x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Militarie cadentata

Militarie cadentata

de Andreea Sminchise    |    23 Oct 2006   •   00:00
Militarie cadentata
CANTECE SOLDATESTI
La romani, plecarea in catanie a reprezentat dintotdeauna un ceremonial insotit de cantece specifice.

Doinele de catanie au fost primele care i-au insotit pe recruti in drumul lor spre a deveni barbati. Ele s-au transformat, in timp, in manele sau piese rock, dar au marcat mereu un timp istoric si au pastrat in versuri revolta tinerilor fata de sistemul care-i despartea de familii si de viata-n civilie.

ISTORIE. Prima referire din istoria literaturii romane cu privire la cantecul de catanie este facuta de Bogdan Petriceicu Hasdeu in lucrarea "Cuvinte den batrani". Scriitorul sustine ca ar fi citit pe un exemplar din "Psaltirea" lui Dosoftei cateva versuri de vitejie, care i-ar apartine lui Stefan cel Mare: "Hai, frati, hai, frati,/ La navala dati,/ Tara v-aparati,/ Crucea v-aparati".

La randul sau, Eminescu a cules cantece de catanie la Viena, de la Ioan Slavici, Miron Pompiliu, pictorul Isopescu, Vasile Bumbac, presedintele societatii Romania Juna, ca si de la multi alti ardeleni si bucovineni aflati la studii. "Cantecele de catanie erau interpretate de membrii societatii Romania Juna la intruniri sau la un pahar cu vin. Eminescu a folosit cateva dintre aceste cantece si in basmul «Calin nebunul». Cele trei fete rapite de zmeu interpreteaza tustrele cate un cantec de catanie", declara prof. univ. dr. Ion Rotaru.

Pe acest tipar vechi, cantecul de catanie s-a dezvoltat, iar versurile s-au adaptat si ele vremurilor. Desi e mai mult un cantec de vitejie, "Treceti batalioane romane Carpatii", a fost fredonat de multe generatii de militari in termen. "Treceti batalioane romane Carpatii, la arme cu frunze si flori/ V-asteapta izbanda, v-asteapta si fratii cu inima la trecatori."

DIN BATRANI. Cantecele de catanie din batrani au fost adunate de artistul popular Grigore Lese si reprezinta adevarate comori ale folclorului. In Ardeal s-au pastrat strigaturile pe care artistul popular le-a introdus in cantecele sale: "Io ma duc mandra ma duc, in catane nu la plug/ Io ma duc mandra-n catane, tu ramai si spala haine/ Io de-aici ma duc cu dor, cum mere luna pin nori/ Io de-aici ma duc cu jele, cum mere luna pin stele".

MANELE DE CATANIE. La inceputul anilor ’90 insa, alte versuri faceau furori printre proaspetii recruti. "S-a marit armata" si "In ziua liberarii", ale formatiei Albatros, au fost preluate mai tarziu de "Fata Morgana". Piesele au avut un succes nebun la public. Chiar daca astazi sunt considerate primele forme de manele romanesti, ele sunt cunoscute de toti cei care au facut armata dupa Revolutie. Si acum mai sunt proaspeti recruti care fredoneaza in drum spre incorporare: "Stau in unitate, fac taras pe coate/ Fac sectoare si plantone, pan’ la liberare..."

PE ENGLEZA. Generatiile de recruti de la mijlocul anilor ’90 mergeau la incorporare pe muzica celor de la Status Quo. "In The Army Now" era o melodie despre tinerii americani care se inrolau pentru o cauza pe care nu o intelegeau - razboiul din Vietnam - si erau invatati sa urasca, sa ucida si sa strige ca "isi apara patria". A fost un "imn" pentru multe serii de militari in termen romani, desi versurile nu aveau nici o legatura cu "catania" autohtona.

OPERA ROCK. In pas cu evolutia muzicala, dar si cu transformarile din sistemul militar, trupa Vama Veche a dat lovitura cu un intreg album dedicat parcursului unui tanar in catanie. Andrei, protagonistul operei rock "Am sa ma-ntorc barbat", traieste o drama din cauza unui sistem decupat din absurdul absolut. Tanarul sfarseste tragic, tragandu-si un glont in tampla, dupa umilintele indurate din partea prietenei, colegilor si a superiorilor.

Dupa punerea in scena a operei rock de la Teatrul National, cei de la Vama Veche au declarat pe site-ul oficial al trupei: "Albumul si spectacolul «Am sa ma intorc barbat» reprezinta pozitia si protestul nostru fata de un sistem care a esuat in repetate randuri. Credem cu putere in necesitatea desfiintarii serviciului militar obligatoriu."
×
Subiecte în articol: editie de colectie catanie