp, expirat. Familia mea nu a inteles ca pentru mine masina nu era ceva de lux, ci un obiect absolut util, necesar. Ca pe vremurile acestea eu trebuie sa ma misc repede si, mai ales, nu a inteles, asa cum au inteles 72% din romani, ca automobilul, in zilele noastre, este o necesitate, nu un lux, si in anumite conditii poate fi cel mai bun prieten al omului.