Orfelinatele disperarii

In unele orfelinate tortura intrase in programul zilnic. Copiii de 6 ani erau calcati in picioare de cei mari, trimisi sa cerseasca sau violati.

Rair Chirita, de 21 de ani, a fost abandonat de mama sa, care a sters-o mai pe urma din tara. Bunica nu a mai putut sa-l creasca si, la 3 ani, l-a abandonat la leaganul de copii. Statul i-a fost "parinte" lui Rair pana in ziua de astazi, pentru ca, zice el, "mama e prostituata si tatal meu e un om rau". In 1986 ajungea la o Casa de copii pentru prescolari. Era prea mic pentru a-si aduce aminte acum foarte multe amanunte din vremea aceea. Insa o singura imagine i-a ramas intiparita in minte: o femeie imbracata in halat, o ingrijitoare, il dadea cu capul de o cada. De ce? Nu mai tine minte.

DREPTURI. Niculae Dragomir, de 23 de ani, a fost lasat in maternitate de parinti. Isi aminteste ca la Casa de copii pentru prescolari, "gradinita" cum ii zic cei care au trecut pe acolo, stateau aliniati, si o tanti ii spala cu matura pe toti copiii deodata. Dupa care, ii aseza pe cimentul rece, pe niste prosoape, si-i lasa la zvantat. Era un frig de le clantaneau dintii. Tasha, altul, a facut "gradinita" langa Hala Traian. Nu are astfel de amintiri urate. Zice cu pofta, accentuand fiecare silaba: "Era frumoooos!". A fost frumos atunci cand a intrat in sala de mese si a gasit pe scaunul lui un ursulet de plus, a fost frumos cand o ingrijitoare iubita de copii i-a amenintat ca pleaca fiindca sunt obraznici. Dar au iesit ei toti dupa ea afara, in noapte, si au strigat-o sa stea. Si ea s-a induplecat.

Adevaratul calvar incepea o data cu intrarea in Casele de copii pentru scolari. Nicu, Cristian si Rair au fost colegi la Casa de copii nr.3 din Bucuresti.

Intr-o zi, in anul 1996, un grup de tineri care ziceau ca sunt de la "Salvati copiii" le-a povestit celor de acolo ca in Romania minorii au drepturi. Cand capetele calcate in picioare de colegii mai mari au auzit de expresia "drepturile copiilor" s-au uitat la "propovaduitori" ca mata-n calendar. "Drepturi? Stiam pana atunci ca aveam un singur drept: sa o incasam si sa tacem, sa nu o incasam si mai tare", povesteste Nicu.

TORTURA. Dupa Revolutie pana prin 1996 nu se schimbase nimic din ce era pe vremea comunismului. Cea mai grea mostenire pe care o lasase regimul in Casele de copii erau "asistatii" - un Bau-Bau al copilariei lor. Asitatii erau acei orfani crescuti in Casa de copii ramasi acolo chiar daca depasisera 18 ani. "Ei cica trebuia sa ne supravegheze. Ne trimiteau la cersit. Ce aduceam intra in buzunarele lor, in afara de suma pentru pachetele de tigari date femeilor din conducere ca sa inchida ochii".

ASISTATII AVEAU UN OBICEI. In fiecare dimineata desteptau copiii si, indiferent ca aveau 7 sau 12 ani, ii puneau la zid unde trebuia sa stea in maini, cu capul in jos si cu picioarele in sus. Si stateau micutii ori pana li se facea rau si lesinau, ori pana se milostiveau "dumnezeii lor" si le dadeau liber. Asistatii "se distrau" jucand fotbal cu capetele celor mai mici: ii punea la pamant si ii loveau. Nu trebuia sa existe neaparat o vina a celor batuti, oricum se gasea ceva: "Ba, te-ai luat de ala micu’, ba de ce nu dormi". Ingrijitoarele inchideau ochii la acest macel. "Intr-o zi eram batuti pe hol. Am vazut o ingrijitoare venind spre noi. Nu s-a oprit, a trecut linistita mai departe. Si ma gandeam atunci «Doamne, ce bine e de copiii ei ca nu pateste ce patam noi!»", povesteste Rair. Daca un batut-mar se plangea cuiva din personal, i se raspundea: "Lasa, ca nu mori!".

Si mai aveau o pasiune acesti asistati. Sa-i puna pe cei mici sa se bata intre ei. "Te asezau in fata unuia si ziceau sa dai cu palma in el. Daca dadeai cu mila, te loveau ei cu toata puterea".

FETITA LOR? "Dupa ’80, cand s-a strans surubul la mancare si la haine, atunci s-a inrautatit si personalul orfelinatelor. Nu mai conta ala de la camin, ci numai familia ta de acasa. Luai de aici mancare si duceai la ai tai", gaseste o explicatie Andrei, de 34 de ani. A ramas orfan de ambii parinti, si la 6 ani a fost adus de unchi la Casa de copii. "Mai tarziu am vazut ce au patimit unii prin puscarii comuniste... numai ca ei au patit-o la 30-40-50 de ani... Au ajuns in puscarii si pentru ca s-au razbunat unii pe altii. Dar eu, la 6 ani, trebuia sa stau in pozitie de drepti la 5 dimineata. Ce vina aveam ca parintii au murit si ca am fost aruncat in acel orfelinat?!"

Erau putine cai de a iesi din infern. "Daca erai norocos, puteai sa le devii simpatic si atunci erai protejatul lor: erai fericit. Dar, de obicei, cand deveneai simpatic, ajungeai si fetita lor", sustie Cristian Marin. Cristi a fost abandonat pe patul de spital. De acolo a ajuns la o casa pentru prescolari si, in cele din urma, la Casa nr. 3. Provine dintr-o familie cu sapte frati, din care numai el a fost dat la stat. Mama, pe care a cunoscut-o abia la 14 ani, nu mai avea cum sa-l mai tina si pe el.

Mancarea din orfelinat era "mancare de porci". "O ciorba de te uitai prin ea si o fasole cu scaieti, daca mancai unul din ala cu spini, ala erai". Pe vremea comunismului, primeau dimineata doar atat: o felie de paine cu o felie de branza. Daca era si ceai, zice Niculae Dragomir, era zi mare. Nicu si-a trait copilaria intre suturile asistatilor- supraveghetori. Acum, la 23 de ani, s-a facut supraveghetor. "E adevarat ca cei care dadeau in noi dadeau pentru ca si ei fusera batuti la vremea lor. Dar acum nu mai e ca atunci. Nu mai e voie. Chiar am intalnit ingrijitoare care zicea: «Uite acum daca va ma mai ating de voi, sunt pedepsita!»", povesteste tanarul.

PROGRAM. Pe vremea comunistilor, iesirile in oras erau mai rare de cat vizitele strainilor. Din cand in cand erau dusi in tabere la munte si atunci erau cei mai fericiti: trezitul de dimineata, facutul bagajelor era o adevarata sarbatoare. In rest, programul era ca la puscarie: dimineata trezire, tortura aplicata de asistati, micul dejun, mersul la scoala, masa de pranz, somn, trezirea si apoi facutul temelor. In unele seri se mai adunau la singurul televizor din unitate. Doua sute de copii se ingramadeau intr-o camera de 8 pe 8 sa se holbeze la ecranul alb-negru al aparatului ferecat intr-un dulap de fier, ca nu cumva sa puna careva mana pe el.

Pana in 1989, strainii nu aveau acces in orfelinate. Se nimerea din cand in cand insa cate unul care sa treaca de gardul Casei de copii si sa imbogateasca meniul copiilor. "Venea din cand in cand o protestanta care ne aducea ciocolati din strainatate. Mamaaa, ce bune erau! Aveam fiecare cate una. As fi dat 30 de gustari pentu una din aia", povesteste cu pofta Rian. Si acum, dupa 15 ani, amintirea gustului acelei ciocolate topite in gura il vrajeste. A ramas mica lui bucurie pe care si-o cumpara cu 14.000 de lei.

In orfelinate, toti copiii erau imbracati la fel: aceleasi tricouri si treninguri ponosite, aceiasi pantofi scalciati mosteniti din generatie in generatie. A si ramas vorba, dupa ’89, pentru cei imbracati identic: parca ati fi de la Casa de copii

Cei care primeau cadouri din afara trebuiau sa le ascunda bine, sub saltelele patului. Chiar daca era doar un caiet dictando sau un tricou carpit, nu stiai daca sa te bucuri sau sa plangi dinainte pentru bataia pe care o puteai lua de la cei mai mari - Amintiri despre casa de copii

EVOLUTIA NUMARULUI DE NOU-NASCUTI

ORFELINATE AGLOMERATE. In anul 1989, existau in toata tara 179 de Case de copii, se arata intr-un studiu UNICEF "Situatia copilului si a familiei in Romania". Cele mai multe erau foarte aglomerate, gazduind in medie cam 400-500 de copii, unele ajungand pana la 700 de minori. Copiii erau inpartiti in grupe de cate 20-30, fiecare cu o educatoare. Dormitoarele erau construite pentru 20, 30 si chiar 50 de paturi. Tot in anul 1989, numai in leaganele pentru copii de pana in 3 ani, existau 11.000 de copii, precizeaza acelasi studiu. LEGE PENTRU LEAGANE Legea nr. 3 din 10.07.1978 privind asigurarea sanatatii populatiei arata ca leaganul de copii avea urmatoarele obligatii: "asigurarea masurilor necesare pentru prevenirea si combaterea bolilor, in special a celor transmisibile, asigurarea alimentara rationala si individualizata, precum si folosirea de mijloace specifice pentru cresterea rezistentei si intarirea organismului copiilor, asigurarea unui program educativ, complex, adaptat fiecarei grupe de varsta, in vederea stimularii dezvoltarii sanatoase a copiilor si insusi intreprinderile igienice adecvate varstei". SANSE MARI SA MORI COPIL! In anul 1979, din numarul total al mortilor din Romania, 13% erau copii pana in 4 ani, se arata intr-o evidenta a Centrului de Calcul si Statistica Sanitara al Ministerului Sanatatii. Speranta de viata la varsta de 0-4 ani era mai mica decat pentru categoria de varsta 80-84 ani (doar 11%).