Pana de Birlici

A jucat in Teatrul lui Birlic doua stagiuni. Dupa un timp, l-a invitat pe fostul patron sa joace piese la Teatrul Radiofonic. Acum sta pe Strada Grigore Vasiliu-Birlic, la numarul 9.

Intamplator sau nu, strada pe care Ion Vova sta de-o viata a primit, in 1993, numele lui Birlic. M-am dus acasa la Domnul Radio (porecla data de admiratori) pentru a-l invita la un pahar de vorba.

TANARUL BATRAN. Soarele se indurase sa mai iasa din inchisoarea norilor, asa ca ne-am indreptat spre o terasa, la cateva strazi de Birlic. Am trecut pe langa un gratar pe care se zbateau sfaraind niste mici mari, ne-am asezat la o masa rasfatata de razele soarelui si am comandat o cafea. Pana ne-a venit comanda, Ion Vova a inceput sa mi se prezinte: "Eu am fost actor de comedie. Daca jucam drama, dadea faliment! Am trait in lumea teatrului. Am inceput de prin ’38. Am fost coleg cu Beligan la Conservatorul Regal de Arta Dramatica. Am fost partenerul doamnei Lucia Sturdza Bulandra, in piesa lui Emile Zola «Th...r"se Raquin»…

La 26 de ani jucam rolul unui batran de 70 de ani… Am trecut si pe la Teatrul lui Birlic, Colorado. Am jucat in vreo trei-patru piese, in doua stagiuni. Am prins si un turneu. Imi aduc aminte ca eram prin Moldova, si unul dintre actorii batrani s-a imbolnavit asa de rau, incat nu mai putea sa vorbeasca. Biletele se vandusera, piesa trebuia dusa pana la capat! Toata lumea se intreba cum o sa rezolve Birlic problema. Eu, care stiam ce-mi poate pielea, i-am zis: «Domnule director, joc eu rolul batranului». Am reusit sa-i demonstrez, la repetitii, ca puteam sa acopar rolul. Asa am salvat spectacolul. Birlic era tare fericit! Nu stia ce sa-mi mai faca. M-a plimbat cu trasura, m-a dus la restaurant. Iar la urmatoarea premiera, m-a distribuit tot intr-un rol de batran!".

PE LINIA PARTIDULUI. Au sosit cafelutele. Am savurat in liniste licoarea amaruie, "imbunatatita" cu miros de mici. Dupa cateva minute, Vova a revenit la subiectul principal: "Birlic era un om generos, nicidecum un patron sever. Facea trasnai mari! Nu era apatic ca Timica. A facut o gluma tare buna pe vremea regimului comunist, cand era directiva aceea cu linia partidului. Eram intr-un tren. Birlic i-a spus insotitorului de vagon sa inchida toate WC-urile din tren. Artistii se mirau de cererea patronului. Dar el a dat urmatoarea explicatie: «Domne, n-avem voie sa ne c… pe linie!».

Noroc ca nu s-a gasit cineva care sa-l parasca!". Aici Vova s-a oprit. Avea nevoie de o pauza de ras. Inainte de a trece mai departe, o mica precizare: Teatrul Colorado isi avea sediul la subsolul blocului "Continental", imobilul in care a murit Toma Caragiu la cutremurul din 1977. Daca la inceput Domnul Radio era putin acru (asa cum ii place sa se descrie), acum se indulcise de-a binelea. Probabil si datorita faptului ca soarele se asezase la masa cu noi. "E bine, e foarte bine. Ce sa-ti mai zic eu?… Sa-ti spun cum a intrat Birlic in scena. S-a prezentat la Teatrul din Cernauti, fiind student la Drept, pentru a castiga niste banuti de buzunar din figuratie. Numai ca s-a intamplat ca regizorul sa fie in pana de un actor. Iar Grigore Vasiliu s-a nimerit la locul potrivit si a primit rolisorul. De acolo i s-a tras! Directorul teatrului era Victor Ion Popa, care l-a pus sa joace pana i s-a dus buhul. Si uite asa Sica Alexandrescu l-a momit sa vina in Bucuresti, ca sa joace in piesa «Birlic»."

CAND ACTOR, CAND ELECTRICIAN. Vova s-a oprit cand a vazut-o pe chelnerita cu un peste pe tava. "Serviti?". "Nu, multumim", i-a raspuns el taios. Mai tarziu mi-am dat seama de ce refuzase: ca sa nu ne stea pestele-n gat! Domnul Radio a zis zambind: "Va sa zica am fost angajatul lui Birlic, iar apoi l-am invitat eu pe el sa joace la Teatrul Radiofonic… Era foarte bun pentru microfon, modulatia glasului sau avea o particularitate aparte. Avea foarte multe nuante si inflexiuni in vorbire. Avea o coloratura a lui pe care a folosit-o si in teatru. Pe vremea aceea tot ceea ce facea radioul era de foarte buna calitate.

Ion Vova, "dirijorul" undelor vazduhului

Am muncit mai mult de 55 de ani in radio. Si n-am fost membru de partid pentru ca n-am vrut. Dar am muncit atat de mult, incat eram apreciat. Pe langa regie, faceam de toate. Odata, un coleg m-a intrebat: «Mai nene Vovo, dumneata cand maturi?». Asta mai lipsea sa fac, ca in rest… Furam meseriile, pentru ca ma simteam bine. Nu pentru ca as fi avut vreun avantaj material… Cand jucam la teatru, eram si electrician, ma ocupam si de decor. La un moment dat, am fost intrebat de un coleg, care ma vazuse la repetitii pe scena, cu ce ma ocup eu de fapt. Faceam atat de multe, incat nu-i venea sa creada ca sunt si actor. In ’77 am iesit la pensie si n-am ramas acasa nici pana in ziua de astazi. Am 89 de ani si n-am parasit radioul. Fara el as muri. Cu ajutorul teatrului radiofonic s-au format multi copii, printre care Eugen Cristea, regizorul Colceag si multi altii care acum s-au bagat in cultura". Timpul s-a scurs si o data cu el s-a golit si ceasca in jurul careia s-a invartit conversatia noastra. Vova, care ramane marele "dirijor" al undelor vazduhului, a refuzat sa serveasca pranzul, pentru ca se afla cu treaba la terasa. Trebuia sa vorbeasca despre Birlic, nu sa se rasfete cu un somn. Mi-a zambit cand si-a dat seama ca intelesesem de ce a acceptat sa bem doar o cafea. Inainte de a ne ridica de la masa (satui datorita povestilor), l-am intrebat daca astazi mai avem nevoie de un Birlic. "Avem nevoie de multi. Suntem in pana. E foarte trist sa vezi cum dispar toate valorile si altele nu se mai nasc." Acesta a fost raspunsul care a dat tonul de plecare. Ne-am luat la revedere de la gratarul cu mici si am pornit agale spre Strada Birlic.

Vova mergea atat de incet, de parca fiecare pas al sau implora timpul sa mai traga din cand in cand pe dreapta. "Am avut norocul sa traiesc in perioada cea mai buna a teatrului. Domnisoara, sa nu uitati niciodata: viata e o piesa de teatru si trebuie sa-ti joci foarte bine rolul. Cu putin umor, reusesti sa-ti joci viata foarte bine pana la capat..." Mi-am dat seama ca Vova tocmai imi impartasise secretul celor 89 de ani ai sai. Dar cum pamantul e rotund, am ajuns de unde am plecat. Pe Grigore Vasiliu-Birlic nr. 9.