Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ASA-I IN TEATRU
Odata s-a intamplat ca Birlic sa aiba un "catindat" serios la numararea sutelor de hohote de ras din sala teatrului de revista. Miau, miau, miau...
Mi-au curs atatea lacrimi de ras cand am auzit povestea lui Aurel Storin (secretarul literar al Teatrului de revista "C. Tanase"), incat aveam nevoie de colacul de salvare. Era pericol de inec. Eu am scapat, dar dumneavoastra, cei care ne "cetiti", aveti mare grija. Pentru orice eventualitate, sa aveti pe cineva prin preajma.
STAPANA. "Teatrul de Revista «Constantin Tanase» a decis, la sfarsitul anilor â60, sa monteze, la Sala Savoy de pe Calea Victoriei, farsa «Birlic», scrisa de Arnold si Bach, memorabila mai degraba prin destinul actorului care o interpretase, decat prin ea insasi. Din distributie mai faceau parte, alaturi de Birlic, Petre Stefanescu-Goanga, Nicolae Gardescu, Nanci Birlic si cativa tineri actori de revista. Repetitiile le-a inceput Sica Alexandrescu dar, in urma unor mici neintelegeri - mai intotdeauna intre actorii mari, neintelegerile sunt mici - acestea au fost preluate si duse la capat de Birlic insusi. Era o vara torida care topea asfaltul sub pasi. Dar publicul - iubitor de comedie si de Birlic - umplea sala care, seara de seara, devenea un fel de baie de aburi. Rasul rezista, ca un metal nobil, si la temperaturile cele mai inalte. Intr-o seara, pe scena a aparut o pisica. Nu se stie de ce, nu se stie de unde... Statea cuminte pe un fotoliu - pisica de teatru - si asculta cu luare-aminte replicile celor doua actrite care - fericite ca se adreseaza unei sali arhipline - nici nu banuiau privilegiul de-a avea un spectator in plus. La un moment dat, stupoare! Zumzetul nedefinit al salii i-a atras atentia actritei care o interpreta pe stapana casei ca se intampla ceva neprevazut in piesa. Ea si-a rotit privirea in jurul camerei si a vazut pisica. Poate ca, dac-ar fi fost o debutanta, s-ar fi pierdut cu totul sau ar fi izbucnit in ras. Dar, nu. Era o actrita cu experienta de teatru si de neprevazut. Si-a intrerupt replica si, cu cel mai firesc ton din lume, s-a adresat spre culise servitoarei, pregatita sa intre in scena, dar ceva mai tarziu: « - Erji!». Aceasta, dezmeticita din linistea cu care isi astepta intrarea in scena, a intrat imediat: «Da, doamna». «Erji, de cate ori sa-ti spun ca nu suport pisica in salon? S-o dati imediat afara!». «Care pisica, doamna?». «Mai intrebi?». «Uite-o!»".
ROL DE ROL. "Si totul s-ar fi desfasurat, poate, fara incidente majore, daca interpreta rolului Erji nu ar fi suferit de o miopie acuta. Cum sa izgonesti «din salon» o pisica pe care n-o vezi unde se afla? Si a inceput o cursa pe dibuite, pe sub masa, pe sub fotolii, in timp ce publicul hohotea si pisica statea cuminte-n fotoliu, fara sa-si dea seama (minte de mata!) ca cea care trebuia
s-o dea afara nu stia unde se afla... Erji nu s-a lasat. A urmarit-o atata timp cat o putea vedea. Chiar dupa ce pisica a fugit undeva in culise, interpreta servitoarei - constiincioasa pana peste puterile ei - o mai urmarea inca... Hohotele de ras ale publicului nu mai incetau. Cu ajutorul pisicii, rolul servitoarei devenise de un comic pana atunci - si chiar de atunci inainte - neegalat. Dar dupa acest incident a intrat in scena Birlic - pentru ca asa era piesa - si, pana la urma, el a fost cel mai comic dintre toti. Pentru publicul din seara aceea a fost pur si simplu o intamplare sa rada de aparitia neprevazuta a unei pisici. Dar sa razi de farmecul comic fara seaman al lui Birlic era o adevarata incantare..."
|
| ||
Aurel Storin secretar literar Teatrul C. Tanase |
|
|
CONDAMNAT LA RAS"A dat de vreo sapte ori la Institutul de teatru si nu reusea. A avut insa ca profesor un actor care-l primea de mila, ca nu lipsea de la nici un curs, fara sa fie student... Cred ca Birlic era un fel de condamnat care trebuia sa faca lumea sa rada", marturiseste Alexandru Lungu. "Avea un haz nebun! Era suficient sa apara un deget de-al lui si inainte de a-i vedea chipul, lumea stia ca e Birlic. In viata de toate zilele nu avea hazul de pe scena. Era spiritual, dar marele haz deborda pe scena. Acolo isi dezvaluia uriasa lui valoare", recunoaste Matei Alexandru. VALIZELE LUI AGAMITA, TRANSFORMATE IN HALTERECe scena de teatru (de viata) il leaga pe Florin Piersic de marele Birlic? "Era sufletist, dragut. Nu spunea «n-am timp, nu pot». Era atent cu fiecare. Comunicativ, bun la suflet, primea idei. Se faceau multe farse pe vremea aceea. I-am facut si eu una gogonata. In «O scrisoare pierduta», il interpreta pe Agamita Dandanache. Avea obiceiul sa intre in scena in ultima clipa. Lua o valiza si o gentuta care-l asteptau pregatite. Marele sau prieten Giugaru, impreuna cu maestrul Beligan, i-a pus odata in valize niste greutati mari de fier, cam de 30kg bucata. Si erau⦠vreo trei. Noi, «nevinovati», l-am intrebat, «Maestre, nu va e greu?». «De ce?», se mira el. «Pai, carati valiza aia!». «Nu», zice. Si a apucat cu sarg valizele, indoindu-se sub greutate cu o grimasa unica... direct in fata publicului, care credea ca asa e rolul. Se prapadea lumea in sala si noi in culise. Facea si el farse, dar nu-i ieseau asa de bine. Aici e chestia. Astepta sa i se faca ceva⦠Asta-i dadea senzatia ca oamenii tin la el. Luatul in balon ii demonstra lui ca e iubit si apreciat". Citește pe Antena3.ro ULTIMUL SPECTACOLVasilica Tastaman a declarat intr-un interviu acordat, in 1993, Ioanei Bogdan ce rol a jucat Birlic in viata ei: "Am debutat langa dansul si cred ca i-a placut Didina mea. Dupa ani de zile, a vrut sa reia, la Teatrul Constantin Tanase un vechi succes al sau cu piesa «Birlic». A vrut sa joace cu mine. Mi-a facut aceasta uriasa onoare si bucurie... Acesta a fost ultimul spectacol al maestrului Birlic. Era o iarna foarte rece si dumnealui, plapand si bolnav. A plecat putin in Israel, unde clima era mai generoasa. S-a intors si ne-a spus «adio». Poti sa uiti ca ai debutat in film cu el si ca te-a ales in ultimul sau spectacol, care i-a inchis cariera ca intr-un cerc al perfectiunii?" |
